Diplomatic Art la Timișoara

diplomatic art

eveniment liber sa spunTradiţia diplomatică în Timişoara îşi are începuturile acum aproape un veac, prin îndelungata co-existenţă a mai multor etnii, concomitent cu progresul economic al Banatului. Activitatea misiunilor diplomatice străine în Timişoara a luat amploare odată cu anul 1922, perioada interbelică consemnând 11 consulate.După anii regimului comunist – la sfârşitul anului 1989 funcţionând doar un singur consulat, cel al R. S. F. Iugoslavia – Timişoara a antrenat o liberă circulaţie a cetăţenilor, români şi străini deopotrivă, extinzând contactele economice, culturale şi inter-umane, iar ca efect imediat, a apărut necesitatea înfiinţării a noi Consulate Generale sau Onorifice, de pe lângă Ambasadele lor din Bucureşti. Astfel, Timişoara înregistrează, în anul 2014, existenţa a 17 Consulate – Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, India, Macedonia, Moldova, Ţările de Jos (Olanda), Peru, Serbia, Spania, Suedia, Tunisia şi Ungaria.

Proiectul Diplomatic Art, Timişoara, 2014, ediţie pilot, organizat de Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Timişoara (UAPT), este un inedit eveniment cultural, non-profit şi cu participare internaţională, care îşi propune să promoveze şi să prezinte creaţia artiştilor vizuali contemporani, cetăţeni ai ţărilor reprezentate prin instituţiile consulare în Timişoara, participanţii fiind născuţi în ţara pe care o reprezintă, deţinând şi cetăţenia acesteia.

Prima propunere a UAPT pentru organizarea unui astfel de eveniment, Diplomatic Art, a fost pentru anul 2011. Oficial însă, proiectul Diplomatic Art  poate fi declarat lansat în noiembrie 2013, beneficiind de suportul financiar al Consiliului Local Timişoara. Prin urmare, deşi Consulatul General al Italiei din Timişoara şi-a încheiat activitatea diplomatică în ianuarie 2014, organizatorul, UAPT, a considerat firesc să invite şi un artist din Italia – a 18-a ţară – să participe la această ediţie pilot a proiectului, Italia fiind şi prima ţară care şi-a deschis o Agenţie Consulară în Timişoara, în anul 1922.

Proiectul Diplomatic Art, inclus în sfera interculturalităţii, atestă capitalei Banatului calitatea de oraş cosmopolit, în perspectiva obţinerii titulaturii de oraş-capitală culturală europeană, în anul 2021.

Timisoara

Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Timişoara, vă invită pe această cale să luaţi parte la cele 8 (opt) vernisaje ale proiectului DIPLOMATIC ART, Timişoara, 2014, ediţie pilot, în perioada septembrie-decembrie, după cum urmează:

1 – Vineri, 19 septembrie 2014, ora 19.00 – la Galeria TRIADE: “ONDE / WAVE”, Michel Mazzoni şi Simona Nuţiu Gradoux (Franţa), expoziţie deschisă în perioada 19 septembrie–8 octombrie 2014.

2 – Vineri, 3 octombrie 2014, ora 20.00– la CITY BUSINESS CENTRE, corp C (Pta 700): Marian Bahovski, Nikolai Bojinov, Radostina Doganova, Viktoriya Georgieva şi Vladimir Yosifov (Bulgaria), Ivan Vasilcin şi Nicolae Velciov (România), expoziţie deschisă în perioada 3 octombrie–24 octombrie 2014

3 – Vineri, 17 octombrie 2014, ora 19.00 – la Galeria TRIADE: „VIS – (L)A – VIS”, Bea Gschwend şi Elisabeth Ochsenfeld (Germania), expoziţie deschisă în perioada 17 octombrie – 29 octombrie 2014

4 – Luni, 3 noiembrie 2014, ora 17.00 – la Galeria PRIMĂRIEI Timişoara (Piaţa Victoriei nr. 5, cu intrare din Bd. M. Eminescu): Aranyi Sándor, Kovács Péter /Pet’r, Lóránt János Demeter, Nagy Gábor, Popovics Lőrinc, Sejben Lajos, Szabó Tamás şi Végh András (Ungaria), expoziţie deschisă în perioada 3 noiembrie–14 noiembrie 2014

5 – Joi, 13 noiembrie 2014, ora 18.00 – la Galeria HELIOS: Christine Kertz (Austria), Josef Jelínek (Cehia), Barbora Kicovová (Cehia), Ján Petrovič (Cehia), Alžběta Skálová (Cehia), Vladimír Vilimovský (Cehia), Clemens Beungkun Sou (Coreea de Sud), Inga Heamägi (Estonia), Rithika Merchant (India), Remo Giatti (Italia), Xhezair Rexhepi (Macedonia), Simion Zamşa (Moldova), Teodor Zbârnea (Moldova), Els Geelen (Olanda), Juan Valladares (Peru), Miroslav Pavlovič (Serbia), Beatriz Palomero (Spania), Olof Ahlström (Suedia) şi Nahla Weslati (Tunisia), expoziţie deschisă în perioada 13 noiembrie–26 noiembrie 2014

6 – Joi, 11 decembrie 2014, ora 18.00 – la Galeria PYGMALION (Casa Artelor): Míriam Cantera (Spania), expoziţie deschisă în perioada 11 decembrie 2014 – 18 ianuarie 2015 

7 – Joi, 11 decembrie, ora 19.00 – la Sala STUDIO (Casa Artelor): Christo Guelov (Bulgaria), Jelena Juresa (Serbia), video-art

8 – Vineri, 12 decembrie 2014, ora 18.00 – la CALPE Gallery: expoziţia retrospectivă Diplomatic Art 2014.

timisoara 2

Organizator: Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara

Finanțator: Consiliul Local Timișoara

Parteneri instituționali: Consulatul onorific al Republicii Bulgaria, Uniunea Bulgară din Banat – Romania, Centrul ceh București, Hotel Continental, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Direcți Judțeană penru Cultură Timiș, Galeria Brita Prins Arte Madrid, Arthouse Gărâna, Galeria Calpe, Fundația Interart, Triade, City Business Centre, Asociația Simultan, Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Francez Timișoara,  Timișoara Open Art City, Atelierul de Gravură Graphium.

Parteneri media: Radio România Cultural, TVR Timișoara, Radio România Timișoar, Pressalert, Tion, Ora de știri, Timișoara, Renașterea bănățeană, Timișoara, What Where When.

Sponsori: Massiv Forest Products, Pro Air Clean Ecologic, Agenția de Turism Ultramarin.

Echipa organizatorică este formată din: Ciprian Chirileanu (vice-preşedinte UAPT, iniţiator şi coordonator DIPLOMATIC ART), Renée Renard (artist vizual, asistent proiect), Ioan Szekernyes (preşedinte UAPT) şi Daniela Gomboş (director UAPT).

Trei din cele opt expoziţii sunt programate sub forma unui „duplex” artistic. În cazul Franţa-România şi Germania-România, un artist timişorean plecat din România (Timişoara) are ca invitat un artist din ţara în care s-a stabilit. În cazul duplex-ului Bulgaria-România, doi artişti români, de naţionalitate bulgară, invită un grup de artişti bulgari din Bulgaria într-o expoziţie de grup. Propunerea duplex-urilor asigură prezenţa artiştilor români în cadrul proiectului.

Pănă astăzi, UAPT poate confirma prezentarea a peste 50 de lucrări semnate de 42 de artişti din 18 ţări (plus România, 19), la unele vernisaje fiind confirmate şi prezenţa în Timişoara a unor artişti din Bulgaria, Germania, Macedonia, Spania şi Ungaria, şi se aşteaptă în continuare alte confirmări.

Fiind un proiect cu 8 evenimente derulate pe parcursul a mai multor luni (septembrie-decembrie), sunt posibile anumite modificări în programul prezentat prin afişul general. Însă fiecare eveniment va avea câte un afiş personalizat, cu actualizările anunţate de UAPT înaintea fiecărui vernisaj printr-un simplu comunicat de presă, organizatorul rezervându-şi drepturile de a opera modificările necesare. La finalul celor 8 expoziţii, se va tipări un catalog care va sintetiza desfăşurarea integrală a ediţiei-pilot Diplomatic Art.

Programul proiectului Diplomatic Art se încheie în data de 12 decembrie, odată cu expoziţia retrospectivă în care fiecare artist participant va fi reprezentat cu câte o lucrare. Cu această ocazie, organizatorii, UAPT, doresc să invite întregul Corp Consular din Timişoara, oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai instituţiilor implicate în proiect, mass-media, publicul. La acest eveniment UAPT va lansa oficial demararea organizatorică a ediţiei a 2-a a proiectului Diplomatic Art, Timişoara, 2015.

Organizatorul, UAPT, are în vedere pentru ediţiile următoare posibilitatea extinderii proiectului Diplomatic Art şi pentru alte genuri artistice – literatură, teatru, muzică etc – în funcţie de impactul al ediţiei pilot, de accesarea unor fonduri de finanţare, precum şi de unele contacte cu alte instituţii de cultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *