Dirijorul Ralf Sochaczewsky şi violonistul Alexandru Tomescu în concert la Sala Radio

Miercuri, 4 aprilie 2012, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert simfonic ce îl va avea ca invitat pe dirijorul german Ralf Sochaczewsky, care a mai fost prezent în studioul „Mihail Jora” cu ocazia Festivalului Internaţional de Chitară de anul trecut. Solistul concertului va fi violonistul Alexandru Tomescu.

În program figurează două dintre concertele compuse de Unico Wilhelm von Wassenaer, diplomat şi compozitor olandez (1692–1766): Concerto armonico nr.1 în Sol major şi Concerto armonico nr. 5 în Si bemol major. Fiind nobil, von Wassenaer nu a publicat aceste lucrări sub propriul nume, de aceea ele au fost pentru mult timp atribuite altor compozitori – Carlo Ricciotti sau Pergolesi – până când în anii 1979–1980 au fost descoperite manuscrisele numite „Concerti armonici” în arhivele castelului în care se născuse von Wassenaer, cu o notă semnată de el, în care precizează că aceste compoziţii îi aparţin.

Alexandru Tomescu va interpreta, alături de Orchestra de Cameră Radio, două concerte de J. S. Bach: Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră, BWV 1041 şi Concertul nr. 2 Mi major pentru vioară şi orchestră, BWV 1042, iar în încheierea programului vom audia Suita „Pulcinella” de Igor Stravinski.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Ralf Sochaczewsky a primit primele lecţii de dirijat în Berlin, oraşul său natal, la Universitatea de Arte, fiind îndrumat de profesorii Marc Piollet şi Christian Grube. În paralel a studiat vioara barocă la clasa profesoarei Irmgard Huntgeburth. Mai târziu a devenit student la Universitatea de muzică „Hanns Eisler”, unde a frecventat cursul de dirijat-orchestră al Prof. Rolf Reuter şi cel de dirijat-cor al  prof. J. P. Weigel. În perioada 2003–2005 a luat parte la programul pentru tinerii dirijori subvenţionat de Consiliul muzical german şi a putut participa la cursurile de măiestrie susţinute de Gabriel Fels, W. D. Hausschild, Georg Fritsch şi alţii. Până în prezent Ralf Sochaczewsky a dirijat orchestrele London Philharmonic, Konzerthaus, orchestra Comediei Muzicale Leipzig, Brandenburger Sinfoniker, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Minsk – ansamblu cu care are o relaţie susţinută de colaborare. Din stagiunea 2008–2009 a devenit dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi după debutul de succes din luna iunie 2009 a fost reinvitat pentru un alt concert în mai 2010, la Royal Festival Hall. În vara anului 2008 în aceeaşi formulă a fost dirijor-asistent la Festivalul de Operă de la Glyndebourne pentru producţia Despre dragoste şi alţi demoni de P. Eötvös iar în 2010 la producţia cu opera Rake’s Progress de I. Stravinski. În septembrie şi octombrie 2010, Ralf Sochaczewsky a dirijat opera Despre dragoste şi alţi demoni în producţia Operei Naţionale a Rhinului de la Strasburg şi Mulhouse. În vara anului 2009 a dirijat opera Don Giovanni de Mozart la Festivalul Oper oder Spree. Începuturile dirijorale ale lui Ralf Sochaczewsky sunt legate de conducerea diferitelor ansambluri corale, activitate care l-a pus în legătură directă cu artiştii lirici şi repertoriul de gen. În stagiunea 2003–2004 a fost dirijor-asistent la diferite coruri radio din Olanda. De atunci a dirijat Corul de cameră Rias, Corul Radio Berlin, Corul Radio France, Corul Ernst Senff, Cappella Amsterdam și Corul Filamonicii din Praga. Cu corala Capella Cracoviensis are o colaborare constantă. Corurile berlineze Cantus Domus şi Ensemberlino Vocale sunt ansamburile pe care le-a pregătit şi care au câştigat Concursul Coral de la Berlin. Pe lângă acestea, Ralf Sochaczewsky a păstrat un viu interes pentru interpretarea în manieră istorică, astfel că nu a părăsit vioara barocă ci a continuat să studieze cu Werner Erhardt şi Joshua Rifkin. Ca violonist baroc şi violist, a cântat în ansambluri cum sunt Baroc Dresda Orchestra, Capela Batsdorfer sau Ansamblul Sans-Souci Berlin.

Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală. Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. Într-adevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.

După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa şi în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente-pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv. Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în „Dilema Veche” sau în revista „Viva!”, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia şi de ce muzica clasică merită o şansă.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România şi în lume, numele violonistului şi al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

În încheiere – un citat relevant, care deşi se referă la un singur concert pe care Alexandru Tomescu l-a susţinut în Noua Zeelandă, poate fi extins la întreaga sa carieră: „Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidenţiind contraste, lăsând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whisky”. (David Larsen, „Metro Magazine”, Noua Zeelandă).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *