A doua ediție a Audiției Naționale

auditie nationala 2014 inscrieri festival tineri actori

Condiții de înscriere 

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a doua ediție a Audiției Naționale – festival dedicat tinerilor actori și studenților din ultimul an de studiu, specializarea Arta Actorului, de la toate universitățile din țară, de stat și private.

Afis Auditie Nationala 2014

Desfășurat sub formă de competiție, festivalul este o ocazie importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.

logo-unatc1Audiția Națională este organizată de către UNATC „I. L.Caragiale” București, în parteneriat cu ArCub, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis și următoarele case de producție: Libra Film Productions, 4 Proof Film și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții le pot pune la dispoziție.

Audiția Națională se desfășoară în următoarele etape:

În prima etapă concurenții se înscriu până pe data de 16 noiembrie 2014, prin trimitearea CV-ului și a unei înregistrări de 7-10 minute a unui one man show / one woman show la alegere, pe adresa auditienationala@unatc.ro. Cerinţele pentru înscriere trebuie trimise într-un folder cu numele dumneavostră.

Înregistrările sunt evaluate în perioada 17–23 noiembrie 2014 de un juriu alcătuit din profesori ai UNATC București: Radu Gabriel, Florin Grigoraș, Mircea Rusu, Anca Ioniță şi Laura Baron.

Actorii din cele mai apreciate înregistrări participă la cea de-a doua etapă a Audiției, desfășurată în zilele de 3, 4, 5 decembrie 2014. La Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, ei susțin live, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere, în fața unui juriu final format din profesori ai UNATC, directorii teatrelor participante și regizori de film. Din cel de-al doilea juriu vor face parte: Alexandru Darie, George Ivaşcu, George Mihăiţă, Mihaela Păun, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu şi Adrian Titieni.

Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacolele din stagiunea 2014–2015 și în roluri acordate de regizorii de film. 

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenți din ultimul an de studiu și absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional – angajat, independent etc.

logo-unatc1La ediția din 2013 a Audiției Naționale, zece tineri actori au primit ca premiu şansa de a lucra pe scena unui teatru important din Bucureşti, alături de actori consacraţi.

Pe data de 10 octombrie Teatrul Mic, în coproducţie cu Teatrul de Comedie, a prezentat în sala Teatrului Foarte Mic premiera spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache. Câștigătorii Ana Bianca Popescu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Bogdan Nechifor s-au întâlnit pe scenă cu actorii Ana Ciontea şi Gheorghe Visu.

Teatrul Bulandra și Teatrul Metropolis pregătesc în prezent, un spectacol care are în distribuție o parte din tinerii actori premiați la Audiția Națională 2013. Premiera, în regia lui Bobi Pricop, va avea loc în luna noiembrie 2014.   

Pentru mai multe informații:

logo-unatc1Departamentul de PR al UNATC „I.L. Caragiale”

Tel: 021 252 2480

Email: unatc.i.l.caragiale@gmail.com

Web: www.unatc.ro

Blog: blog.unatc.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *