Două lungmetraje ale regizorului Adrian Sitaru, selectate în cadrul Torino Film Festival

fixeur-poster

Regizorul Adrian Sitaru reușește o nouă performanță: lungmetrajele Ilegitim, care a avut premiera mondială la începutul anului la Berlinale, și Fixeur, proiectat pentru prima dată în această toamnă la TIFF Toronto, au fost selectate în cadrul Torino Film Festival.

Cea de-a 34-a ediție a prestigiosului eveniment cinematografic se va desfășura luna aceasta, în perioada 18-26 noiembrie, iar cele două filme vor rula în secțiunea „Festa Mobile”.

În plus, regizorul Adrian Sitaru face parte și din juriul competiției oficiale a festivalului, alături de Don McKellar, Mariette Rissenbeek și Hadas Yaron.

Fixeur va avea premiera în cinematografele din România la începutul anului viitor, pe 27 ianuarie 2017. Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, este povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică. Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca. Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul: Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia: Gina Călin, costume: Adina Bucur, producători: Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător: Jean des Forêts.

imagine-din-filmul-fixeur

„Fixeur este un film despre abuz și manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii, declară Adrian Sitaru. Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”.

Fixeur este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după Pescuit sportiv (2008), Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) , Domestic (2012), Ilegitim (2016), producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: Valuri (2007), Lord (2009), Colivia (2010), Chefu’ (2012), Artă (2014), Excursie (2014).

Fixeur este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realzată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/fixeur

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=4c7R3GzrXFI

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Film

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *