Două personaje care și-au găsit autorul

noi doi si atat pusa roth eugen cristea cristina deleanu volum summa cum laude ars longa

Puşa Roth în dialog cu Eugen Cristea şi Cristina Deleanu

cronica de carteHotărât lucru, Puşa Roth nu ştie să fie o gazetară „trendy”! Judecaţi şi dumneavoastră. Să ai ocazia să faci o carte cu şi despre doi artişti cu lipici la public, aşa cum nu prea au mulţi alţii la vremea asta – Eugen Cristea şi Cristina Deleanu*) – iar tu, reporter, în loc să îi întrebi: „Nu-ai aşa că soţul dumneavoastră este un delicios?” sau măcar: „Ce vi s-a părut mai super la soţia dumneavoastră?”, începi discuţia aşa: „O întrebare pentru amândoi: Câte chipuri are actoria? Are chipul dăltuit al fiecărui actor sau noi, ascultătorii, spectatorii dvs., îi dăruim chipuri?”

Unde mai pui că nici cu vreo câteva picanterii cochete şi nici cu niscai cancanuri de culise nu se învredniceşte să ne delecteze reportera. Dar las’ că nici invitaţii săi nu vor „să dea din casă” pentru a satisface apetitul publicului dedulcit la telenovele şi la bârfe mondene.

Despre ce discută, atunci, cei trei? În primul rând despre condiţia actorului în această lume avidă să înmagazineze şi să consume imagine. O lume înrobită şi care, la rându-i, se lasă devorată de imagine, de imaginea sa, de aparenţe, o lume în care mimetismul şi artificialitatea tind (şi, din păcate, nu o dată, chiar reuşesc!) să ia locul Artei şi al Actorului. De aici şi categorica despărţire a apelor de uscat pe care ne-o împărtăşeşte Cristina Deleanu: „Mă deranjează că oamenii din diverse medii sociale folosesc sintagma actorii politici, actori de pe terenul de sport, actorii şi iar actorii… Eu cred că acest cuvânt le place, dar ei nu ştiu exact ce înseamnă, pentru că actoria este un lucru greu, un lucru cinstit, un lucru frumos.”

eugen cristea cristina deleanu noi doi si atat pusa roth ars longa

Eugen Cristea, Cristina Deleanu

La fel de franc este şi Eugen Cristea, numai că el merge şi mai departe, văzând una dintre cauzele acestei extrapolări ale noţiunii de actor într-o gravă eroare de raţionament. Mai precis a unui raţionament el însuşi captiv într-o gândire înţepenită în propriile limite: „Noi nu mai avem nuanţe, noi avem ori alb ori negru, ori avem, iertat să-mi fie, nişte aşa-zişi formatori de opinie care, în mintea lor, mai mult sau mai puţin întinsă ca suprafaţă gândesc că deţin adevărul absolut.”

În antiteză, ni se propune o viziune categoric diametrală agresivităţii şi individualismului care pervertesc Valoarea – inclusiv sau mai ales Valoarea Actului Artistic – reducând-o la valoare de schimb sau de întrebuinţare. De aceea, trebuie să spun că unul dintre meritale esenţiale ale acestui colocviu „cu sufletul deschis” este limpezimea gândurilor şi echilibrul sufletesc atât de necesar calmului senin al fiecărei propoziţii trăite şi rostite: „Nimeni nu deţine adevărul absolut”– afirmă în aceeaşi ordine de idei Eugen Cristea, pentru ca, numaidecât, să argumenteze: „Ceea ce vreau să spun e că trebuie să ne străduim şi să găsim în noi această forţă interioară de a ne echilibra, de a deveni într-un fel mai toleranţi, pentru că dacă nu, ne aşteaptă butonul roşu, la capătul căruia este bomba atomică.”

pusa-roth summa cum laude

Pușa Roth

Dintr-o asemenea reprezentare asupra condiţiei omului şi a artistului, ca şi a voinţei de a o transfera din sfera idealului în cea a realităţii de fiecare zi, Cristina Deleanu şi Eugen Cristea au găsit însăşi cheia, esenţa magică a căsniciei lor. Pe care ne-o mărturisesc într-un dialog de o tulburătoare limpezime sufletească:

„E. C.: – Da, eu cred în sufletul pereche, cred în complementaritatea reciprocă, în întregirea reciprocă…

C. D.: – Am devenit un sistem.”

Și, mă grăbesc să adaug numaidecât, nu sunt aceste sintagme memorabile singurele adevăruri de viaţă, idei trăite şi, prin aceasta, mereu întinerite, pe care cei din actori le-au înscris în codul fiinţei lor morale. Condiţia însăşi a actorului este exprimată tot într-o definiţie mai degrabă poematică, i-aş spune, de către Eugen Cristea: „Până la urmă, este vorba de a crea personaje memorabile. Sau cum spunem noi: personaj cu care să plece tânărul acasă.” Citește cronica integral în Revista Teatrală Radio.

Șerban Cionoff

*) Noi doi și atât. Puşa Roth în dialog cu Eugen Cristea şi Cristina Deleanu, biografie artistică şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iași,  Editura Ars Longa, colecția „Summa cum laude”, 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *