Festivalul ideilor: dialog cu dirijorul Lawrence Foster

dirijori lawrence foster

eveniment liber sa spunReputatul dirijor Lawrence Foster participă la prima conferinţă despre cultură şi identitate, organizată de Institutul ASPEN România, organizaţie apolitică dedicată promovării dialogului, leadershipului și dezvoltării economice, în colaborare cu Festivalul Internaţional „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Biblioteca Central Universitară, Fundaţia Universitară Carol I şi OMA Vision, în seria „Festivalul ideilor”.

Conferinţa va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 19.30, la Hotel Hilton, Sala „Regina Maria”.

Lawrence Foster a dirijat pe scene renumite din întreaga lume. Este considerat un remarcabil ambasador al muzicii lui George Enescu. „Lawrence Foster pare să fi fost pus pe această planetă pentru a dirija muzica lui Enescu”, scria prestigiosul cotidian The Telegraph.

Lawrence Foster a fost Director Artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” la ediția din 1998, iar în anul 2003 a fost decorat de statul român pentru contribuția adusă muzicii românești. Colaborează cu artişti și orchestre faimoase, inclusiv orchestre de tineret și dirijează atât muzică de operă, cât și muzică simfonică.

Lawrence_Foster

Lawrence Foster

Scopul evenimentelor din seria „Festivalul ideilor” este să creeze un spaţiu de întâlnire interdisciplinară, care să valorizeze contribuţii şi experienţe individuale şi să le pună în dezbatere.

Participanții la eveniment vor fi atât reprezentanți ai mediului de afaceri, personalităţi culturale, reprezentanți ai societății civile, cât şi reprezentanţi ai presei culturale şi artistice, inclusiv membri ai Institutului Aspen şi participanţi în programele de leadership Aspen.

Temele dezbătute în cadrul acestui eveniment vor fi legate de importanţa festivalurilor de mare anvergură pentru dezvoltarea culturală, socială, economică şi urbană a comunităţilor, oraşelor şi ţărilor în care se desfăşoară, precum şi modurile în care arta şi cultura, din ţară şi din străinătate, pot servi ca piloni ai identităţii/noii identităţi româneşti şi europene. De-a lungul anilor, România a oferit patrimoniului universal un număr semnificativ de artişti ce şi-au exprimat talentul atât în România cât şi locuind în alte ţări. Pentru a integra moştenirea diasporei în identitatea oricărei ţări este necesară asumarea acesteia, iar discutând despre poveşti de succes individuale încercăm să atingem şi chestiunile semnificative care ajută la construcţia unei identităţi naţionale.

OMA Vision

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *