Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 2015: Rememorări (1)

Maestrul-Zubin-Mehta-pe-scena-Festivalului-Enescu-2015

cronica muzicala liber sa spunA doua și a treia zi ale Festivalului „Enescu” au prilejuit reîntâlnirea cu marele dirijor Zubin Mehta și Orchestra Filarmonicii din Israel. În ciuda unei recente intervenții la genunchi, Zubin Mehta nu și-a contramandat prezența la această ediție, alegând să dirijeze stând pe scaun decât să lipsească de pe afișul festivalului. Acest gest de mare noblețe trebuie apreciat cu atât mai mult cu cât a dirijat două concerte cu programe grele: Simfonia de cameră nr. 1 în Mi major de Schönberg și Simfonia nr. 8 în do minor de Bruckner, în prima seară; Poemul simfonic „Vox Maris” de George Enescu (solist: tenorul Marius Budoiu; cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” din București) și Simfonia nr. 9 în Re major de Gustav Mahler, în a doua seară.

Două seri de neuitat datorită unor versiuni pentru care termenul de măiestrie interpretativă rămâne unul convențional. Zubin Mehta a reliefat admirabil plastica sonoră a poemului Vox Maris, recreând în cele mai subtile nuanțe imaginea sugerată în partitură, o versiune care se înscrie printre cele mai bune tălmăciri ale poemului simfonic enescian, ca de altfel și cele ale Simfoniei nr. 8 de Bruckner și Simfoniei nr. 9 de Mahler, care își regăseau arhitectura complexă și sensurile nu întotdeauna ușor de aflat. Cât despre orchestra israeliană, la conducerea căreia Zubin Mehta se află de aproape patru decenii (din 1977), ea și-a demonstrat o dată în plus clasa interpretativă. Sonoritatea compartimentelor de coarde în ultima parte a Simfoniei de Mahler, Adagio. Sehr langsam und noch zurückhaltend, este unul dintre acele momente artistice care te pot urmări multă vreme.

festivalul george enescu editia 2015

După concertul din 1 septembrie, Zubin Mehta a anunțat că a acceptat invitația de a fi Președinte de Onoare al Festivalului Internațional „George Enescu” pentru ediția din 2017: „De abia aștept să revin în România, aveți cel mai frumos Festival din lume și cel mai minunat public. Fiecare muzician se simte atât de bine aici când se uită în sală și vede zâmbetele oamenilor. Muzicienii români sunt de calitate și trebuie să le mulţumim organizatorilor Festivalului. Am acceptat această propunere pentru că era o ofertă de nerefuzat.”

zubin_mehta

Zubin Mehta

Dirijorul Zubin Mehta este oaspete statornic al Festivalului „George Enescu”, prima sa participare fiind în 1964 (12 septembrie), la ediția a treia, când a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, cu un program Webern (Șase piese pentru orchestră), Anatol Vieru (Concertul pentru violoncel și orchestră, solist: Vladimir Orlov), Bruckner (Simfonia nr. 7 în Mi major).

sir_simon_rattle

Sir Simon Rattle

Mult așteptată, Orchestra Filarmonicii din Berlin, aflată pentru prima dată în România, după îndelungi tratative, a prezentat un singur program (3 septembrie), sub conducerea dirijorului său permanent de astăzi, Sir Simon Rattle: Variațiunile pe o temă de Frank Bridge de Britten și Simfonia nr. 4 în do minor de Șostakovici. Cele zece variațiuni pe o temă de Bridge, scrise exclusiv pentru corzi, au etalat calitățile excepționale ale muzicienilor germani, de la disciplina de orchestră la înțelegerea caracterului acestei muzici în care se poate afla o recapitulare plină de spirit, de un modernism temperat, a unor forme muzicale de altădată (marș, arie italiană, bourrée, vals vienez, fugă etc.). În Simfonia nr. 4 de Șostakovici transpar tensiunea și dramatismul anilor 1935–1936. Se pare că Stalin, care vizionase spectacolul cu opera Lady Macbeth din districtul Mțensk, a ordonat sinistrul editorial apărut în „Pravda” în 28 ianuarie 1936, Haos în loc de muzică, în care Șostakovici era calificat drept „formalist” și „burghez”, acuze foarte grave în epocă, dintre acelea care puteau însemna interzicerea unui artist. Simfonia scrisă în perioada septembrie 1935–mai 1936, într-un limbaj pe cât de „spectaculos” în aparență, pe atât, poate, de greu de descifrat, a fost de altfel retrasă de autor în timpul repetițiilor, în decembrie 1936, fiind cântată în primă audiție abia în 30 decembrie 1961 (Kiril Kondrașin la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Moscova). La Sala Palatului, Simon Rattle și orchestra berlineză au excelat prin echilibrul perfect al construcției de ansamblu, ritm și prin relieful conferit elementelor de detaliu ale unei partituri pline de altfel de capcane. Această seară de 3 septembrie 2015, cu o sală umplută până la refuz de un public realmente minunat, s-a înscris printre evenimentele memorabile din istoria Festivalului Internațional „George Enescu”.

Costin Tuchilă

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *