Festivalul Internaţional „Nopţi albe de acordeon”

festivalul international de acordeon bucuresti

eveniment liber sa spunÎn perioada 20–21 noiembrie 2015, se va desfăşura, la Teatrul Odeon din București, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Nopţi albe de acordeon”.  La iniţiativa şi sub direcţia artistică a cunoscutului interpret Emy Drăgoi – considerat cel mai bun acordeonist de jazz al momentului şi deţinător al titlului de „Artistul anului” în Franţa, unde şi-a desăvârşit studiile muzicale – festivalul a adus  în România, încă de la prima ediţie, unii dintre cei mai prestigioşi muzicieni vocali şi instrumentali.

Emy Drăgoi

Emy Drăgoi

Actuala ediţie este dedicată unuia dintre genurile muzicale apreciate de interpretul Emy Drăgoi, Jazz Manouche, publicului fiindu-i oferită şansa de a asista la un adevărat regal al unei muzici care seduce deopotrivă ascultătorul avizat, cât şi pe cel care îi aude, pentru prima oară, acordurile, prin amestecul de pasiune şi de tandreţe, de mândrie şi de modestie, de complexitate şi de tulburătoare simplitate care transpare din fiecare piesă.

Camille Privat

Camille Privat     

Pe scena  teatrului vor cânta, în cea dintâi seară a festivalului, cu începere de la ora 19.00, Camille Privat din Franţa, Tiziano Chiapelli – Italia, Bică Drăgoi şi Emi Ciobanu – România, cărora li se vor alătura Emy Drăgoi şi Virgil Profeanu. De asemenea, va susţine un recital Ghenadie Rotari din Republica  Moldova, iar cu începere de la ora 22.00 este programat un „Bal Musette”, la restaurantul „La Bordei”.

În cea de-a doua seară de festival este programat la Teatrul Odeon, ora 19.00,  Concertul extraordinar Jazz Hot Club România, susţinut de Emy Drăgoi şi invitaţii săi: Adi Flautistul, Alex Man, Robert Cina, Laurenţiu Zmău, Marius Mihalache, 3D Pro’ etc.

festivalul international de acordeon teatrul odeon

Ca şi la precedentele ediţii, publicul va avea ocazia să vadă şi o inedită expoziţie de acordeoane, prin intermediul căreia se rescrie istoria apariţiei şi evoluţiei acestui fascinant instrument, pe care Emy Drăgoi l-a descoperit când avea doar trei ani, îndrăgostindu-se, pentru totdeauna, de tonalităţile sale unice, care-i permit să abordeze cele mai diverse genuri muzicale, să compună şi să  realizeze surprinzătoare improvizaţii pe teme consacrate.

Preţul biletelor: 53 lei; 31,80 lei.

Claudia Drăgoi

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva categoriei  Muzica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *