Filmul „Comoara”, în premieră în Cehia

comoara-corneliu porumboiu

corespondenta rubrica liber sa spunMiercuri, 3 februarie 2016, la ora 20.00, la Cinematograful Kino 35 din Praga (cinematograful Institutului Francez din Praga, Štěpánská 644/35, 110 00 Praha 1) va avea loc, în prezența regizorului Corneliu Porumboiu și a actorului Adrian Purcărescu, avanpremiera filmului românesc Comoara. Manifestarea este organizată de Institutul Cultural Român de la Praga.

corneliu-porumboiu

Corneliu Porumboiu

La ora 20.00, va avea loc prezentarea filmului și vor lua cuvântul: domnul Ionuț-Petre Munteanu, Director al Institutului Cultural Român de la Praga, domnul Alexandre Pajon, Director adjunct al Institutului Francez din Praga, doamna Sylvie Leray, Director al casei de distribuție Film Distribution Artcam, regizorul Corneliu Porumboiu și actorul Adrian Purcărescu. Discursurile vor fi ținute în limba franceză cu traducere consecutivă în limba cehă realizată de Alžbeta Malkovská. Proiecția filmului va începe la ora 20.20 (89 de minute), fiind urmată, la ora 21.50, de o discuție cu publicul în limba engleză cu traducere consecutivă în limba cehă (30 min), moderată de jurnalistul Jakub Felcman.

Comoara-Adrian-Purcărescu

Adrian Purcărescu în Comoara

În parteneriat cu casa de distribuție Film Distribution Artcam, Institutul Cultural Român de la Praga a organizat lansarea filmului românesc Comoara de Corneliu Porumboiu în cinematografele din Republica Cehă. Joi, 4 februarie va avea loc și un eveniment conex la Brno, în prezența regizorului și a actorului Adrian Purcărescu. Filmul va putea fi vizionat la Kino ART (Cihlářská 19, Brno, 602 00), începând cu ora 20.30, cu subtitrare în limba cehă.

În mai 2015, filmul Comoara a fost distins cu Premiul „Un Certain Talent” în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

Imagine din filmul Comoara

Imagine din filmul Comoara

Comoara (imaginea: Tudor Mircea) este „povestea lui Costi, care lucrează la primărie şi duce o viaţă liniştită, cum îi place lui să spună. Seara obişnuieşte să-i citească poveşti fiului său de 6 ani. Preferata lor este Robin Hood. Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute nişte bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vânzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniştea, are şi el credite la bancă. Îl refuză şi se întoarce la fiul său şi la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniştilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale şi vor găsi comoara, o vor impărţi jumătate-jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…” (Gândul.info).

Din distribuție fac parte Cuzin Toma (care a mai jucat în filmele Aferim!, Câinele japonez, Domnişoara Christina), Adrian Purcărescu şi actorul amator Corneliu Cozmei.

„Mi-a fost întotdeauna teamă să urmez reţete. Când scriu un scenariu, îmi place mult să schimb la casting sau la filmare etc. Filmele mele par a fi destul de conceptuale, dar vreau să am timp şi libertatea de a improviza. Pentru mine, un film se face doar pe platoul de filmare. Pentru acest film, provocarea a fost de a găsi «un ton» bun. Filmând căutarea comorii prea realist, aş fi putut cădea în comedia situaţiei sau caricatură. Dar m-am eliberat lucrând. Acum, personajele mele sunt destul de rafinate, aproape ca arhetipuri, cu feţe suficient de puternice, sper eu, pentru a întruchipa poveştile lor fără prea multe explicaţii.” – Corneliu Porumboiu.

Lidia Našincová

Corespondenţă de la Praga

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva rubricii Corespondență

Arhiva categoriei Film

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *