Fiziologia gustului: Dovlecelul

dovlecel istoric pusa roth

Dacă ar fi să mă gândesc la o legumă pe care o folosesc foarte des, sigur aș răspunde fără să mă gândesc prea mult. Folosesc dovlecelul. De aceea m-am gândit că n-ar fi lipsit de interes să amintim câteva repere din  istoria de secole a acestei legume miraculoase, cu un nume de alint: dovlecelul.

Un alt motiv pentru care am revenit la delicatul dovlecel a fost faptul că zilele astea treceam prin parcul Drumul Taberei şi m-am aşezat pe o bancă pentru câteva minute să mă odihnesc. La prima vedere asta nu are legătură cu legume în cauză, dar cum pe lângă minedovlecelul fiziologia gustului treceau, grăbite sau nu, gospodinele care veneau de la piaţa aflată lângă parc, am observat că aproape în fiecare plasă se zărea cel puţin un dovlecel. Mi-am prelungit un pic şederea, era umbră şi relativă linişte, şi am continuat cercetarea. Lumea foloseşte dovlecelul mai mult decât mi-am imaginat eu! Sigur, e o legumă uşor de preparat, gustoasă şi de ce nu, aspectuoasă. Poate de aceea mulţi îndrăgostiţi îşi alintă perechea spunându-i „dovlecelul meu”. Dar unde a crescut dovlecelul prima dată şi cine l-a folosit e o întrebare la care am căutat răspuns. Am găsit mai multe informaţii, pe care vi le prezint şi dvs. În revista „Lumea satului” (revistă pentru agricultură, dezvoltare rurală şi de informaţie social-culturală) aflăm că dovlecelul vine din America :

„Curcubita Pepo face parte din familia Cucurbitaceae şi se crede că provine din Africa, de unde, ulterior, s-a răspândit în ţările din sudul Europei. Părerile despre locul de provenienţă al dovlecelului sunt împărţite şi asta pentru că, în urma unor cercetări arheologice, s-a descoperit că dovlecelul era o sursă de hrană pentru triburile din America de Nord şi America de Sud încă dinainte de a ajunge aici Cristofor Columb. Utilizarea dovle­celului nu se rezumă doar la domeniul gastronomic, fiind folosit şi în industria farmaceutică. În urma studiilor s-a descoperit că preparatele culinare pe bază de dovlecel au efecte benefice asupra afecţiunilor tubului digestive.”

Din Wikipedia aflăm că este originar din America de Sud, unde crește în formă sălbatică în Conul Sud. A fost introdus într-o epocă timpurie în Europa (sfârșitul sec. XVI), ușurința hibridizării sale l-a făcut să fie confundat cu dovlecii peregrinilor (Lagenaria siceraria).

Azi se cultivă pe mari suprafețe în regiuni temperate din toată lumea. Pe pagina „Medicul tău.com, Ghid medical complet” am găsit următoarle informaţii despre miraculosul dovlecel:

„Descriere: plantă cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale. Dovleac turcesc (sau alb), varietate de dovleac originară din India, cu fructul mare, turtit, comestibil (Cucurbita melopepo).

Dovlecel – varietate de dovleac cu fructe comestibile, lunguieţe, aproape cilindrice (Cucurbita pepo).
Compoziţie: Bogat în vitamine; seminţele conţin lucină, tirozină, vitamina B etc.
Proprietăţi: Laxativ, emolient, diuretic.
Indicaţii terapeutice: insomnii, astenie, diabet, verminoze, constipaţie, hemoroizi.
pasta-de-dovlecei-1Mod de folosire: se poate folosi crud, fiert sau copt, pentru insomnie, constipație, astenie, diabet
 și hemoroizi. Seminţele se pot folosi cu succes în verminoze intestinale, tenie şi ascarizi. Se curaţă de coajă 30-50 g seminţe şi se amestecă cu miere de albine. Pasta obţinută se va consuma dimineaţa, în 3 doze, la interval de o oră una dupa alta. Dupa ultima doză se ia un purgativ. La copii se reduce doza la jumătate, administrându-se pe parcursul mai multor zile.
Dovlecelul, bogat în minerale, vitamine
 şi săruri minerale, se foloseşte din ce în ce mai mult în bucătăria multor ţări. Curăţat de coajă şi fără seminţe este bine tolerat de bolnavii cu colită şi se recomandă în hipertensiunea arterială, în special seara. Cel mai gustos este dovlecelul de culoare verde deschis, neted, strălucitor, mic, de formă cilindrică, fără seminţe, cu peduncul proaspăt, mic, să nu depăşească 150 g. Dovleceii moi, pătaţi şi nu prea proaspeţi, pot fi curăţaţi.”

beneficii_dovlecel

Iată, doamnelor şi domnilor, cât de important este dovlecelul în alimentaţia noastră! Vă mărturisesc că înainte de a mă aşeza la calculator, am pus dovlecei la acrit (aceeaşi compoziţie ca şi la castraveţii de vară), pentru că zeama lor este un ingredient cu un gust aparte la ciorbele de zarzavat. Dar nici clătitele cu dovlecei nu sunt de ici, de colo ! Poate aşa, sau numai aşa, se îmbină plăcutul cu utilul. Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii „Fiziologia gustului” de Pușa Roth 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *