Fiziologia gustului: Oda sarmalei

Mi-aduc aminte, doamnelor şi domnilor, de o discuţie cu un mare arhitect român care, evident, a plecat din România, asta nu e treaba noastră, şi care îmi mărturisea într-un interviu că îi e dor de ţară dar şi de mirosul de varză acră ce pătrunde afară prin ferestrele bucătăriilor. Deseori mi-am amintit de cuvintele distinsului meu interlocutor, mai ales în luna decembrie când din majoritatea bucătăriilor răzbate mirosul de varză şi mai ales de sarmale, preparate după gustul fiecărei gospodine, dar care nu pot lipsi de pe masă în aceste zile de sărbătoare creştină. Să nu uităm că sărmăluţele sunt nelipsite de la nunţi, botezuri, petreceri sau chiar de la parastase. M-am gândit că n-ar fi rău să ne „fudulim olecuţă” cu minunatele rulouri de carne învelite-n foi de varză şi să vă reamintesc o celebră poezie dedicată sarmalelor de nimeni altul decât Păstorel Teodoreanu.

Alexandru O. Teodoreanu (1894–1964), cunoscut și sub pseudonimul Păstorel, avocat și scriitor român, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene, a rămas în literatura română mai ales prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua şi Pantagruel de Rabelais. În anii ’30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, cu titlul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929–1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000. După această scurtă prezentare nu ne rămâne decât să savurăm în tihnă Oda sarmalei.

„Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat

somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…

Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,

imn de laudă mâncării, înalţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână

și se-nfăşoară în varză ca în valuri de cadână.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă

c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar

pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată

ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală ţine-n spaţiu tolerate,

perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie

că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.

Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!”

Parcă mai poţi adăuga ceva!? Cu bine şi cu bucurie şi la anul ce-o să vie!

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii „Fiziologia gustului” de Pușa Roth

7 comentarii la „Fiziologia gustului: Oda sarmalei”

    1. Ei,cum să spun eu, să fie nici prea-prea,nici foarte-foarte?
      – Trebuie să te documentezi,dacă doreşti să
      abordezi un subiect pe o temă oarecare,ca să
      poţi alege ce e mai bun.
      – Trebuie să te gândeşti că improvizaţia nu poate
      dura la infinit şi pe orice subiect.
      – Trebuie să respecţi publicul care te citeşte,te
      ascultă şi te vede.
      Prin urmare…

      LA MULŢI ANI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *