Fiziologia gustului: Ridichea şi gâsca

Doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit. M-am gândit şi m-am răsgândit, în niciun caz nu m-am răzgândit, şi am ajuns la concluzia că totul sau aproape totul pe lumea asta, în materie de gust, stă sub semnul sintagmei: cum vă place. Multe istorii, chiar şi cele militare au printre ele isprăvi culinare. Acum vreau să vă reamintesc câteva dintre întâmplările lumii ca să putem afirma – oare a câta oară ? – că gusturile nu se discută. De exemplu, în campaniile militare, Iuliu Cezar ducea aceeaşi viaţă ca şi soldaţii săi, mâncând aceeaşi mâncare, suferind aceleaşi privaţiuni. Odată, le-a ţinut soldaţilor un discurs, urcat pe un bolovan şi muşcând dintr-o ridiche mare. Gestul împăratului a declanşat un val de simpatie printre soldaţi, aceştia acceptând drept hrană ridichea.

Un alt personaj celebru, Marc Antoniu, mare pescar amator, avea ciudă pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocoşi la pescuit decât el. Pentru a-l îmbuna, Cleopatra i-a spus: „Egiptenilor le e dat să prindă peşti, iar romanilor să prindă regi.” Trebuie să recunoaşteţi, prin acest exemplu, inteligenţa acestei regine, care a marcat istoria lumii. Împăratul Nero numea ciupercile ,,mâncarea zeilor’’, deşi predecesorul său Claudiu, zeificat după moarte, fusese otrăvit cu ciuperci.

În afara salvării Romei antice, gâsca mai e legată de un alt eveniment istoric: salvarea Angliei. Când i s-a adus vestea înfrângerii flotei spaniole Invincibila Armada, regina Elisabeta se afla la masă şi mânca friptură de gâscă. De atunci, în ziua de Crăciun a fiecărui an, în Anglia se mănâncă friptură de gâscă. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *