Fiziologia gustului: Sufrageria strămoşilor noştri

Ne vom opri astăzi prin secolul al XVIII-lea, mai precis pe la anul 1718, când la Veneţia apărea Istoria modernelor revoluţii ale Valahiei, scrisă de Anton-Maria Del Chiaro Fiorentino, fostul secretar al domnitorului Constantin Brancoveanu. Despre autorul cărţii, Nicolae Iorga face o prezentare succintă dar plină de înţelesuri: ,,Acest străin care ne înţelege şi ne iubeşte”– şi tot Iorga adaugă: ,,Ce rar ne-am împărtăşit noi de iubirea acelora pe care i-a îmbrăţişat larga, naiva noastră ospitalitate.”

În carte, adaugă marele istoric, ,,ni se descriu, cu pitoreşti amănunte pe care ar fi păcat să le uităm, scene vii din viaţa bătrânilor noştri.” În Istoria modernelor revoluţii ale Valahiei, Del Chiaro descrie, printre altele, sufrageria strămoşilor noştri: ,,Odaia de mâncare se numeşte casa mare. Casele mari iară au şi terase spre grădini, unde se ia masa în timpul verii, pe răcoare. Masa pe care se mănâncă e în felul celor din sălile de mâncare catolice, neauzindu-se la valahi de mese ovale sau rotunde, în mijlocul odăii. Comesenii se aşează de o parte şi de alta a mesei, pe bănci lungi, cu spătare acoperite de lăicere. Capul mesei e rezervat stăpânului casei sau unei persoane de vază. Faţa de masă e din pânză de casă lucrată din in foarte subţire, ca şi şervetele, dar când aceastea nu ajung pentru numărul comesenilor, atunci se servesc de un ştergar lung, cu care se acoperă de obicei farfuriile şi tacâmurile şi cu care comesenii îşi potrivesc o porţiune pe post de şervet. Până se şerveşte masa, invitaţii se întreţin cu gazda în odaia sa, unde se serveşte vodcă şi se aduce apă pentru spălatul mâinilor… Fiecare se aşează apoi după rang… Dacă e zi de sărbătoare îşi urează reciproc sănătate şi aceeaşi întâlnire pentru anul viitor, după care stăpânul casei bea primul pahar cu vin. La vlahi nu e obiceiul să se ceară de băut, ci se aşteaptă invitaţia gazdei care oferă de băut în acelaşi pahar, care trece din mână în mână.” Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth

2 comentarii la „Fiziologia gustului: Sufrageria strămoşilor noştri”

  1. mi-ati adus aminte cu mare mare drag de masa la bunicii mei,oameni tare simpli,de la tara,insa ce impuneau rspect prin atitudinea dumnealor.
    va multumesc pt aceste amintiri dragi!

  2. Eu va multumesc pentru ca v-a interesat un asemenea subiect. Toti traim cu o cat de mica amintire legata de bunici. Mie mi-e dor,uneori, de casa bunicilor care mirosea a plante sau a gutui(in functie de anotimp), de masa la care ne randuia pe noi, nepotii. Copilaria este si va ramane pentru fiecare cel de-al cincilea anotimp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *