Franco Giannelli: „Văd în flori ființe omenești”

eteric franco giannelli pictor lucca

interviu liber sa spunItalia poate fi numită fără exagerare pământul făgăduinței pentru artă, această țară care, în percepția specialiștilor dar și a oamenilor obișnuiți, este considerată un adevărat muzeu. Să te naști în Italia, să locuiești în Italia este o carte de vizită pentru orice artist, fiindcă Dumnezeu a îngăduit ca acolo să fie căminul artelor. Franco Giannelli, un italiano verro, pictează și face asta cu pasiune și delicatețe. El va fi prezent în România timp de o lună și va expune tablourile sale, peisaje inspirate din natură, la Biblioteca Metropolitană București, începând din data de 29 aprilie 2014.

vis inflorit sogno fiorito franco giannelli

Franco Giannelli, Vis înflorit

Pușa Roth: Franco Giannelli, ai intitulat prima ta expoziție de la București De dragul tău. Este o dedicație specială sau ai ales un titlu care să cuprindă esența operelor tale?

Franco Giannelli: În viața mea există o „draga mea” care mă susține, încurajează continuu, iar sintonia creată între noi mă ajută să extrag către vizibil acele flori care nu ofilesc niciodată. Despre România știam prea puțin ca să îmi pot forma o părere dar, alături de soția mea, am descoperit un nou „relief” european, diferit de ceea ce cunoșteam înainte. Și, ca orice descoperire făcută în amurgul anilor, am simțit că mi-a dat o nouă vigoare, vigoare care se revarsă în dorința de a creea și de a explora tărâmuri noi. De dragul tău poate suna foarte simplu, dar vă spun că este o sintagmă bogată în dăruire și recunoștiință.

reverie lucca franco giannelli

Franco Gianelli, Rêveries

P. R.: Un om află că știe și poate să se exprime în domeniul artei mai devreme sau mai târziu, asta depinzând și de drumul ales în viață. Când ai început să pictezi și de ce te-ai oprit la natură, tu, un citadin prin naștere?

F. G.: Trăiesc în orașul în care m-am născut cu ceva timp în urmă, dar statutul de citadin traversează istoria unui loc plin în trecut de pajiști în floare, pajiști în care, din loc în loc, exista câte o casă, pajiști care în timp au dispărut pentru a lăsa loc dezvoltării edilitare. Acele pajiști mi-au rămas în memorie pline de culoare, de parfum și de voioșia contemplării. România m-a impresionat prin întinderea de pajiști și potențialul coloristic al faunei. Conservați-l, protejați-l căci este un tezaur enorm. Nu lăsați ca natura să fie contaminată de mâini neștiutoare și nici de conștiințe netrezite la frumosul esențialului.

P. R.: „Franco Giannelli surprinde măiestrit simbioza lumii vegetale într-o metaforă a culorii, într-o revărsare de tonuri lirice”, spuneam atunci când am văzut pentru prima oară lucrările. Și acum, când vorbim, am rămas la aceeași impresie, aceea că lucrările tale au farmecul discret, profund și suav al naturii, surprinsă în ipostaze unice. Aceasta este părerea unui privitor, care posibil să nu corespundă cu intenția artistului. Cum ai descrie tematica lucrărilor tale, așezându-te în locul privitorului, iubitorului de pictură și nu în locul tău, al creatorului?

F. G.: Ca spectator, văd în florile pictate ființe omenești de orice vârstă, care dialoghează, dansează, manifestează bucuria eternă a vieții. Uneori ființele omenești sunt substituite de note muzicale care se înlănțuiesc în muzici orginale, de multe ori îndepărtate între ele ca stil, cum ar fi Doina, Bagatella, Assolo, Rêveries, Aria, Balada…

doina pictura pe lemn franco giannelli

Franco Giannelli, Doina

P. R.: Personajele tale preferate sunt florile și mă gândeam dacă în preocupările tale figura umană ar putea apărea ca personaj? Este tot atât de adevărat că lumea vegetală are, în opinia mea, suflet, sentimente și, mai presus de toate, culoare.

F. G.: Dacă prin termenul personaj ne imaginăm un ansamblu material cu atribute ca gură, ochi, nas, urechi, atunci, exagerând, aș putea spune că florile spontane exprimă de multe ori mai mult decât o gură oarecare, că observă cu atenție orizonturi nedefinite pentru ochii logicii cotidiene și că adulmecă cu tărie energia pământului, așa cum ar fi de dorit pentru ființa comună. Este posibil ca ceea ce ele aud, nouă să nu ne placă: nu distrugeți natura, nu distrugeți pământul!

P: R.: Expoziția de la București este o treaptă în drumul tău artistic. Care sunt proiectele tale pentru anul acesta și, de ce nu, și pentru următoarea perioadă?

F. G.: Nu am considerat și nu consider că una sau mai multe expoziții dau ritmul evoluției unui traseu artistic. Pentru mine, traseul unui artist este făcut din creațiile sale și din efortul/plăcerea de a le exprima. Expozițiile le consider întâmplări și nu obiective de viață. Evenimentul unei expoziții îl trăiesc cu bucuria împărtășirii în comun a ceea ce văd și simt înlăuntrul meu și nu cu tensiunea unei vizibilități obligatorii.

Mă întorc la dragele noastre flori. Anul trecut, într-o duminică de mai, am vizitat Poiana Narciselor. Citisem de ea și eram curios să văd milioane de narcise în plina lor apariție, răspândite printre stejari. Vă dați seama că pentru un pictor iubitor de natură era un moment rar și de mare impact.

Tocmai se desfășura „Festivalul Narciselor”, iar lumea ieșită la aer venise ca să asculte muzică folclorică, să mănânce și să bea, de altfel ca orice muritor de rând. Triști și neputincioși, am privit un vandalism în plină zi. Indicatoarele care semnalizau interzicerea culegerii narciselor și pedepsirea acestui abuz nu aveau nici un efect, iar familiile ieșite la aer defilau cu brațele pline de zeci, sute de narcise pe lângă oamenii de ordine care priveau indiferenți. Era un festival al sălbăticiei. Dar, cum nu renunț la speranță, am observat într-un târziu un tânăr care își plimba copilul în cărucior și căruia i-a oferit o narcisă culeasă și căzută din brațele unui culegător. Oferind narcisa copilului său, i-a spus: „Uite tată, aceasta este o narcisă, dar locul ei este aici, împreună cu celelalte.”

raza de trandafir bmb de dragul tau expozitie pictura fanco giannelli

Franco Giannelli, Rază de trandafir

Nu credeți că o floare este deajuns ca să ne spună „mă iubește, nu mă iubește”? Nu ați culege niciodată o floare dintr-un tablou de Monet…

Am început să expun târziu, la sugestia insistentă a soției mele. Așa am descoperit stimulii dialogului polivalent cu publicul care critică, admiră, achiziționează sau poate trece indiferent. Cu toate că parametrii sunt diferiți, și pentru tablouri ca și pentru narcise, este valabilă următoarea vorbă: „Ceea ce dai, este al tău pentru totdeauna, ceea ce vrei să reții, este pierdut pentru totdeauna.”

Interviu realizat de Pușa Roth

Vezi și:„De dragul tău”, expoziție de pictură Franco Giannelli 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *