Georgeta Dimisianu, o viață împreună cu literatura română

georgeta dimisianu

portrete rubrica liber sa spunAstăzi, 13 decembrie 2015, Doamna Georgeta Dimsianu adaugă încă un an la frumosul buchet al vieţii sale. O viaţă dedicată cu rară devoţiune şi pricepere, slujirii Cărţii, Scriitorului şi Cititorului. Am pus anume majusculele pentru a întări ideea că azi, într-o lume aflată în goană turbată după aparenţe, după imaginea fugară, răvăşită de egoism şi de violenţă, este cu adevărat o Doamnă aceea care se dedică, sincer şi deschis, valorilor esenţiale ale Artei şi ale Umanismului aşa după cum numai ea, Cartea, le poate exprima şi ni le poate dărui. Şi, poate că nu este fără rost să ne mai gândim şi să încercăm a înţelege de ce Jorge Luis Borges îşi imagina Paradisul ca pe o Bibliotecă.

O asemenea generoasă şi, să o recunoaştem, deloc uşoară misie, care cere şi o incomensurabilă devoţiune, Doamna Georgeta Dimsianu şi-a asumat-o şi o onorează de peste cinci decenii. Ceea ce ne obligă, sufleteşte vorbind, ca atunci când îi pronunţăm numele, cu admiraţia şi cu respectul pe care Domnia Sa le binemerită, să o facem alăturând acestui nume de referinţă în viaţa culturală a României din ultima jumătate de veac, sintagma „o viaţă trăită împreună cu literatura română”.

carte_floare

De fapt, nu doar o viaţă împreună cu literatura română, ci o viaţă trăită ÎMPREUNĂ cu literatura română! Mai bine spus: „ÎN MIEZUL FIERBINTE al literaturii române!” Fiindcă Doamna Georgeta Dimisianu a conferit profesiunii de editor o identitate şi un sens cu totul aparte făcând din ea o instituţie culturală de referinţă în viaţa noastră spirituală. Fapt cu atât mai demn de reţinut cu cât numele Domniei Sale se înscrie într-o admirabilă galerie de „femei celebre în felul lor” care (aşa după cum bine a remarcat criticul C. Stănescu) se aflau într-o nobilă competiţie cu „armata de bărbaţi ce populau autoritar editurile”. Este vorba, într-o asemenea enumerare, despre Magdalena Bedrosian, Maria Graciov, Elis Buşneag şi Gabriela Negreanu, alături de care Doamna Georgeta Dimisianu reprezintă o prezenţă distinctă, inconfundabilă.

Intrată în breaslă pe la începutul anilor ’60, după ce efectuase un stagiu în învăţământ, dar şi după ce primise o aspră sancţiune pe linie de UTM, Doamna Georgeta Dimisianu şi-a făcut mâna, ca să spun aşa, la faimoasa Editură de Stat Pentru Literatură şi Artă (ESPLA), pentru ca, în 1970, când Marin Preda a pus bazele „Cărţii Româneşti” să o invite să se alăture ambiţioasei sale echipe editoriale. Au intrat în istoria vie a poveştilor cu tâlc mai multe întâmplări care au avut-o ca protagonistă pe Doamna Geta (după cum cu dragoste şi cu respect i se adresează mulţi şi acum). Cea dintâi, din mai multe puncte de vedere, ar fi cea despre „scăparea” (să îi zicem aşa) pe care editoarea Georgeta Dimisianu a găsit-o la o a nu mai ştiu câta ediţie a Moromeţilor, a şaptea mi se pare, unde un personaj al cărţii avea, la o pagină, 13 copii, iar, peste numai câteva foi… 11!

În aceeaşi istorie vie a literaturii române contemporane vom regăsi şi împrejurarea că admirabilul cărturar şi om de spirit Alexandru Paleologu, la acea vreme coleg de editură şi chiar de birou cu Doamna Georgeta Dimisianu, îşi începea fiecare zi de muncă printr-o şuetă la biroul colegei sale şi numai după cam o jumătate de oră de discuţie se aşeza la biroul său. Întâmplare care îmi aminteşte de o alta, de data asta petrecută în redacţia revistei „Viaţa Românească” prin cea de a doua parte a anilor ’60, când, Nicolae Tertulian, de îndată ce intra în birou, se adresa colegei sale, Doamna Lisette Daniel Brunea (soţia lui F. Brunea-Fox, „Prinţul reportajului românesc”) în acest fel: „Ei, Lisette, ce mai e nou pe mapamond, în Europa, în România, în Bucureşti şi în redacţie?”

Henri-Lebasque Fata cu flori 1909

Henri Lebasque (25 septembrie 1865–7 august 1937), Fată cu flori, 1909

Dăruită cu o inteligenţă vie, iscoditoare şi cu o rară capacitate de a sesiza valoarea autentică, dar şi cu o intuiţie precisă a imposturii (spre ghinionul veleitarilor!), Doamna Georgeta Dimisianu a fost şi este pentru foarte mulţi autori de prestigiu ai zilelor noastre omul care i-a înţeles şi i-a sprijinit după cum se cuvenea. În acest sens, mai bine spus: şi în acest sens, tot ceea ce a făcut Domnia Sa în calitatea de director al Editurii „Albatros” este mai mult decât muncă de editor, pentru a deveni pur şi simplu act de creaţie. Apreciere pe care aş păstra-o neschimbată şi în ceea ce priveşte aportul decisiv al Domniei sale la prestigiul revistei „Historia” şi al editurii cu acelaşi generic.

Prin toate acestea, Doamna Georgeta Dimisianu aduce un nou şi decisiv argument de viaţă pentru ca neuitatul stih al lui Tudor Arghezi – „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” – să primească o nouă dar necesară adăugire: „Carte frumoasă, cinste cui te-a editat!”

Nu aş putea încheia aceste modeste notaţii aniversare înainte de a încerca să descifrez fie şi o parte, esenţială cred, a secretului acestei nobile reuşite în ordinea creaţiei durabile, perene. Mă gândesc, desigur, la frumoasa familie pe care Doamna Georgeta Dimisianu o alcătuieşte dimpreună cu soţul său, prestigiosul critic şi om de cultură Gabriel Dimisianu, el însuşi un împătimit al actului creator şi un susţinător necondiţionat al valorilor şi, mai ales, al valorilor tinere.

Pentru toate aceste motive, să mi se îngăduie să o salut cu toată preţuirea pe Doamna Georgeta Dimisianu, urându-i un sincer „La mulţi ani!” Mulţi ani liniştiţi şi senini, cu aceeaşi tinereţe sufletească şi cu aceeaşi admirabilă dăruire în slujba Literaturii şi a Cărţii!

Şerban Cionoff

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Portrete

Arhiva categoriei Literatură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *