Horia Pătrașcu, într-o fugară reconstituire

scriitorul horia patrascu a incetat din viata

O știre răzleață pe câteva pagini de socializare ne spune că a murit Horia Pătrașcu! Pentru unii cititori nici nu ar fi de mare mirare dacă mi-ar răspunde cu vorbele Străinului lui Albert Camus: ,,Asta nu îmi spune nimic, poate că a fost ieri.’’ Dar, despre Horia Pătrașcu, prozator de mare talent, din păcate plecat prea repede și prea nedrept din sfera de interes a unui public tot mai eterogen și ahtiat se senzațiile tari ale efemerului, nu este nici frumos și nici nu este drept să gândești așa ceva, dar, încă, să o și spui!

De aceea, acum, la ceas de despărțire, aș dori să evoc, în câteva modeste notații, întâmplări despre cum m-am întâlnit cu scrisul lui Horia Pătrașcu. Era, cred că nu mă înșel, prin 1967, când în redacția revistei ,,Luceafărul’’ (redactor șef fiind marele prozator Eugen Barbu) a explodat o bombă. Mie, student fiind dar și colaborator al revistei, mi-a împărtășit-o, cu toată discreția ce înconjuracabana-microroman-horia-patrascu evenimentul, criticul M. N. Rusu: ,,Să vezi ce tămbălău o să iasă «sus»! A venit Horia Pătrașcu la «Patronul» [nume de cod pentru Eugen Barbu, n. n.] cu o nuvelă care rupe norii. Se cheamă Reconstituirea. Mămă-mamă, se te ții scandal după ce iese pe piață!’’ Și chiar că așa a fost!

Nici nu ieșise bine tirajul săptămânalului pe tarabe, la chioșcurile de „Difuzare a presei’’ că s-au și pornit niște vajnici oameni de nădejde să adune revista, nu care cumva să rămână la liber vreun exemplar și să ajungă sub ochii cititorului. Ireparabilul, de care se temea cenzura, se produsese însă. Băieții de la Filologie, de sus, de pe Edgar Quinet fuseseră la datorie și preluaseră stocul, așa încât nouă, celor de la Filozofie (sic!), arondați la cahfeneaua „Tosca” și la „Pisica epileptică”, ne rămăsese în grijă arealul de la Podul Izvor și Podul Elefterie. Nici nu a fost de mare mirare dacă până seara, cititori pasionați precum Mihai Pelin, George Țărnea, Al. Monciu (încă nu și Sudinski) și, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, subsemnatul comentam în draci fitilele textului incendiar…

reconstituirea-poster

La scurtă vreme după asta, nuvela Reconstituirea a apărut și în volum, drept pentru care i-am propus criticului N. Tertulian, la acea vreme șef al secției de critică de la revista „Viața Românească”, o cronică despre carte. Care cronică a apărut fără probleme, ceea ce putea fi un semn că furtuna a trecut.

Nu a fost, însă, să fie așa, pentru că, la nu multă vreme, pe ecrane a apărut filmul Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie și de-aici s-a declanșat un uriaș scandal. Se povestește că însuși ,,tovarășul’’ a văzut pelicula, dar nu i-a plăcut defel și, până la urmă, filmul a fost scos de pe ecrane. Apucasem să îl văd, dimpreună cu gașca noastră de împătimiți, dar mulți dintre colegii și prieteni noștri nu au mai avut șansa. Și cum naiba să nu ia foc cenzura de partid și de stat – personal ,,Tovarășul’’! – dacă într-o secvență Procurorul (magistrat întruchipat de neuitatul George Constantin), care făcea reconstituirea unei cafteli între doi puștani (roluri interpretate de doi tineri actori de rară dăruire: George Mihăiță și Valentin Găitan), ținea niște pești într-o pungă de plastic și îi băga în apa lacului spunându-le :,,Acum sunteți liberi, hai, înotați!’’?  Sau când Vuică, unul dintre cei doi bătăuși (interpretat de George Mihăiță), care se târăște căutând un loc unde să își dea obștescul sfârșit, îi răspundea astfel prietenului său (rol interpretat de Vladimir Găitan) care îl întreba îngrozit dacă îl doar ceva: ,,Mă doare, mă, mă doare, mă doare în… de voi!’’

imagini din filmul reconstituirea regia lucian pintilie

Imagini din filmul Reconstituirea

Era, acesta, un prim semnal de avertisment care vestea cum că relativul, dar realul, dezgheț politic și cultural urma să ia sfârșit. Curând aveau să vină funestele Teze din iulie 1971, iar după aceea mini-revoluția culturală.

Și totuși, povestea Reconstituirii rămâne, peste timp, un semn că și noi, la vremea noastră, am fost (sau poate numai am crezut că suntem) tot un fel de tineri frumoși și liberi. Iar asta se datorește celor mai curajoși și bătăioși dintre noi, evident, și lui Horia Pătrașcu.

Fie și de aceea, se cuvine să îl recitim, să îl prețuim și să nu îl dăm uitării prea repede, mai corect zis, nedrept de repede. Știu că azi noapte s-a stins marele estetician și literat Umberto Eco, dar, oricât de mult l-am prețui pe autorul Numelui trandafirului și al Operei deschise, cred că putem găsi un moment de popas și de evocare pentru un scriitor de forța epică a lui Horia Pătrașcu. El însuși autor al unei alt fel de opere mereu deschise recitirilor…

Șerban Cionoff

Vezi:

Filmul Reconstituirea, scenariu de Horia Pătrașcu și Lucian Pintilie. Regia: Lucian Pintilie. Realizat în 1968. Interzis la puțin timp după premiera din 5 ianuarie 1970.  Relansat în 1990.

logo liber sa spunVezi:  Arhiva categoriei Literatură

Arhiva categoriei Film

1 comentariu la „Horia Pătrașcu, într-o fugară reconstituire”

  1. Sublimă neuitare a unui om bine înscris în speranța zorilor, speranță legată de adevăruri bine ascunse ce trebuiau scoase la iveală. Felii de viață unsă cu amar și miere, cu miere și amar în care intelighenția făcea eforturi salutare de a pune in fața unui ecran luminat radiografia acelei epoci, a acelei societăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *