Întâlnire cu dramaturgul Esteve Soler la Sibiu

esteve soler

Joi, 31 ianuarie 2013, ora 10.00, Esteve Soler, autorul piesei ce stă la baza spectacolului Împotriva democraţiei/ Gegen die Demokratie, regizat de Alexandru Dabija, la Secţia Germană a Teatrului Naţional din Sibiu, va avea o întâlnire cu publicul din Sibiu la Pardon Café & Bistro, din str. Cetăţii nr. 14, vizavi de Sala Thalia.

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu şi Anna Neamţu, şefa Secţiei Germane vor participa, de asemenea, la acest eveniment.

Născut la Barcelona în 1976, Esteve Soler este unul dintre cei mai bine cotaţi dramaturgi ai momentului în Europa. Din 2008, trilogia lui, alcătuită din piesele: Contra progresului, Contra iubirii şi Contra democraţiei, a fost tradusă în numeroase limbi, fiind montată în Germania, SUA, Elveţia, Austria, Grecia, Venezuela şi Chile. Alte piese ale sale au fost montate la Teatrul Naţional al Cataloniei (Jo sóc un altre!), la Teatre Lliure (Davant de l’home) şi la Bell Theatre din Londra (Memòria).

Spectacolul Împotriva democraţiei/ Gegen die Demokratie, în regia lui Alexandru Dabija va fi prezentat în aceeași zi, de la ora 19.00, în prezenţa autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *