„Jurnalul” lui Iacob Negruzzi, în ediție integrală

jurnal integral iacob negruzzi

eveniment liber sa spunJurnalul lui Iacob Negruzzi a apărut recent în ediție integrală la Editura Muzeelor Literare din Iași. Traducere de Horst Fassel. Prefață de Dan Mănucă.

Publicat pentru prima dată în 1980, la Editura Dacia din Cluj-Napoca, Jurnalul lui Iacob Negruzzi a fost cenzurat, unele scene despre viaţa studenţească din Berlin și episoade intime fiind excluse. Ediţia de față conţine pasajele cenzurate, cărora li se adaugă şi introducerea lui Iacob Negruzzi care lipseşte din microfilmul cu care s-a lucrat în 1980.

Jurnalul lui Iacob Negruzzi (Berlin, duminică, 1 decembrie 1861–miercuri, 26 februarie 1864) este un document de epocă preţios, care reprezintă o ilustrare a vieţii reale a studenţimii din acea perioadă, cu imagini încă vii ale unei părţi din viaţa academică germană.

Iacob_Negruzzi

Iacob Negruzzi

În perioada în care a locuit la Berlin, tânărul Iacob Negruzzi „a notat, în limba germană, cu o sinceritate șocantă pe alocuri, diverse întâmplări din viața zilnică a capitalei prusace, atmosfera studențească, lecturi, studii, reuniuni organizate în corporații, dar și probleme intime, amoroase și de sănătate. Jurnalul lui Iacob Negruzzi este un document de epocă prețios, care nu și-a pierdut farmecul până astăzi.” (Horst Fassel).

Fragment din Jurnalul lui Iacob Negruzzi, 16 decembrie 1861:

„După-masă am studiat, apoi am primit vizita lui Reclam și ulterior a lui Paetzelt. Ei au rămas până la ora 8. Stabilisem cu Rek și Reclam să-i vizităm pe vandali la cârciuma lor. După ce am cinat la «Braun», m-am și dus acolo. Vandalii sunt în general oameni simpatici, mai cu seamă Kaltmeyer, cu care am băut. S-a tras bine la măsea. Am fost servit din toate părțile. S-au adunat atât de mulți, încât m-am îmbătat. După ce am băut zdravăn și după ultimul cântec, la unu, am plecat împreună cu Buchholz la «Musenhalle», unde, după consumarea unei cafele, mi-am revenit întrucâtva. Spun întrucâtva pentru că dacă mi-aș fi revenit complet, nu m-aș fi apucat să o conduc pe o damă acasă (Lisbeth, neue Spittelbrücke, locuința a 2-a). S-a dovedit, ceea ce este rar, că era o fată cumsecade. Se subînțelege, este cumsecade cât poate fi o femeie cu profesia ei. Ea practică această meserie de puțin timp, este foarte frumoasă și face bine dragoste. Toate astea sunt 3 calități pe care nu le posedă orice prostituată. Mi-a luat un taler și, ce este mai rău, mi-a pricinuit remușcări de ordin moral după ce ajunsesem acasă. Am fost, din nou, abia la ora 5 acasă.”

Cartea este distribuită în rețeaua muzeelor literare ieșene – se arată în comunicatul Editurii Muzeelor Literare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *