La moartea unei regine

regina-ana-sursa-foto-www.artmark.ro_

Adeseori mă gândesc ce înseamnă moartea? Trebuie să ne fie frică de ea? Trebuie să deschidem braţele spre această schimbare bruscă a stării de fapt? Trebuie să scriu moartea? Sau Moartea? Câtă importanţă trebuie să îi acordăm, cu adevărat morţii? Prea multă lume în jurul meu schimbă vorba când discut despre moarte. De ce? Moartea e la fel de adevărată şi de necesară ca şi viaţa. E obligatorie. Face parte din existenţă. Aşa că de fiecare dată când o persoană dragă sau o persoană pentru care am stimă şi admiraţie dispare, aleg să schimb tristeţea cazonă cu pacea şi liniştea ce-ar trebui să fie normale.

Aceleaşi sentimente le trăiesc şi în acest moment. Pentru că, la scurt timp după dispariţia unuia dintre mentorii mei spirituali, Radu Beligan, am mai pierdut o valoare morală a acestei ţări. O femeie pe care am admirat-o, despre care am citit şi am încercat să mă informez cât mai mult. Majestatea Sa, Regina Ana. O femeie puternică, hotărâtă, încercată de viaţă, trecută prin focurile suferinţelor şi ale neajunsurilor. Rememorând un excepţional interviu realizat de doamna Eugenia Vodă cu Majestatea Sa, îmi dau seama cât de nobilă şi regală a fost, într-adevăr, Regina Ana. Şi nu, nu mă refer la faptul că era soţia unui rege. Ci că a fost o regină prin felul ei de a fi, printr-un comportament exemplar. Prin frumuseţea de a fi şi de a trăi. Prin sufletul mare şi umanitatea de care a dat dovadă. Multe fraze rostite de regină ar putea rămâne proverbe. Două, însă, mi-au rămas întipărite în memorie şi vor face parte, cel mai probabil, dintr-o suită de reguli morale după care mă voi ghida în viaţă. „O adevărată doamnă se recunoaşte, întotdeauna, după modestie.” Şi: „Întotdeauna trebuie să oferi dragoste, dacă poţi.”

Regina Ana a Romaniei

Regina Ana a României

E vremea acum, desigur, şi pentru o evocare strict personală a persoanei care a fost Anne de Bourbon – aşa cum a rugat-o pe Eugenia Vodă să îi spună în interviul sus-menţionat. Am avut bucuria, plăcerea şi onoarea de a îmi fi strânsă mâna de către Majestăţile Lor, Regele Mihai I şi Regina Ana chiar în 2008, anul în care şi-au aniversat Nunta de Diamant. Cu acel prilej, am fost prezent, alături de profesoara-mi de istorie din liceu, în holul mare al evocare regina ana tudor sicomasMuzeului Naţional de Istorie a României. Spre deosebire de colegii mei care au ales să rămână timizi în spatele încăperii, eu m-am înarmat cu o carte despre familia regală şi am păşit hotărât în faţă, către masa unde Majestăţile Lor dădeau autografe. Bineînţeles, emoţiile-mi creşteau pe măsură ce mă apropiam de cei doi oameni care reprezentau un trecut îndepărtat şi mult-visat al unei Românii perfecte. Am ajuns aproape sfârşit în faţa mesei la care Mihai I şi Ana semnau din suflet exemplarele celor mai curajoşi. Am avut un răgaz să zăbovesc asupra chipurilor istoriei. Încă de la primul contact, am fost impresionat de blândeţea privirii Reginei, de bunătatea care transpărea din fiecare gest şi fiecare mişcare. Dar, mai ales, m-a frapat modestia şi lipsa de interes pentru marile ceremonii. Zâmbea fiecărui om care o saluta şi care îi întindea copia sa din carte. Ajungând în faţa ei, am făcut o uşoară reverenţă, nesigur de protocolul regal, şi i-am înmânat cartea mea spre a mi-o însemna pentru eternitate. A zâmbit văzându-mi stângăcia, mi-a întins mâna, i-am întors gestul. Strângerea aceea a palmei mi s-a întipărit pentru totdeauna în simţiri. Şi nu voi uita niciodată bucuria de a mă afla atât de aproape nu de o regină, ci de o femeie ieşită din comun, o demnă urmaşă a reginelor României: Elisabeta, Maria şi Elena. Întâlnirea nu a durat mai mult de un minut, dar mi-a rămas alături de suflet.

regele mihai regina ana foto Mihai Covrig

Regele Mihai I și Regina Ana: Foto: Mihai Covrig

Şi acum, în momentele acestea, când corpul fizic al unei adevărate regine modeste, frumoase şi pline de har s-a destrămat, nu mai rămâne decât spiritul ei, ce va dăinui în universul nostru şi va fi alăturat celorlalte figuri regale ale României. Citindu-i memoriile, o adaug pe Regina Ana la acea listă de mentori sufleteşti care mi-au schimbat perspectiva asupra vieţii, a existenţei. Voi păstra mereu drept precepte morale îndemnurile sale de a-ţi conduce viaţa prin modestie, de a oferi cât mai multă dragoste, de fiecare dată când poţi şi de a respecta pe toţi din jurul tău, fără a face caz de condiţia şi poziţia ta socială. Căci, într-adevăr, un nobil nu se recunoaşte prin statutul social, ci prin caracter şi comportament. Aşa cum spunea şi Regina Ana, chiar şi în şanţ, o doamnă rămâne o doamnă. Chiar şi o ţărancă ce dă cu sapa în arşiţa soarelui poate fi mai presus decât o contesă. Prin umilinţa faţă de sine însăşi şi prin bunătatea pe care o transmite celor din jur.

În cele din urmă, nu văd alt mod mai bun decât a încheia tot cu vorbele Majestăţii Sale: „Nefericirea? Pentru mine? Să pierzi pe cineva iubit. Poate fi un câine, poate fi un om, poate fi o vază care se sparge.” Mă înclin, Majestate.

Tudor Sicomaș

Sursa fotografiei de sus: www.artmark.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *