Lansare de carte: Ana Pop Sîrbu, „Versuri” & Ilie Gyurcsik, „Reversuri”

ana pop sirbu versuri lansare 2015

eveniment liber sa spunVineri, 13 februarie 2015, ora 12.00, la sediul revistei „Orizont” din Timișoara (Piaţa Sf. Gheorghe nr. 3),  Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România vă invită la lansarea volumului Ana Pop Sîrbu, Versuri & Ilie Gyurcsik, Reversuri, Editura David Press Print, Timișoara, 2014, cu o postfață de Rodica Bărbat, copertă de Daniela Florian și grafică interioară de Adriana Lucaciu și Septimiu Sîrbu. Afiş: Cristian Sebastian. Prezintă: dr. Graţiela Benga, critic literar. Volumul beneficiază de o cronică de întâmpinare scrisă de criticul literar, dr. Liviu Antonesei, intitulată Un strălucit experiment poetico-hermeneutic:

„Cred că anul acesta [2014, n.n.] a fost un an poetic bun, de vreme ce țin minte să fi citit cel puțin 12–15 volume ale unor autori din toate generațiile și toate orientările care mi-au plăcut nu doar cât să scriu despre o parte dintre ele, ci și cât să-mi rămînă în memorie la ceas, cumva, de bilanț. Însă, probabil, cartea acestui an care îmi va rămâne în minte câtă vreme voi mai avea ceva este Ana Pop Sîrbu, Versuri & Ilie Gyurcsik, Reversuri, Editura David Press Print, Timișoara, 2014, cu o postfață de Rodica Bărbat, copertă de Daniela Florian și grafică interioară de Adriana Lucaciu și Septimiu Sîrbu. În primul rînd, este o carte frumoasă, dar acesta este un aspect exterior. Pentru că este și o carte foarte bună și extrem de incitantă. Pentru că este scrisă de doi autori? Nu, nu asta, am mai văzut cărți cu autori multipli și nu toate mi-au rămas în memorie, deși mereu m-am întrebat cum reușesc ființe diferite să producă împreună aceeași carte – nu mă refer desigur la culgerile de texte, la antologii etc. În cazul de față, procedura îmi este clară de la bun început, din pagina de gardă, pe care scrie și «Ilie Giurcsik, Reversuri (Notă introductivă, parafraze, interpretări)”» nu doar «Ana Pop Sîrbu, Versuri». Asta nu înseamnă că, pentru mine, cartea nu rămâne cumva exotică, chiar misterioasă. Deci, cineva scrie poezia, altcineva o interpretează. Dar nu o interpretează la sfârșitul muncii poetului, ci odată cu lucrul acestuia. Din iulie a. c. APS a scris poeziile și, la sfârșitul fiecăreia, a intervenit hermeneutul, pas cu pas, ca să spun așa. E ușor să citești o carte de poezie încheiată și să-ți exprimi apoi, cât de coerent ești în stare, opiniile mai bine sau mai rău argumentate, dar e infinit mai dificil să faci acest lucru în același timp cu poetul, cu doar un singur pas în urma acestuia, neștiind care va fi drumul și nici măcar dacă el va avea un capăt. Pentru aceasta nu-ți trebuie numai o enormă răbdare și devoțiune față de opera urmărită – calități de altfel dovedite cu asupra de măsură, ci și o temeinică așezare cărturărească. Cine a urmărit activitatea de publicistică culturală a lui Ilie Gyurcsik știe că o posedă și pe aceasta. Dar mai bine o știe cel care i-a citit cărțile, mai ales Paradigme moderne. Autori, texte, arlechini, apărută în 2000 la Editura Amarcord din Timișoara, dar pe care, din păcate, eu am citit-o abia anul acesta. E bine și așa decât să-mi fi rămas neștiută! Poezia din acest nou volum a Anei Pop Sîrbu este de același nivel cu cea din precedentele două volume, pe care am avut prilejul să le comentez, și care marcau un uluitor come back după o pauză lirică de decenii! O revenire practic incredibilă și la un nivel estetic demn de invidiat de mulți poeți care nu au fost nevoiți să facă pauze atât de lungi. O poezie modernă în sensul precis al cuvîntului, mizând pe o imagistică preganată și, mai ales, pe o foarte rară știință a conciziei și pauzei intenționate. O poezie care, cum ne cerea Mallarmé, sugerează enorm cu maximă economie de mijloace, inclusiv cuvinte. Și o poetă norocoasă, până la urmă, pentru că ține și de noroc întâlnirea cu unul din cei mai calificați specialiști în modernitatea literară și nu doar literară. În fapt, hermeneutul are trei întâlniri cu textul. Mai întâi, lectura imediată primirii acestuia. Apoi, a doua, care mărturisește un fel de consubstanțialitate a muncii celor doi, parafraza textului poetic. Care pornește, uneori, de la o imagine sau o frântură de imagine, dar cel mai adesea de la idee poetică și care produce poezia criticului. Și, în sfârșit, abia la cel de-al treilea pas are loc interpretarea, încercarea de descifrare a sensurilor. Este incredibil totuşi cât de unitară este o carte scrisă pe două voci, vreme de câteva luni, cu instrumente intelectuale diferite. Îi felicit pe autori și rămân la întrebarea dacă o asemenea intreprindere creativă ar fi fost posibilă în afara acestei rare conjuncturi intelectuale și interumane. Am primit cartea pe la 11 şi ceva. Acum, e aproape 17 şi e citită deja, ba chiar am reușit să scriu aceste rânduri de întîmpinare! Unele din aspectele esențiale ale acestei aventuri sunt excelent suprinse de Dna Rodica Bărbat, autoarea postfeței. Eu îi felicit pe autori, fără curajul de a-i îndemna să o ia de la capăt. Nu știu de ce am impresia că o astfel de operă trebuie să-și păstreze unicitatea, cred că e irepetabilă…”

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Carte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *