Liber sa respect. Costin Tuchila, in cautarea capodoperei.

Se spune ca pretuim dupa ce nu mai avem sau pretuim cand altcineva ne arata ca asa ar trebui. Prieteni, valori, rude, idei.
A fost senzatia care m-a „scuturat” ieri, dupa ce am participat la Biblioteca Metropolitana, la „medalionul” inchinat lui Costin Tuchila. A fost de fapt o intalnire, un cenaclu, la care prieteni, colaboratori, oameni de cultura, presa, l-au laudat pe Costin cu el de fata. Ceea ce l-a fastacit putin, dar pe mine m-a responsabilizat si mai mult, deoarece consider ca este unul dintre colegii din Radio Romania, nemediatizati suficient. Un om care munceste, discret, fara sa abdice de la standardele sale obisnuite, adica foarte inalte si care multumeste respectuos, ori de cate ori cineva, poate mult sub valoarea sa (e cazul meu, de exemplu), face un efort, cat de mic, pentru a-i cunoaste ori promova activitatea.

Cine este Costin Tuchila? V-as spune mai degraba sintetizand ce s-a vorbit ieri despre el si apoi punand cateva informatii despre activitatea sa.


Dr. Mirela Zafiri, soprana, muzicolog. Spunea ieri ca toate colaborarile dintre ea si Costin Tuchila inseamna rigoare si profesionalism, iar din perspectiva unui critic muzical, „pana” lui Costin este fina si reuseste sa astearna mai degraba o literatura, care insa are tinuta si reperele criticismului muzical, usor de inteles de mai multe categorii de public.
Dr. Marina Roman, fosta colega de facultate a lui Costin, s-a referit la valentele de critic de teatru si la faptul ca stilul lui nu este nicidecum pedagogic, iar umorul este fin, acolo unde e necesar. De altfel, Marina Roman s-a referit si cateva prelegeri pe care Costin Tuchila le-a tinut studentilor de la Jurnalism, fara a fi catusi de putin pretios, didactic sau arid felul adresarii sale. Ci captivant, plin de semnificatii, elocvent.


Dr. Ioan Adam, un coleg din radio la care privesc cu respect de cand m-am angajat – spunea despre Costin ca este ca un cautator de valori, de individualitati, interesat sa studieze mai degraba copacii, pana a descoperi padurea. In „Cetatile poeziei” (1983), de exemplu, sunt promovati mai degraba poeti din linia a doua din acea perioada, „vlastare” dupa cum le spunea domnul Adam, dar care s-au dovedit ulterior copacii vigurosi ai unei „paduri” literare valoroase. Ceea ce demonstreaza capacitatea de vizionar a lui Costin Tuchila, care in 1983 ii identifica pe aceia care aveau sa devina valori in anii ’90, 2000.
Dr. Ilinca Dumitrescu arata ca tehnicile muzicale, informatii avizate si foarte detaliate, nu ii sunt straine lui Costin nici in domeniul acesta, al muzicii. Si asta pentru ca el a ales sa „coboare” in adancuri, sa cerceteze riguros. Ilinca Dumitrescu ne-a marturisit ca il cunoaste de multi ani pe Costin Tuchila, inca de cand tatal sau (Ion Dumitrescu) a remarcat rafinamentul criticii muzicale a lui Costin si l-a invitat acasa la ei. Asa a inceput o prietenie la care arta a fost primul „numitor comun”.


Dr. Florin Rotaru ne-a vorbit cu tristete despre drama generatiei sale, care e si a lui Costin, nevoita sa treaca prin aceste zile supuse unui sistem de valori poate diametral opus aceluia in care s-a format. Ne-a spus ca e bine sa ne bucuram de munca unor oameni cum e Costin Tuchila, dar sa le-o recunoastem atunci cat sunt inca in putere, cat sunt langa noi pentru ca raportarea la contemporani inseamna sa iti cauti si sa iti cunosti si radacinile. Sa te definesti, cu demnitate, ca neam, pretuindu-ti semenii in urma carora raman marturii pentru istorie. Si a mai spus ceva: ca suntem aici (traversand o mare a imposturii in care cultura a devenit o „insula”) nu pentru ca o civilizatie extraterestra ne-a adus raul, ci pentru ca noi l-am tolerat, l-am si incurajat prin lipsa de reactie. Si ca ne-ar face bine sa ne privim mai des in oglinda, si mai profund.


M-a emotionat si maestrul Mircea Albulescu. Pentru ca, din pacate tot trist din cauza vremurilor ciudate, ne-a sfatuit ca e nevoie, mai mult decat oricand, sa ne solidarizam, chiar daca nu ne cunoastem prea bine. Sa ne solidarizam pentru ca o mana calda, pe spatele cuiva, impingandu-l usor si „spunandu-i” fara cuvinte „du-te, du-te, du-te, e bine ce faci” inseamna o confirmare a faptului ca drumul culturii, al cartii, al stiintei, al valorii e bun. Si inseamna sa dai curaj cuiva care isi pierde speranta si increderea in fortele proprii, din cauza „jur-imprejurului” nociv.
Intalnirea – cenaclu a fost „presarata” si cu surprize muzicale pregatite de Ilinca Dumitrescu, ne-am bucurat si de prezenta unui trio de interprete la nai de la liceul „Dinu Lipatti”, l-am ascultat si pe Nichita Stanescu, in ultima sa inregistrare. Surpriza cu Nichita a fost pregatita de Costin Tuchila, cel care ne-a si citit un fragment din cartea sa aproape gata, „Macaze” (nu „macazuri”).

Sper sa fi reusit sa imi depasesc emotiile intalnirii de ieri si sa exprim, asa, indirect (pentru ca nu pot sa imi alatur parerea „numelor” ilustrate mai sus, ar fi lipsa de politete), respectul pentru Costin Tuchila. Sunt onorata ca il cunosc si ca am de la cine invata.
Imi permit sa redau cateva dintre reperele carierei sale:

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.
Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

1 comentariu la „Liber sa respect. Costin Tuchila, in cautarea capodoperei.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *