Marșul bicicletelor Paramongols

Paramongols organizează marșul bicicletelor Paramongols pe două roți pentru a strânge donații pentru startul echipei românești în cel mai mare raliu caritabil din lume: The Mongol Charity Rally 2011.

Luni 9 iulie 2011, la ora 11, marșul pe biciclete va porni din Parcul Izvor din București. Traseul are o lungime de 7 km. La fața locului, veți putea susține proiectul, făcând donații către ONG Paramongols.

Paramongols este prima echipă românească participantă la Mongol Rally, cel mai mare raliu caritabil al lumii. Alături de alte 420 de echipaje de pe tot mapamondul, românii vor pleca în 25 iulie spre Ulan Bator, capitala Mongoliei. Îmbarcată într-o ambulanță pe care o va dona la destinație, echipa va parcurge peste 16000 km, străbătând cinci lanțuri muntoase, trei deșerturi și nu mai puțin de 20 de țări.

Mongol Charity Rally este o cursă pe cont propriu, fără asistenţă tehnică sau medicală, organizată cu scopul de a dona la destinaţie toate mijloacele de transport folosite, alături de o sumă consistentă de bani. Raliul, care se află acum la cea de-a opta ediţie, a reuşit să strângă până în prezent pentru comunitatea din Ulan Bator peste 1.600.000 de lire sterline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *