Maria Nagy, fata mereu îndrăgostită, ieri, azi și mâine

maria nagy

portrete rubrica liber sa spunSă tot fi fost prin 1978, când minunatul meu prieten şi coleg Vasile Răvescu (zis şi Bebino, Bebeluşul sau Bebellino) m-a luat de o parte şi mi-a şoptit ceva de mare taină: „Băiatu’, n-ai vrea tu să faci un interviu cu Maria Nagy, fetişcana care a rupt gura târgului la «Antena vă aparţine»? Dar fă-l cât mai repede poţi ca să nu ne-o ia înainte concurenţa.”

Fiindcă uitasem să vă spun, la vremea aceea, în ziarul „Scânteia tineretului”, Bebe era mai marele unei rubrici permanente la pagina a 5-a, coloana din dreapta, rubrică despre care mersese vorba în târg cum că ţine afişul – „Azi” se numea ea –, unde cu regularitate se publicau micro-interviuri cu tineri artişti care băteau la porţile consacrării. Să nu zic vorbă mare, ideea mi-a surâs. Fie şi pentru că scriind eu de zor la secţia propagandă a ziarului, uite că mi se ivea prilejul să mai ies niţel din decor şi să mai schimb aerul.

maria nagy in liceu

În plus, o văzusem şi eu de câteva ori pe Maria Nagy în emisiuni de televiziune şi chiar îmi plăcea ţinuta ei dezinvoltă, tinerească şi naturală, aşa încât propunerea lui Bebellino venea la ţanc.

Ca să fiu sincer până la capăt, chiar de la prima noastră întâlnire, Maria s-a dovedit a fi şi în viaţa de toate zilele exact la fel ca şi „pe post”. Nu tu fiţe, nu tu ifose, nu tu amânări pe motiv că „am filmări” sau „am agenda plină ochi”. Ţin minte că interviul l-am făcut într-un loc special, pe terasa cafenelei „Turn” din Piaţa Palatului, vestită în tot Bucureştiul pentru că aici veneau, la o cafea şi un pahar de Sâmbureşti (sticlă mică) nume grele din lumea literară şi artistică şi, mai ales, din boema zilei. De pildă, la parter, putea fi văzut Petre Ţuţea („acest Socrate al Bucureştiului”, după cum prea bine l-a botezat Marin Sorescu), iar, după lăsarea serii, sus, pe terasă, avea masă rezervată domnul Taşcu Gheorghiu, ultimul „Crai de Curtea Veche”, în descendenţa directă a lui Mateiu Caragiale, traducătorul Ghepardului lui Lampedusa şi al poemelor lui Lautréamont. În ce ne priveşte pe noi, aspiranţii, aflaţi nu prea departe de momentul debutului literar, trupa de voinici cuprindea nume vajnice, de nădejde, de la Octavian Stoica, Mihai Bujeniţă şi Gabi Iuga, la Florentin Popescu, Dan Ceachir şi încă mulţi alţii, plus, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… subsemnatul!

Fireşte că înainte de a trece pragul instituţiunii am prevenit-o pe Maria asupra rosturilor şi dichisurilor locantei. Drept care ea mi-a răspuns cu un zâmbet şugubăţ: „Aşa deci? După ce am debutat la televiziune, mă inviţi să debutez şi în boemă?” Aşa s-a înfiripat discuţia noastră care, chiar a doua sau a treia zi, a luat forma unui scurt interviu ce a şi văzut numaidecât lumina tiparului. Ce-i drept, nu am păstrat cu Maria o legătură mai statornică, dar i-am urmărit cu interes şi cu încredere traiectoria artistică şi–am bucurat sincer de succesul ei binemeritat.

portret maria nagy

Şi iată că, după atâţia ani, ne-am reîntâlnit. Unde altundeva decât pe Facebook?! Cu atât mai mare mi-a fost bucuria atunci când regăsita prietenă, Mary, m-a invitat să urmăresc miercuri după-amiază emisiunea „Ieri-azi-mâine”, a cărei invitată şi eroină a fost, difuzată pe canalul TVR2. O emisiune de o mare frumuseţe şi de un bun gust desăvârşit la care au contribuit atât Maria Nagy, cât şi gazda ei, rafinata şi sensibila Corina Dănilă, la succesul lor adăugând-o, într-un chip firesc şi pe deplin meritat, pe doamna Carmen Movileanu.

M-am bucurat, aşadar, să o regăsesc pe Mary la fel de naturală, de sensibilă şi de directă în a-şi spune, fără mari voltije retorice, gândurile şi trăirile. Dar, mai ales, am admirat-o pentru că, fie şi după atâţia ani de când s-a stabilit în Ungaria, unde şi-a întemeiat o frumoasă familie, nu i-a uitat pe oamenii care au sprijinit-o şi au crezut în talentul ei: Adrian Păunescu, Tudor Vornicu, Margareta Pâslaru sau textierul George Oprea. Şi m-a mai bucurat Mary şi pentru că nu a uitat să vorbească, să cânte şi să viseze într-o perfectă, fluentă şi armonioasă limbă românească. Dând, în acest fel, o meritată lecţie câte unor aşa-zişi „globalizaţi” care din „super” şi din „OK” nu te mai scot.

maria nagy rra

Şi uite că, tocmai pe când mă pregăteam să închei aceste simple notaţii, mi-am adus aminte că, pe la începuturile carierei sale, Mariei Nagy i s-a spus şi „cântăreaţa cameleon”, chipurile pentru că, vezi Doamne, îşi mai schimba coafura sau ţinuta ba după Mireille Mathieu, ba după Tina Turner.

Câtuşi de puţin adevărat! Maria Nagy (Mary pentru prieteni) a fost şi a rămas mereu ea însăşi. Sau, dacă ar fi să mă iau după un compliment pe care i l-a făcut un cineva mai inspirat decât mine, a fost, a rămas şi va rămâne o fată mereu îndrăgostită.

Mulţumesc din inimă, dragă prietenă, Maria Nagy!

Şerban Cionoff 

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Portrete

1 comentariu la „Maria Nagy, fata mereu îndrăgostită, ieri, azi și mâine”

  1. O „rememorare”, străbătută de o sensibilitate mai puţin evidenţiată până acum la profundul analist care-i Cionoff mă face să regret că n-am reuşit să mă debarasez de multele probleme care mă asaltau zilnic, pentru a-i fi acordat mai multă atenţie Mariei Nagy, a cărei muzică mă cucerise şi care şi-ar fi dorit să fie reflectată în coloanele „Informaţiei Bucureştiului”.Mă alintă doar faptul că aprecierile mele au coincis cu cele ale lui Eugen Comarnescu care i-a făcut o cronică pe măsura talentatei interprete.Iar acum, nu pot să neg că evocarea lui Cionoff mi-a oferit prilejul de a-mi reaminti o perioadă dinamică când ziariştii îşi aplecau preponderent atenţia către necazurile şi bucuriile celor mulţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *