Marile serate muzicale ale Bucureştiului

Afis Marile serate muzicale ale Bucurestiului 2016

eveniment liber sa spunAteneul Român și Opera Comică pentru Copii găzduiesc săptămâna aceasta o serie de 9 concerte susținute de nume sonore din 6 ţări: Vladimir Mendelssohn și Horia Văcărescu (Olanda), Takashi Shimizu, Koichiro Kanno, Kana Sugimura şi Tetsuro Miyoshi (Japonia), Gérard Caussé și Florian Murtaza (Franţa), Mario Hossen și Johannes Kropfitsch (Austria), Lilyana Kehayova (Bulgaria), Felicia Filip, Anton Niculescu și Andrei Licareţ (România). Festivalul Internaţional ,,Marile serate muzicale ale Bucureştiului” se află la cea de-a doua ediție, iar conducerea artistică a sa este asigurată de violoncelistul Anton Niculescu, solist concertist ce și-a petrecut o bunã parte a carierei la șefia pupitrului de violoncel din orchestra Scalei din Milano.

Evenimentul cuprinde 3 serii de concerte: ,,Marile serate la Ateneul Român” – de vineri până duminică, începând cu ora 20.00; ,,Marile serate la Opera Comică pentru Copii”, de marți până joi, începând cu ora 20.00; și ,,Concertele lecție la matineu”, de vineri până duminică, începând cu ora 11.00, la Sala Mozart a Operei Comice pentru Copii. Moderatorul celor 9 evenimente este reputatul regizor Cristian Mihăilescu.

Una dintre noutățile pe care le aduce ediția din acest an este prezența în program a concertelor-lecție susținute de invitați la matineu, cu scopul de a apropia publicul tânăr și foarte tănăr de muzica de cameră. ,,Este o mare bucurie să aducem acești mari muzicieni în cadrul festivalului care prinde, de la an la an, o anvergură din ce în ce mai mare. Parteneriatul pe care îl avem cu Opera Comică pentru Copii este de bun augur și, practic, prin apropierea publicului tânăr, ne asigură viitoarele săli cu spectatori. Săptămâna aceasta, din Giulești și până la kilometrul 0 al culturii române, Bucureștiul se va bucura de cea mai bună și variată muzică de cameră.” –  Anton Niculescu, directorul artistic al Festivalului Internațional „Marile Serate Muzicale ale Bucureştiului”. Evenimentele care au loc la Opera Comică pentru Copii sunt cu intrare liberă, iar biletele pentru spectacolele de la Ateneul Român sunt disponibile la casa de bilete a Ateneului.

Program

Marile serate la Ateneul Român

Vineri, 8 iulie 2016, ora 20.00

Brahms, Cvartetul cu pian nr. 3 în do minor, op 60 (Allegro non troppo, Scherzo. Allegro, Andante, Finale. Allegro comodo) – Kana Sugimura (vioară), Vladimir Mendelssohn (violă), Anton Niculescu (violoncel), Andrei Licareț (pian)

Bottesini, Une bouche aimée – Felicia Filip ( soprană), Tetsuro Myioshi (contrabas), Koichiro Kanno (pian)

Poulenc, Les Chemins de l’amour

Satie, La Diva de l’empire – Je te veux – Felicia Filip, Koichiro Kanno (pian)

Pauză

Mendelssohn-Bartholdy, Octet în Mi bemol major, op. 20 (Allegro moderato con fuoco, Andante, Scherzo. Allegro leggierissimo, Presto) – Mario Hossen ( vioară), Gérard Caussé (violă), Kana Sugimura (vioară), Florian Murtaza (vioară), Horia Văcărescu (vioară), Vladimir Mendelssohn (violă), Anton Niculescu (violoncel), Lilyana Kehayova (violoncel)

Sâmbătă, 9 iulie 2016, ora 20.00

Debussy, Sonata pentru vioară și pian (Allegro vivo, Indermède: fantasque et léger, Finale: très animé) – Takashi Shimizu (vioară), Johannes Kroăfitsch (pian)

Debussy,  Menuet, Reverie

Debussy,  Sonata pentru violoncel și pian (Prologue:Lent, sostenuto e molto risoluto, Sérénade: Modérément animé, Finale: Animé léger et nerveux) – Anton Niculescu (violoncel), Andrei Licareț (pian)

Mozart, Sonata pentru vioară și pian în Sol major, KV 301 (Allegro con spirito, Allegro) – Mario Hossen ( vioară), Johannes Kropfitsch (pian)

Paganini, Nel cor più non mi sento (Capriccio- Introduzione, Presto) – Mario Hossen (vioară)

Pauză

Haciaturian, Toccata – Egizia Soare (pian)

Glinka, Marele sextet (Allegro, Andante, Finale: Allegro con spirito) – Mario Hossen ( vioară), Florian Murtaza (vioară), Gérard Caussé (violă), Anton Niculescu (violoncel), Tetsuro Miyoshi (contrabas), Johannes Kropfitsch (pian)

Duminică, 10 iulie 2016, ora 20.00

Britten, Lachryamae pentru violă și pian, op.48 (Lento, Allegro molto comodo, Animato, Tranquillo, Allegro con moto, Largamente, Appassionato, Alla valse moderato, Allegro marcia, Alternative part, L´istesso tempo) – Gérard Caussé (violă), Johannes Kropfitsch (pian)

Mendelssohn-Bartholdy, Trio nr. 1 în re minor, op. 49 (Molto allegro ed agitato, Andante con moto tranquillo, Scherzo. Leggiero e vivace, Finale. Allegro assai appassionato) – Takashi Shimizu (vioară), Anton Niculescu (violoncel), Johannes Kropfitsch (pian)

Pauză

Wieniawski, Poloneza de concert în Re major, nr. 1, op.4 – Ștefan Aprodu (vioară), Ana-Maria Negrea (pian)

Schubert, Cvintetul „Păstrăvul”, op. 114 (Allegro vivace, Andante, Scherzo: Presto, Andantino – Allegretto, Allegro giusto) – Takashi Shimizu (vioară),  Gérard Caussé (violă), Anton Niculescu (violoncel), Tetsuro Miyoshi (contrabas), Andrei Licareț (pian).

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva categoriei Muzică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *