Martor și cronicar al bucuriei de a vedea

corneliu-ostahie-martor-vizual

L-am demascat pe Corneliu Ostahie încă acum câţiva ani, când îi apărea volumul Artişti, ateliere, galerii, subintitulat Ghid facultativ de încântat privirea, că „trişează cu graţie în marginea vizibilului”, dar văd că recidivează. Şi bine face, dar mai ales bine o mai face!

Dovadă acest nou volum de eseuri, Martor vizual*) care, pornind de la creaţiile unor artişti plastici români ai zilelor noastre, construieşte cu multă iscusinţă un ceva anume, dacă nu un „muzeu imaginar” (să fim atenţi la cuvinte, André Malraux veghează!), atunci cu siguranţă o galerie prin care ne conduce cu gust sigur şi cu dibăcia slovei potrivite.

Fire cumpănită, mereu atent la nuanţe şi la întretăierile de tâlcuri şi de înţelesuri, Corneliu Ostahie ne previne de la bun început: „Departe de a se vrea în vreun fel oarecare un instrument de ierarhizare valorică a creaţiilor celor despre care scrie în paginile sale, Martor vizual este, ca şi Artişti, ateliere, galerii, expresia unei pasiuni mai vechi şi durabile concretizate în transcrierea câtorva zeci de noi «mărturii vizuale» oneste, bazate pe contactul neintermediat cu operele comentate şi, aproape în toate cazurile, cu autorii lor.”

Este aici, în această precauţie a lui Corneliu Ostahie, o dovadă certă a unui îndelung şcolit simţ al privirii iscoditoare, capabilă să treacă dincolo de existenţa fizică a operei, ca şi de percepţia morală a individului crator. Deşi, să o recunosc, la Corneliu Ostahie, privitorul priceput, care este el însuşi, este dublat şi susţinut de un bine-ştiutor meşter al expresiei care surprinde esenţele.

mircia-dumitrescu-scena_cu_nichita_stanescu

Mircia Dumitrescu, Scenă cu Nichita Stănescu

Biografia artistului devine, în scrisul lui Corneliu Ostahie, un fericit prilej pentru a construi portrete memorabile. Aşa cum este, de exemplu, chiar acest portret al lui Vasile Anghelache cu care se deschide cartea: „Începând cu toamna lui 1976 şi până la sfârşitul anului 1980, pictorul şi graficianul Vasile Anghelache putea fi văzut aproape zilnic pe aleile parcului Herăstrău din Bucureşti. Nu se ducea însă acolo ca să se plimbe pur şi simplu, ci ca să picteze. Ciudat era faptul că picta întotdeauna în acelaşi loc, iar subiectul pânzelor sale era neschimbat: doi copaci care, în funcţie de anotimp, ba aveau frunze şi flori, ba erau complet dezgoliţi.”

Portretul moral, schiţare expresivă a ethos-ului artistului despre care scrie, este, fără îndoială, o calitate esenţială, inconfundabilă a eseisticii lui Corneliu Ostahie. Cum ar fi, bunăoară, acest portret „dinspre interior” al lui Mircia Dumitrescu, numit cu deplină îndreptăţire „un magician al semnelor în templul cuvintelor”. Iată: „În cazul lui Mircia Dumitrescu dragostea de carte nu a fost niciodată şi nu este nici acum doar o simplă vorbă în vânt sau un loc comun de care nu scapă aproape niciunul dintre cei care se încumetă să caute o explicaţie plauzibilă, corectă şi convingătoare pentru pasiunea şi consecvenţa cu care artistul ilustrează de-o viaţă operele scriitorilor, dar şi venerează tot ceea ce ţine de universul livresc, înţeles nu numai ca depozitar de informaţie, ci şi ca generator de matrice estetice şi stilistice de sine stătătoare.”

Plăcerea superioară de a configura şi de a reda „plauzibill, corect şi convingător” acea „matrice estetică şi stilistică de sine stătătoare” a artistului plastic reprezintă şi exprimă însăşi identitatea eseisticii lui Corneliu Ostahie. În acest sens am înţeles „trişarea” lui la modul estetic superior şi nu pot decât să îi salut consecvenţa cu care stăruie întru a „trişa”, cu aceeaşi graţie şi putere de a ne face părtaşi la fapta sa.

marinela mantescu natura statica cu ceas

Marinela Măntescu, Natură statică cu ceas

Poet el înuşi, ba, încă, un poet cu o voce distinctă, inconfundabilă, Corneliu Ostahie „substituie” (ca să îi împrumut termenul insiprat) frumosul pânzelor cu frumosul propriilor scrise. Ca de pildă în aceste meditaţii-reverii despre pictura Marinelei Măntescu: „O energie debordantă conţinută în traiectoria pensulaţiei ample, stăpânită însă admirabil prin cromatica discretă şi echilibrată, reuşeşte parcă să scape din lanţul cauzal al geometriei bidimensionale ce domină fără niciun pic de dubiu lucrările, învăluindu-ne şi ţinându-ne captivi în mrejele magnetismului său fascinant şi feeric în acelaşi timp.”

Nu întâmplător am făcut trimitere la înzestrarea (şi nu doar meserie!) de poet a lui Corneliu Ostahie. Iar, dacă mă gândesc mai bine, am cred solide motive să văd aceste depoziţii eseistice ale Martorului vizual care se vrea el a fi, tot un fel de experienţe pe sufletul viu (după cum se numea volumul său de versuri apărut în 1980).

Sau, dacă preferaţi o altă trimitere livrescă, pentru Corneliu Ostahie îngemănarea fericită dintre ştiinţa şi arta privirii unei opere plastice este tot un fel de „existenţă de probă”. Adică o formă anume de a vedea, de a simţi, de a înţelege şi de a spune.

Şerban Cionoff

*) Corneliu Ostahie, Martor vizual, București, Editura Detectiv, 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *