„Martori ai istoriei”, teatru radiofonic serial de Pușa Roth

martori ai istoriei de pusa roth singurul serial radiofonic dedicat revolutiei din decembrie

Teatru-document, unicat în media românească

Martori ai istoriei de Pușa Roth, proiect special al Societății Române de Radiodifuziune, din 2011, este singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989. Cele cinci episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta, au fost difuzate în premieră absolută în zilele de 15, 16, 19, 20, 21 decembrie 2011, la Radio România Actualități.

pusa-roth

Pușa Roth

„Am ales cinci subiecte, spune autoarea, cinci momente care mi s-au părut că pot suporta povara ficţiunii, mai ales că există destul de multe semne de întrebare asupra unor evenimente petrecute acum 22 de ani. Pentru acest serial am folosit documente care au fost făcute publice, dar şi declaraţii şi documente care nu au apărut nicăieri până acum.” Într-un limbaj teatral adecvat, expresiv, refăcând atmosfera tensionată, dramatică a acelor zile, elementele de ficțiune potențează reconstituirea documentară a unor momente ale Revoluției din decembrie. O parte dintre personajele cu nume fictive din Martori ai istoriei au identitate reală: „Mulţi dintre interlocutorii mei nu au dorit să apară cu numele reale, de aceea, evident, numele personajelor sunt fictive. Sigur, nu este un lucru obişnuit să ceri unor oameni, mulţi dintre ei greu încercaţi de evenimentele din decembrie ’89, să devine personaje într-o piesă de teatru radiofonic. Nu poţi accepta uşor să devii martorul propriei tale suferinţe! Cred că doar promisiunea fermă a păstrării anonimatului i-a determinat să vorbească.”

vasile-manta-regizor-revolutie-serial-radio-romania

Vasile Manta

Rememorarea, retrăirea momentelor cumplite devin procedeu de construcție în cele cinci acte teatrale ale Pușei Roth. Copleșitoare prin tensiune și emoție dramatică, această reconstituire impresionează totodată prin autenticitate. Regizorul Vasile Manta, care a realizat și coloana sonoră, a alcătuit o distribuție excelentă, cu o varietate de voci, conferind textului ritmul și atmosfera potrivite, urmând creator elementele de construcție și reliefând detaliile pentru a asigura autenticitatea necesară. Ai într-adevăr impresia că te afli, prin intermediul scenei imaginare a teatrului radiofonic, în locurile în care s-a scris această istorie de foc și sânge.

dan astilean ucisi in noapte martori ai istoriei pusa roth revolutie 1989

Actorii au retrăit momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Veți asculta remarcabile interpretări ale personajelor imaginate de Pușa Roth: Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (Treptele puterii), Dan Aștilean (Ion Ștefan), nuanțând expresiv lunga declarație-rememorare (Uciși în noapte), Mihai Dinvale și Eusebiu Ștefănescu în rolurile celor doi muncitori de la Sibiu, András Demeter, construind cu un registru dramatic foarte bogat și plastic personajul Maximilian (Max, Ultimul zbor), Ruxandra Sireteanu în rolul mamei care și-a pierdut fiul (Cimitirul uitat și Ultimul zbor), Dan Condurache, cu expresia cinică adecvată în rolul colonelului care ordonă calvarul celor 800 de oameni la Sibiu. Rolurile episodice, multe, din acest serial au la rândul lor un relief aparte, ca și scenele în care apare mulțimea de revoluționari, realizate prin mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile de la Revoluție păstrate în Fonoteca Radioului. Cu sprijinul prof. univ. Mihai Mălaimare, care ne-a pus la dispoziție cu generozitate grupa sa de studenți de la Universitatea „Spiru Haret”, am putut realiza convingător aceste scene dificile.

Costin Tuchilă

Fragment din episodul 2, Uciși în noapte: http://youtu.be/Bl8kkSmj2vM

Fragment din episodul 3, Sibiu mon amour: http://youtu.be/qhzLI6M9OKk

Alte detalii pe site-ul Revista Teatrală Radio, în pagina Teatrul Național Radiofonic, în care găsiți fragmente audio-video din toate cele cinci episoade ale serialului.
Puteți asculta integral serialul la linkurile de mai jos:

 Cimitirul uitat

Uciși în noapte

Sibiu mon amour

Treptele puterii

Ultimul zbor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *