Memo

Viciile unor personalități (I)

Paul_Cézanne_Les_joueurs_de_carte_1892-95

Paul Cézanne, Jucătorii de cărți, 1892–1895

memo-pusa-roth-dostoievskiSpunem mereu, fără să ne gândim îndelung că domnul X sau doamna Y au slăbiciune pentru un anume lucru, sau o anume persoană. Asta nu înseamnă că omul este slab, ci că poate face o pasiune pentru ceva anume, sau chiar pentru cineva.

Ca să justific ce am spus am căutat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, la cuvântul „slăbiciune” şi cred că sinonimul cel mai potrivit în asemenea situaţii este „pasiune”. Pasiune care se poate transforma în dependenţă sau chiar în viciu. În Epistulae, Seneca spunea că „viciile se cuibăresc în noi sub denumirea de virtuţi”, pentru că  „pânza vieţii noastre e ţesută din bine şi din rău, laolaltă: virtuţile s-ar transforma în trufie de nu le-ar biciui erorile, iar viciile în disperare de n-ar fi mângâiate de virtuţi ”, afirma  Shakespeare.

dostoievski

 Feodor Mihailovici Dostoievski

Prin urmare, vom redescoperi câteva dintre slăbiciunile unor mari scriitori ai lumii care au fost dependenţi, dar care şi-au recunoscut public aceste „pasiuni”. La urma urmei, este vorba despre condiţia umană, iar această temă fascinantă preocupă pe toată lumea, de la geniu la omul de rând. Primul ales este Feodor Mihailovici Dostoievski (30 octombrie 1821–28 ianuarie 1881, St. Petersburg. Rusia), unul din cei mai importanți scriitori ruşi, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filosofiei, psihologiei şi teologiei secolului  al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov şi Demonii precum și nuvela Însemnări din subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.

Casino-baden-baden-sec XIX

Casino, Baden-Baden, secolul al XIX-lea

Marele scriitor  îşi recunoaşte slăbiciunea pentru jocurile de noroc recunoscută în romanul Jucătorul despre care Sigmund Freud credea că în „jocul de dragul jocului” din Jucătorul lui Dostoievski, nu trebuie să vedem altceva decât funcția psihică a conduitei de auto-pedepsire. În anul 1863 Fiodor Dostoievski se odihnea în orașuldostoievski jucatorul Baden-Baden. Acolo, în câteva zile a pierdut nu numai toți banii pe care îi avea, dar și pe cei ai prietenei sale Polina Suslova. Ca să scape de datorii, el a încheiat un contract cu editura pentru a scrie cât mai repede romanul Jucătorul. În timpul lucrului asupra romanului, Dostoievski s-a căsătorit cu stenografa sa Anna Snitkina. Luna de miere au petrecut-o călătorind prin Europa, în același Baden-Baden, unde istoria s-a repetat. După această întâmplare Dostoievski i-a promis soției că n-o să mai joace și, oricât de straniu ar părea, s-a ținut de cuvânt. Tema romanului este patima pentru jocurile de noroc. Prietena sa se socoate prototipul eroinei romanului, Polina Alexandrovna. Chinuitoarea relație dintre eroul principal și Polina este reflexia relației dintre Dostoievski și Suslova. „Când mă apropii de sala de jocuri de noroc, intru în convulsii de îndată ce aud sunetul banilor pe masă”, spunea personajul dostoievskian. Şi tot Dostoievski dă o soluţie care completează portretul omului care-şi asumă calea, în lucrarea Însemnări din subterană: „Omul are nevoie doar de un singur lucru: voință independentă, oricât l-ar costa și oriunde l-ar duce.”

Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii „Memo” de Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *