Mihai Olteanu ”acasă la Sadoveanu”

expo mihai olteanu pascani

eveniment-liber-sa-spunÎn perioada 27 februarie-31 martie 2017, Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu”, Sala Arcadia,  din Pașcani,  găzduiește expoziția  de pictură a artistului plastic romașcan Mihai Olteanu. Vernisajul a avut loc luni, 27 februarie, la ora 17.00. Au prezentat: doamna Daniela Calistru, director al Casei de Cultură și profesorul Petru Păduraru.  

Daniela Calistru: ”O expoziție gândită pentru luna iubirii și a primăverii, luna în care sărbătorim femeia. Pictorul a așezat pe simeze proximativ 90 de tablouri.”

Petru Păduraru  a vorbit  despre expoziție în tripla sa calitate de  profesor, artist plastic și simplu vizitator, remarcând că ”volumul mare de lucrări  se potrivește cu tematica aleasă. Naturi statici și portrete în tehnică în pasto. Pensonul e foarte rar folosit. Ca privitor, remarc universul  poetic ușor nostalgic. Într-o operă de artă pot fi combinate stări  diferite”.

Mihai Olteanu: ”Consider că ceea ce am avut să spun, am vorbit prin lucrările mele”.

Pictor, grafician, ilustrator, sculptor, Mihai Olteanu expune acum peste 90 de tablouri ce reprezintă o imagine elocventă a picturii sale sale: peisaje, portrete, flori, compoziții. „Temperament meditativ, înzestrat cu mare sensibilitate şi dragoste pentru om şi natură, Mihai Olteanu realizează originale interpretări piturale în care se manifestă preferinţa pentru vizualul ca restituire obiectivă sau ca imagine simbol în care sunt concentrate cu vigoare expresivă, sensuri şi idei multiple. De la reprezentarea caracteristicilor esenţiale, atmosferei locale a unor privelişti citadine şi rurale, de largă deschidere sau cu o anumită notă de intimitate – redate în măiestrite îmbinări ale desenului cu sensibile armonii cromatice şi rafinament poetic, în echilibrul şi proporţia formelor, la evocări lirice ale ritmurilor generatoare de viaţă ale naturii, arta lui Mihai Olteanu este de o emoţionantă frumuseţe şi autenticitate. Analize profunde cu ochi care străpung adâncurile sufletului, căutând trăsăturile de caracter, stările psihologice, întâlnim în numeroasele sale portrete sau în autoportrete pentru cunoaşterea adevărată a propriei personalităţi.” (Minodora Ursachi, Identități artistice la Roman, Roman, Editura Mușatina, 2014).

Video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *