Modernitate și mondenitate

confesiuni fara glorie constantin stan

Mărturisindu-i unui amic, om subțire, de lume bună, intenția de a scrie câteva rânduri despre Confesiuni fără glorie, cartea lui Constantin Stan (carte, din nefericire, postumă!), acesta m-a luat din scurt punându-mi întrebarea de baraj: „Nu e cam târziu pentru o cronică, în 2013, cartea a apărut în 2011?” Ceea ce, mai pe românește, s-ar putea traduce: „Mai este, subiectul, trendy?” și pentru că nu am avut de lucru, adăugând că mă gândesc să trimit spre publicare textul la revista VIP, amicul a luat foc: „Pe ce lume trăiești? Păi tocmai la o revistă care e calată pe mondenități vrei să publici așa ceva?

Geaba am încercat eu să îi explic cum că, dimpotrivă, VIP este o revistă care respectă și promovează valoarea solidă și durabilă, mai presus de canoanele succesului comercial, amicul o ținea langa-danga pe a lui: „Dacă nu e pe val, degeaba vrei să tragi tu cititorul de mânecă, el știe foarte bine ce se cere pe piață.”

Ei bine, tocmai diatriba nimicitoare a amicului mi-a sporit încăpățânarea de a scrie – pentru VIP! – această consemnare la o carte care „nu e în trend”. Două sunt atuurile mele. Primul: revista VIP a demonstrat fără putință de tăgadă că este o revistă care nu face rabat de la criteriile de valoare, inclusiv, sau mai ales, atunci când scrie despre lumea culturii și a artei. Cel de-al doilea și, poate, cel mai important constă în chiar ideile tăioase, în analizele pe cât de severe pe atât de corecte, pe care Constantin Stan le face în ceea ce privește degringolada din spațiul nostru public și, mai ales, în ceea ce privește selecția și promovarea valorilor. Degringolada declanșată și promovată printr-o gravă confuzie între modernitate și mondenitate.

constantin stan

Constantin Stan

Bunăoară, scriind despre spectacolul grotesc pe care îl oferă (vai, din belșug!) invazia injuriei, a atacului la persoană și a calomniei în spațiul public și, cu precădere despre oploșirea acestora sub pulpana așa-zisei libertăți a presei într-un stat de drept, membru al UE, Constantin Stan este categoric: „Nu există țară care să le încurajeze și să le întrețină, aș spune cu jubilație perversă, mai abitir decât în România. Relațiile umane sunt afectate, pentru că e numai o aparență că acel public este virtual; din păcate, el este omul de lângă noi, cunoștințele adesea, elevii și studenții, care altfel se milogesc de o notă profesorului pe care îl injuriază «democratic» pe un forum”.

Consecințele unei asemenea vinovate toleranțe nu sunt câtuși de puțin menajate: „Încurajăm, astfel, lașitatea, fățărnicia (prietenul care te înjură într-un comentariu te asigură de toată compasiunea lui), lipsa de responsabilitate și de bărbăție.” De aici, sentința implacabilă: „Construim astfel o lume întreagă cu două fețe, ambele la fel de urâte.”

Pe același fir logic, prozatorul ajunge la un alt fenomen pe care nu văd de ce nu l-am înscrie în sfera patologiei sociale: goana dupa anormalitate, ca temei al senzaționalismului ieftin, cu un dubios, dar cert, iz comercial: „Nimic nu este mai odios pe lumea asta decât normalitatea, în ochii unora. «Normalitate? Nu, mulțumim!», scria cineva pe un blog. Asociată de cele mai multe ori mediocrității, înțeleasă ca opresiune a spiritului liber, atacată ca fiind conformistă și retrogradă, normalitatea este percepută și definită de fiecare nu numai altfel, ci și diametral opus.” Fireasca nevoie de echilibru între antiteze, care caracterizează un intelectual, un om de spirit cu adevărat liber și modern, îl duce pe autor la această recunoaștere a unui adevăr esențial: „A accepta că celălalt este diferit de tine, că tu ești diferit de ceillalți înseamnă toleranță. A nu deposeda pe cineva de drepturi pentru că este altfel decât norma este toleranță. A nu condamna penal pe cineva care este diferit de majoritate este toleranță. Dar a face dintr-un accident-genetic, psihic, socio-cultural – un act de sfidare a celor mulți (pentru că ei sunt stupizii cei mulți) este dovadă de intoleranță.” Citește integral în revista VIP.

Șerban Cionoff

Revista VIP, 26 februarie 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *