Noaptea albă a muzeelor

noaptea muzeelor 17 mai 2014

eveniment liber sa spunÎn anul 2014, Noaptea Muzeelor, eveniment sărbătorit în toată Europa, va avea loc pe 17 mai.

În noaptea de 17 mai 2014, muzeele bucureştene îşi asteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive. Vizitatorii pot alege să-şi petreacă noaptea de 17 spre 18 mai 2014 parcurgând atât muzee şi organizatii culturale care şi-au făcut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee şi organizaţii care s-au alăturat recent programului.

Ca în fiecare an, RATB va înfiinţa o linie specială cu ocazia acestui eveniment, autobuzele urmând a circula între orele 21.00–04.00.

noaptea alba a muzeelor 2014

Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României sau Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” sunt doar câteva dintre muzeele ce vor participa la program.

Sâmbătă seară sunt expuse, la Librăria Humanitas Cişmigiu, câteva obiecte rare care au aparţinut scriitorilor români: colierul Monicăi Lovinescu, ghetrele lui Constantin Noica şi pagini din manuscrisele lui Emil Cioran, Andrei Pleşu şi Mircea Cărtărescu.

Editura Humanitas îşi deschide arhivele şi instalează în librăria Humanitas de la Cişmigiu o vitrină a nostalgiei culturale. Va fi una dintre opririle de pe traseul Nopţii Muzeelor şi va conţine obiecte, scrisori sau caiete de însemnări care au aparţinut lui Constantin Noica, lui Alexandru Dragomir, lui Martin Heidegger, lui Mircea Eliade, Monicăi Lovinescu sau lui Virgil Ierunca şi fragmente de manuscris ale lui Emil Cioran, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. Le preţuim pentru că fac parte din istoria unei perioade, purtătoarele emblematice ale modei, obiceiurilor sau gândurilor împărţite, notate şi publicate de elitele ei.

Vezi aici ce muzee pot fi vizitate în întreaga ţară:

http://www.noapteamuzeelor.ro/?lang=en

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *