Opera Comică pentru Copii – deschidere de stagiune în familie

Don Pasquale opera comica pentru copii

Seria celor peste 200 de spectacole ale stagiunii 2014-2015 a Operei Comice pentru Copii a fost deschisă sâmbătă, 18 octombrie 2014, cu un spectacol extraordinar, adresat întregii familii, susținut de artiști îndrăgiți de toate generațiile. 

După cuvântul de bun-venit rostit de directorul general al instituției, soprana Felicia Filip, copiii, părinții și bunicii deopotrivă s-au ridicat în picioare și au cântat împreună cu Marius Țeicu unul dintre cele mai fredonate cântece ale artistului, O portocală. Seara a continuat cu un moment umoristic susținut de George Mihăiță și cu un scurt recital oferit de tânărul Alex Andrei Pârvu, câștigătorul din acest an al Trofeului de la Mamaia Copiilor. În a doua parte a evenimentului, publicul a urmărit opera Don Pasquale, în regia maestrului Cristian Mihăilescu.

Felicia Filip & Alex Andrei Parvu 2

Felicia Filip și Alex Andrei Pârvu 

„Fiecare început de stagiune se aseamănă cu nașterea unui prunc. Aseară am fost martorii nașterii unui «copil» promițător, talentat și ambițios – stagiunea 2014–2015 a Operei Comice pentru Copii – moment ce a adus alături de noi mulți prieteni: compozitorul, interpretul și profesorul Marius Țeicu, strălucitul actor George Mihăiță și tânărul Alex Andrei Pârvu, câștigătorul Trofeului de la Mamaia Copiilor, un talent despre care cu siguranță vom auzi mai des de acum încolo. Asemenea seri sunt făcute pentru a fi petrecute în familie, tocmai de aceea ne-am bucurat să întâmpinăm trei generații distincte de spectatori: copii, părinți și bunici. Umorul este una dintre cele mai valoroase și totodată utile trăsături de caracter pe care le dobândim în viață. Vă invit să cultivăm această calitate în fiecare săptămână, la Opera Comică pentru Copii”, a declarat în deschiderea evenimentului Felicia Filip, director general al instituției.

Felicia Filip & George Mihaita

Felicia Filip și George Mihăiță

În cadrul acestei stagiuni, Opera Comică pentru Copii va pune în scenă patru noi producții: Hänsel și Gretel (adaptare după E. Humperdinck), Poveste de Crăciun (spectacol mozaic), Flautul fermecat (operă) și Fetița cu chibrituri (balet). Din stagiunile anterioare, vor fi reluate producții precum Albă ca Zăpada, Pygmalion, O noapte furtunoasă, Peter Pan, Oblio, Pimpinone, Coana Chirița, Diamantul și Gâsca. Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil. Cu 60 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații atât la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le desfășoară.

Biroul de presă, Opera Comică pentru Copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *