Opera Comică pentru Copii

Afis Deschiderea Stagiunii 2014-2015 OCC

Opera Comică pentru Copii va deschide stagiunea 2014–2015 cu un spectacol extraordinar care îi aduce pe scenă pe unii dintre cei artiștii cei mai cunoscuți și îndrăgiți de către copii: Stela Popescu, George Mihăiță și Marius Țeicu. Cu această ocazie, instituția își lansează noua identitate vizuală.

Sigla OCCOpera Comică pentru Copii va deschide stagiunea 2014-2015 sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la ora 17.00, cu un spectacol adresat întregii familii, alături de Stela Popescu, George Mihăiță și Marius Țeicu. În a doua parte a evenimentului, cei mici se vor întâlni cu Don Pasquale, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Cu ocazia deschiderii noii stagiuni, instituția inaugurează o nouă identitate vizuală, care poartă semnătura AMA. Noua siglă a Operei Comice pentru Copii reprezintă o personificare a spectacolului muzical, fiind reprezentate rolurile importante de pe scena lirică: dirijorul și solistul vocal, instrumentistul și balerinul. Rebrandingul realizat de partenerii de la AMA asigură coerența și adecvarea mesajului la segmentele principale de public ale Operei: copiii și adulții din viața lor, familia.

„Misiunea pe care mi-am asumat-o este de a reuni familiile în sala de spectacol, prin evenimente pentru copii, dar și ale copiilor. În acest sens, încheiem parteneriate strategice care să pună în valoare această instituție unică ce se adresează publicului tânăr, dar și părinților. Suntem onorați de prezența la spectacolul de deschidere a stagiunii 2014-2015 a unor nume importante din sfera artelor spectacolului pentru copii: Stela Popescu, George Mihăiță și Marius Țeicu. Le mulțumim și împreună vă așteptăm să inaugurăm seria celor peste 200 de spectacole ale acestei noi stagiuni”, a declarat Felicia Filip, manager Opera Comică pentru Copii.

Sigla OCCOpera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil. Cu 60 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații atît la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le desfășoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *