Pantazică

casa de tara

portrete rubrica liber sa spunViaţa satului are legile ei, secretele ei, lumea ei cu toate obiceiurile strămoşeşti, dar şi cu cele împumutate de la „veneticii” apăruţi ca din senin prin casele mai vechi sau mai noi, ultimele apărute ca ciupercile după ploaie, fiecare cu arhitectura ei, cu poziţia dorită de proprietar, adică cu faţa la stradă, cu spatele sau în pieziş.

Dar nu despre case vreau să vă povestesc, ci despre un personaj din lumea satului, de Pantazică. Îl cunosc pe Pantazică de pe vremea când locuia cu părinţii lui, cu Leana şi Mazarache, ea o femeie corpolentă şi gospodină, el un omuleţ mic şi tăcut. Mazarache nu ieşea din vorba nevestii, care avea grijă de căsuţă, un fel de cuib, o cameră mare, o bucătărioară şi o magazie. Pantazică era băiat frumos, înalt, cu părul negru dat cu briantină, dar mai leneş de felul lui. L-a luat de bărbat o femeie mai în vâstă decât el – ea l-a luat – Vasilica, fumătoare înrăită şi dansatoare din buric. Vasilica s-a dus repede, părinţii lui Pantazică au plecat şi ei acolo unde vom pleca toţi, iar Pantazică a găsit-o pe Leana, leneşă, plângăcioasă şi cam certată cu igiena. Leana umblă cu o paporniţă pe care o cară pe un băţ, aşa cum cărau odinioară ţăranii marfa la piaţă. Pantazică nu intră în vreun magazin, n-are nevoie, că Leana se ocupă de asta, plângându-se de toţi şi de toate. Încet, Pantazică cel frumos a început să se îngraşe, a luat obiceiurile nevestii, ale Leanei, vine duminica la biserică să primească pomană, e prezent pe la toate praznicele, e tăcut, iar picioarele leneşe din fire au început să-l lase. Îl văd dimineaţa pe Pantazică mergând aplecat şi privind cu mare atenţie în jur. M-am întrebat ce caută, dar am aflat curând că Pantazică culege resturi de ţigară şi face altele din tutunul adunat, şi se bucură de ele după ce a găsit suficiente mucuri.

portret de pusa roth liber sa spun

În tinereţe, Pantazică râdea cu poftă, acum Pantazică doborât de greutatea propriului său trup nu mai priveşte cerul, cred că nu mai visează la nimic, ci priveşte preocupat trotuarul pentru a-şi satisface dorinţa de fumat, o plăcere mică, dar importantă pentru el. La fel ca şi părinţii lui, are tot un cuib de casă, dar ea nu mai e la fel de îngrijită, ci seamă cu proprietarii: cu Leana şi cu Pantazică.

Pușa Roth

1 comentariu la „Pantazică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *