Penultima zi a Festivalului

27 septembrie 2013 penultima zi festival

Ansamblul „Violoncellissimo”, condus de Marin Cazacu va concerta la Ateneul Român, la ora 17.00. Solistă: soprana Simina Ivan. Program: G. Enescu – Andante religioso pentru două violoncele, T. Albinoni – Adagio, S. Mercadante – Parola prima din Oratoriul „Ultimele şapte cuvinte” pentru soprană şi orchestră de violoncele, C. Tăutu – Al Fine, H. Lobos – Bachianas Brasileiras nr. 5 pentru soprană şi violoncele, J. Schrammel – Marş, A. Dvořák – Doloroso, Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, J. Offenbach – Barcarola, J. Offenbach – Can Can, A. Piazzolla – Oblivion, A.Viloldo – Tango „El Choclo”, A. Piazzolla – Libertango, Mozart / Mifune – Alla Turca Jazz.

editia 2013 festival enescu

Primul concert al Royal Philarmonic Orchestra din Londra va avea loc la ora 19.30, la Sala Palatului. La pupitrul dirijoral: Andrew Litton. Solistă: Alexandra Dăriescu. În program: J. Brahms – Uvertura Academica în do minor, op. 80; E. Grieg – Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16; P. I. Ceaikovski – Simfonia nr. 6 în si minor, „Patetica”, op. 74. Concert prezentat de Rompetrol.

În seria „Concertele de la miezul nopții”, la ora 22.30, la Ateneul Român este programat concertul Accademiei Bizantine. Dirijor și solist (clavecin): Ottavio Dantone. Solistă: Viktoria Mullova (vioară). Program integral Bach: Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, BWV 1041, Concertul pentru vioară, clavecin şi orchestră (transcripţie BWV 1060), Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major (transcripţie BWV 1053), Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi Major BWV 1042.

Radio România Cultural și Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 17.00, 19.30 și 22.30.

La Brașov, Ansamblul Schubert va prezenta un program alcătuit din piese de Frank Bridge (Fantezie pentru cvartet cu pian în fa diez minor, H. 94), G. Fauré (Cvartetul cu pian nr. 1 în do minor op. 15), G. Enescu (Cvartetul cu pian nr. 1 în Re Major op. 16).

andrew litton

Andrew Litton

Andrew Litton este directorul muzical al Orchestrei Filarmonice din Bergen (Norvegia), pe care o va conduce până la aniversarea de 250 de ani a acesteia (2015), directorul artistic al Orchestrei Sommerfest din Minnesota și dirijor eminent al Orchestrei Simfonice Britanice Bournemouth. În iunie 2012 a fost numit consilier artistic al Orchestrei Simfonice din Colorado, iar din august 2013 a devenit director artistic al acestei orchestre. A fost invitat să dirijeze orchestre și companii de operă de top din lumea întreagă. A adunat peste o sută de titluri în discografia sa, recompensată cu premii Grammy și Diapason d’Or.

Drept recompensă pentru munca sa, Regele Harald al Norvegiei l-a numit Cavaler al Ordinului de Merit al Regatului Norvegiei. Cu Litton la pupitrul dirijoral, Filarmonica din Bergen a debutat în cadrul Balurilor BBC, a concertat la Concertgebouw, Amsterdam, Musikverein din Viena, Philharmonie din Berlin și Carnegie Hall din New York – apogeul primului turneu american al orchestrei din ultimii 40 de ani. Litton și Filarmonica din Bergen au înregistrat pentru casele de discuri BIS și Hyperion, bucurându-se de aprecierea criticii pentru seria de înregistrări a operelor lui Mendelssohn și Stravinski.

Tot alături de orchestra din Bergen, Litton a participat la fondarea Den Nye Oper din Bergen, unde este și consultant artistic și unde a dirijat Tosca, Carmen, Olandezul Zburător și La Bohème. Sub bagheta lui Litton au concertat unele dintre cele mai apreciate companii de operă din lume, cum ar fi Metropolitan Opera, Opera Regală Covent Garden, Deutsche Oper din Berlin și Opera australiană. Pianist desăvârșit, Litton dirijează de multe ori de la  pian, interpretând muzică de cameră alături de colegii săi din orchestră.

Litton a fost prim dirijor al Orchestrei Simfonice Bournemouth (1988–1994), alături de care a organizat primul turneu american al orchestrei și a lansat 14 discuri, inclusiv Belshazzar’s Feast, câștigător al unui premiu Grammy. Director muzical al Orchestrei Simfonice din Dallas (1994-2006), a condus orchestra în cadrul a trei mari turnee europene, a apărut alături de muzicienii lui pe scena Carnegie Hall, a creat o emisiune televizată pentru copii inclusă în programa școlară, a produs 28 de discuri și a ajutat la strângerea de fonduri pentru fundația orchestrei, reușind să le crească de la 19 la 100 de milioane. Înregistrea concertelor pentru pian ale lui Rahmaninov alături de Orchestra din Dallas și Stephen Hough, a fost considerată cea mai bună de la propria înregistrare a compozitorului și i-a adus premiul Classical Brits, acordat de criticii de la BBC. Litton a primit și o nominalizare la premiile Grammy pentru înregistrarea operei Sweeney Todd de Sondheim, alături de Filarmonica din New York și Patti Lupone.

Absolvent al Școlii Fieldston din New York, cu licenţă şi masterat în pian și dirijat la Juilliard, Litton a fost cel mai tânăr câștigător al Competiției internaționale pentru dirijori organizată de BBC. A fost dirijor asistent la Teatro alla Scala şi la Orchestra Simfonică Națională, condusă de Rostropovich, susținut de fundația Exxon/Arts. Are un doctorat onorific al Universității din Bournemouth, medalia Sanford, acordată de Universitatea Yale și medalia Societății Elgar.

ottavio dantone

Ottavio Dantone

Dirijorul, clavecinistul și organistul Ottavio Dantone a absolvit conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, începându-și de foarte tânăr cariera de solist concertist. De la început s-a devotat studierii aprofundate a muzicii vechi, stârnind interesul publicului și al criticilor deopotrivă.

În 1985 și 1986 a fost premiat la două dintre cele mai importante concursuri dedicate clavecinului – Competițiile Internaționale de la Bruges și de la Paris, devenind primul italian căruia să-i fie acordată o asemenea recunoaștere la nivel mondial. Din 1996 este directorul muzical al Accademia Bizantina din Ravenna. După prezentarea operei Giulio Sabino de Giuseppe Sarti (premieră în epoca contemporană), activitatea sa dirijorală s-a intensificat, diversificându-și totodată și repertoriul de operă cu creații mai puțin cunoscute din clasicism și romantism.

Ottavio Dantone poate fi ascultat în multe înregistrări de radio și tv în Italia și în întreaga lume. Din 2003 înregistrează pentru Casa de discuri Decca.

viktoria mulova vioara

Viktoria Mullova

Viktoria Mullova a studiat la Școala Centrală Muzicală din Moscova și la Conservatorul din Moscova. Talentul său extraordinar a captat atenția internațională atunci când a câștigat Concursul „Sibelius” la Helsinki (1980)și Medalia de Aur la Concursul „Ceaikovski” (1982), evenimente urmate de în anul 1983, de plecarea sa dramatică și mult mediatizată spre Vest. De atunci, a apărut alături de cele mai mari orchestre ale lumii și de cei mai importanți dirijori, în festivaluri renumite în înteaga lume.

A colaborat cu formații instrumentale de epocă precum Orchestra of the Age of Enlightment, Il Giardino Armonico, Venice Baroque și Orchestre Revolutionnaire et Romantique. Are o colaborare strânsă cu clavecinistul Ottavio Dantone. „A o auzi pe Mullova cântând Bach este, pur și simplu, una dintre cele mai puternice senzații pe care le poți experimenta”, a scris Tim Ashley în The Guardian după un astfel de concert. Înregistrările sale cu sonatele solo și partitele de Bach au primit maximum de 5 stele din partea criticilor din întreaga lume, ceea ce a determinat un lung turneu internațional de recitaluri solo cu creații de Bach.

Discografia Viktoriei Mullova pentru Phillips Classics i-a adus multiple premii internaționale. Albumul realizat împreună cu Il Giardino Armonico sub bagheta lui Giovanni Antonini, cuprinzând concerte de Vivaldi, a primit Diapason D’Or în anul 2005. Sonatele de Beethoven op. 12 nr. 3 și Kreutzer au foat foarte apreciate de critici. Alte discuri includ Octetul de Schubert, înregistrat împreună cu Mullova Ensemble, Recital cu Katia Labèque, Sonatele de Bach împreună cu Ottavio Dantone și 6 Sonate și Partite solo de Bach.

Viktoria Mullova cântă pe un Stradivarius din 1723, „Jules Falk” şi pe o vioară Guadagnini.

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *