Pictură de Bogdan Mihai Radu

Bogdan Mihai Radu, Flăcări de pădure

Deschisă la mijlocul lunii septembrie, expoziţia de pictură semnată de Bogdan Mihai Radu la Galeriile de Artă Hanul cu Tei, nr. 19, Bucureşti va putea fi vizitată până pe data de 8 noiembrie 2012.

Pentru a putea pătrunde mai uşor în universul culorilor lui Bogdan Mihai Radu, vă prezentăm câteva opinii ale specialiştilor prezenţi la unele expoziţii ale artistului.

Bogdan Mihai Radu

„Bogdan Mihai Radu este artistul, care, cred eu, duce o luptă tacită cu forma, culoarea, tuşa şi textura. Stilul care, după o formulare celebră, este omul însuşi – înseamnă întruchiparea într-un singur cadru a universului creatorului care l-a plăsmuit. Oraşul, cerul, dar şi câmpul cu flori i-au inspirat lui Bogdan, ca şi nouă tuturor, starea de miracol care converteste banalul, anodinul şi terestrul în forme celeste. Este beneficiul său de a şti să facă artă din acest miracol într-un fel pe care, vă rog să mă iertaţi, nu mi-l pot explica – pictura lui Bogdan Mihai Radu mă trimite cu gândul şi cu simţirea la pânzele clasicului Corneliu Baba, dar şi la acelea semnate de Mircea Ciobanu ori de Margareta Sterian. Artistul a pornit iniţial pe calea aspră a autodidactului, dar, spunea un muzician celebru, poţi fi autodidact din întâmplare sau, dimpotrivă, din voinţă organizată. Sunt convinsă că artistul nostru aparţine acestei din urmă privilegiate caste. Bogdan Mihai Radu a pornit singur pe asprul drum al cunoaşterii de sine, al cunoaşterii tuturor celor care-l înconjoară. Îi doresc din toată inima să aibă putere pentru a persevera, să aibă şansa, care ar fi şi a noastră, de a-şi duce Opera la sfârşitul care l-ar putea onora plenar.” – Irina Cajal, doctor în istoria artei şi critic de artă.

„Pictura lui Bogdan Mihai Radu este facută bine şi deja matură, dar e făcută mai ales cu dragoste, cu o mistuitoare dragoste. Acestei afectivităţi a duhului şi a hărnicirii artistului, pictura îi răspunde cu un impulsiv parteneriat elegant, precum o excelentă şi dorită parteneră de dans. Ea, pictura, se lasă condusă cât şi cum se cuvine, ca să-şi poată dărui în sărbătoare culorile fascinant şi voluptuos de strălucitoare, de directe şi de prietene pentru privirea şi sufletul artistului şi al invitaţilor ce îşi îngăduie sau sunt îngăduiţi să se afle în faţa lucrărilor.” – Conf. univ. dr. Dorel Gaină, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.

Bogdan Mihai Radu, Maci

„Pentru Bogdan Mihai Radu oraşul, cerul şi câmpul cu flori sunt lucruri importante. Oraşul, cerul şi câmpul cu flori i-au livrat mereu substanţa emoţională, intimitate cu exteriorul, poveşti reale şi ireale. Atunci când este interesat de subiect, Bogdan Mihai Radu lucrează în serii. Atingerea personală produce o lucrare tactilă. Informaţia despre un desen, o fotografie ori un câmp cu flori devine informaţie despre situarea culorii şi luminii. Culoarea şi lumina se schimbă mereu în funcţie de starea artistului. Cu tenacitate, artistul foloseşte subiecte foarte obişnuite, însă predispoziţia lui spre oraş, cer şi un câmp cu flori aduc o imaterialitate boemă în pictura lui. Bogdan Mihai Radu face parte dintre artiştii care au pictat la Barbizon sau Balcic şi şi-au redimensionat impactul vizual după starea acestor locuri. Starea artistului şi starea locurilor de tip Barbizon sau Balcic ne îndreptăţesc să credem că fiecare are nevoie de cel puţin un câmp cu flori.” – Liviana Dan, critic de artă, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu.

Pușa Roth

 Tablouri de Bogdan Mihai Radu

Flori de toamnă

Veneția

Scara infinitului

Viaţa la ţară

Privind în zare

La repetiţie

Florenţa

Bujor alb

Vas cu albăstrele

Lipscani

Iarnă la Strasbourg

Toamnă

Vezi site-ul artistului Bogdan Mihai Radu

1 comentariu la „Pictură de Bogdan Mihai Radu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *