Poetul Ion Miloș a încetat din viață

ion-milos a incetat din viata

În noaptea de 4 spre 5 decembrie 2015 s-a stins poetul și traducătorul Ion Miloș. A suferit foarte mult și și-a dorit pacea eternă. Dumnezeu să-l odihnească!

A iubit mult poporul român, țara, limba în care s-a născut, locul natal și pe noi toți pe care ne-a cunoscut. A fost un Om Mare, poate încă nu realizăm aceasta.

Catinca Agache

***

Născut în  16 februarie 1930, român din Banatul sârbesc,  Ion Miloș reprezintă un caz cu totul special, scriind poezie în patru limbi. Mats Granberg considera că „Ion Miloș dovedește a fi nu numai un important poet în exil, dar și un semnificativ poet în limba suedeză… El este un demn reprezentant al lumii, deopotrivă străină și binecunoscută.” În sine, a scrie în limbi atât de diferite, ca româna, suedeza, sârba, este o performanță; cu atât mai mult a fi asimilat și recunoscut critic de un spațiu literar, dar și de altul. Bariera nu este, se înțelege, doar una lingvistică, ci ține de orizonturi culturale diferite, chiar de mentalități literare distincte. Cazul lui Ion Miloș (stabilit din 1959 în Suedia), considerat poet de referință atât în literatura română, cât și în cea suedeză, este prin urmare unul excepțional.

ION MILOS

Ion Miloș

O mărturisire aflăm în poemul În patru limbi, transpusă însă în metaforă existențială: „Eu scriu în patru limbi / Și traduc din una în alta / Lumină din lumină – luminând / Cerul iubirii // Însă Șarpele îmi spune / Că toate astea sunt nimic / Că e rău tot ce fac / Și mă mușcă de suflet // Și mă mușcă de suflet”. […].

Haosul moral, acesta în primul rând, devine ținta reflecțiilor amare ale lui Ion Miloș: „De când Dumnezeu / Nu-i mai Dumnezeu / Oamenii nu mai știu / Ce e rău și ce e bine / Se învârtesc ca oile căpiate / De la Diavol la Satana / Fără să știe / Care-i unul și care-i altul / Ambii poartă / Aceeași haină îngerească” (De la Diavol la Satana). Balcanii sunt „o lume de colaje”, o „civilizație de ciubuc”. Mai mult, extinzând dincolo de un orizont sau altul, în laconismul ei, imaginea poate fi terifiantă: „Homo sapiens / Creat să cunoască și să știe / Să facă operă din știință / Nu mai contează // Acum homo zapiens / Omul show și derizoriu / Creat din țăndări și imagini / E la putere / Să ne ducă / În raiul Zapara / Al Ierusalimului de sus / Fără gândire și cultură” (Raiul Zapara). […]

Fără memorie, fără rădăcini, pare a spune Ion Miloș în Gândirea ce surâde (2010), ființa umană rămâne prizoniera formelor goale, a agresivității și anonimizării. Lumea nu se schimbă, dar trebuie, măcar, să trăim cu impresia că-i putem reda echilibrul pierdut.

gindul alb al cuvantului ion milos

Ion Miloș are o operă poetică impresionantă, de mare cuprindere tematică și stilistică, de o originalitate care nu poate fi  pusă la îndoială. Stau mărturie cele 31 de volume de poeme în limba română, cărora li se adaugă cele în limba suedeză (4 volume), în limba sârbă (de asemenea 4), în engleză (2 volume). A debutat în 1953 cu Muguri (Editura Lumina, Vârșeț). Dintre volumele de poeme în limba română amintim: Eterna Auroră (1977), Tauri şi melci (1982), Invitaţie la o masă de ape (1985), Amurgul frunzelor (1993), Imagini de rouă (1998), Născut în trei ţări (1999), Aproape de izvoare (2003), La izvoarele sufletului (2009). Din 2006, majoritatea volumelor de versuri ale lui Ion Miloș au apărut la Editura Ars Longa din Iași: Gândul alb al cuvântului (2006), În timp ce stelele cad (2007), Gândirea ce surâde (2010), Nunta iubirii (2011), Printre nămeţii Nordului (2012), Singur cu adevărul / Seul avec la vérité (ediție bilingvă, 2013).

ion milos poeme

A tradus enorm din literatura română în suedeză (volume de MIhai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, D. R. Popescu,  Augustin Buzura), din literatura sârbă și franceză în suedeză  ș.a.

Ganduri intre da si nu

În 2014 a apărut la Editura Ars Longa volumul de aforisme și cugetări de Ion Miloș, Gânduri între da și nu, ediție alcătuită și îngrijită, prefață și bibliografie de Catinca Agache.

În capitolul al XXVII-lea, Gânduri despre timp, citim: Timpul e veşnic şi veşnic acelaşi. „Doar ceasul se-nvârteşte şi oamenii. Vieţile trec. Noi trecem.”; „Timpul este bani, se spune. Banii se fac numărând. Munca a făcut din maimuţă om.”; Timpul s-a ieftinit. De când primim timpul la second hand, nu mai costă mare lucru.”; „Un timp pierdution-milos (1) nu se mai recuperează, fiindcă, ca să-l recuperezi, pierzi alt timp, care trebuie făcut.; „Proprietatea privată a privatizat şi timpul. Fără timp, nimic mare nu se face. A privatizat şi timpul, făcându-l bani. Şi totul este consum: vânzare şi cumpărare.”; Dacă n-ar fi ceasul, n-am mai şti că timpul trece. Timpul nu trece, trecem noi.”; „Când oamenii nu mai ştiu ce să facă cu timpul, vorbesc cum să-l omoare.” În Gânduri amare: „Geniile trec invizibile în timpul vieţii şi se văd abia după moarte. Dar se văd impostorii, jongleurii.”; Curtează (cochetează) cu toţi şi vei fi iubit şi adulat de toţi, precum curvele. Cine iubeşte o femeie cinstită?”; „Trăim într-o lume de negândire, de inconştienţă, de zăpăceală, iresponsabilă.”; Poţi striga până la disperare Adevăr, Iubire, Adevăr! Nimeni nu te-aude.”

Volumul se încheie cu aceste amare cugetări: „Cine va scrie adevărul despre viaţa mea?”; „Cine să scrie după moartea mea despre mine?”

Costin Tuchilă

  Vezi: arhiva categoriei Literatură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *