Au crescut anii peste noi,
dragostea mea,
ca buruienile fără grădinari,
ruptă de matcă
și împiedicată in atâtea rădăcini
acoperite și ele
de această iubire sufocantă,
ca o permanentă beție,
mi-am amestecat rădăcinile
întinzându-le ca un elastic,
unde numele tău nu mai era
nici în semințe minuscule
prin această zonă pustie.
Nu te mai plâng,
îmi este egal o dragoste pierdută,
nici nu te chem
când umbra ta pe ascuns
mă sărută,
anii, buruienile mele modeste,
mă acoperă treptat
și te pierd zi de zi
până când rămâi încolăcit în mine
ca o minunată poveste…
Letiția Vladislav
Vezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii
O poezie tristă, nostalgică, în acord cu sufletul poetei care sângerează la amintirea poveștii ei de dragoste, din nefericire, apusă definitiv. În versuri se simte oboseala unei disperate căutări, terminate în abandon de sine: „Nu te mai plâng/ îmi este egal o dragoste pierdută,/ nici nu te chem/ când umbra ta pe ascuns/ mă sărută.” Letiția Vladislav este o romantică modernă. Talent și multă sensibilitate în modul în care abordează cele două teme permanent reluate de poeții lumii: iubirea și timpul. Este prezentă și tema morții. Anii devin buruieni care o sufocă, o acoperă și-i aduc uitarea. Felicitări!
O poezie tristă, nostalgică, în acord cu sufletul poetei care sângerează la amintirea poveștii ei de dragoste, din nefericire, apusă definitiv. O romantică modernă. Se simte oboseala unei disperate căutări terminate cu abandon de sine: „Nu te mai plâng / îmi este egal o dragoste pierdută, / nici nu te chem / când umbra ta pe ascuns /mă sărută. / Ce frumos! Tema iubirii se împletește cu tema timpului și a dispariției, a morții… Anii devin buruieni care sufocă, acoperă, aștern uitarea peste minunata poveste. Felicitări autoarei!