Poezia săptămânii: ”Poem de iubire” de Liliana Kaltakis

Portrait de Lady Selina Meade Thomas Lawrence

Poem de iubirepoezia saptamanii rubrica liber sa spun

din depărtare,
de peste timp,
mi-am învățat degetele 
să te creioneze 
cu condeiul minții lor,
privirea 
să îți contureze chipul
cu liniștea ochilor ei,
iar mâinile,
cu atingeri de catifea,
să te zidească 
în eternul sacru al iubirii.

bătăile inimii mele,
incandescente pulsații,
intonează continuu, 
în ritm sacadat,
tulburătoare acorduri 
desprinse 
din torentul de foc 
al dragostei.

din depărtare,
de peste timp,
iți urmăresc pașii,
îți zăbovesc în clipe,
îți spulber spaime,
îți alin dureri,
împrăștii culoare și senin
peste anotimpurile tale.
în nopți târzii,
cu zâmbetul meu,
șterg
ploaia lacrimilor 
care îți împovărează 
sufletul,
îți legăn suspinul 
pe aripi de înger,
îți tămăduiesc rănile
cu îmbrățișări de vis,
urma ți-o mângâi 
cu roua genelor,
cu vindecări divine
cu respirări de dor…

din depărtare,
de peste timp,
până la sfârșitul 
Marii Călătorii,
voi fi lângă tine

cu o mână pe inimă,
iar cealaltă,
pe vis.

te iubesc!

Liliana Kaltakis

Liliana Kaltakis
Liliana Kaltakis

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

1 comentariu la „Poezia săptămânii: ”Poem de iubire” de Liliana Kaltakis”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *