Portret Jules Cazaban de Annie Muscă

jules cazaban

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 23 septembrie 2014, ne amintim de actorul Jules Cazaban (16 martie 1903–23 septembrie 1963).

„Când mă îndrept spre scenă simt cum merg altfel decât în viața obișnuită, cum merg prin rolul meu.”  (Jules Cazaban)

Un descendent al Cazabanilor din Carcassone, născut la Fălticeni

Despre rădăcinile familiei Cazaban, naturalizată română, a realizat o amplă cronică de rubrica remember annie musca revista teatrala radiofamilie distinsul profesor Eugen Dimitriu din Fălticeni. Aflăm că François Cazaban, bunicul patern al actorului, descinde din sudul Franței, dintr-un oraș-fortăreață, Carcassone. Inginer constructor de profesie, François ajunge în Alger, apoi delegat al profesiei sale la Iași, pentru organizarea serviciului de telegrafie. A fost numit Inginer şef al Departamentului de Telegrafie Iaşi între 1853–1896, punându-și amprenta pe importante lucrări din zonă.

Tânărul François trece prin două mariaje și va avea, se pare, 15 copii, printre care și pe Ludovic, tatăl actorului, care la rândul lui se va căsători cu austriaca Aneta Checais și vor avea doi copii: Jules, venit pe lume la 16 martie 1903, și Theodor, mai mic cu 18 ani, viitor romancier și dramaturg, figură emblematică a exilului românesc, pe care Jules nu a reușit să-l mai revadă.

liceul nicu gane falticeni jules cazaban

Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni

Studii în târgul natal

Jules a urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, un loc de învățătură pe unde trecuseră și Lovineștii. Înclinația lui pentru arte i-a determinat pe părinți să-l înscrie în orchestra liceului, unde lua lecții de violoncel. Dar pasiunea pentru actorie era mai puternică decât cea pentru muzică, Jules remarcându-se în piesele puse în scenă în perioada liceului, în ambientul unei scenografii semnate de viitorul sculptor Ion Irimescu, cel care i-a fost coleg de liceu și rudă, conform unei cronici de familie a Cazabanilor. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Jules Cazaban în teatru, în film, la teatrul radiofonic, fragmente audio-video din „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, regia: N. Al. Toscani, 1960, fotografii de arhivă.

Annie Muscă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *