Premieră la Teatrul Național Radiofonic: „Năpasta” de I. L. Caragiale

Luni, 12 decembrie 2011, la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia premierei Năpasta de Ion Luca Caragiale, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican, spectacol realizat cu sprijinul Loteriei Naţionale Române şi al Fundaţiei Radio România. În distribuţie: Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele, Mihai Constantin, András Demeter, Ştefan Huluba şi Gheorghe Pufulete.

În viziunea lui Dan Puican, Năpasta este un spectacol de mare autenticitate, ce conţine profunde semnificaţii etern umane, stări, emoţii, încrâncenări, tensiuni şi, în acelaşi timp, se dovedeşte a fi de o monumentală claritate, dezvoltând, în ambianţa rustică, o adevărată tragedie a destinului, asemeni fatum-ului antic.

Lectura contemporană a piesei, realizată de Dan Puican, ne relevă o lume a universalităţilor, căci, deşi acţiunea se petrece în mediu sătesc (fapt rar întâlnit la „artistul îndeosebi observator al lumii urbane”, cum îl caracteriza Tudor Vianu pe Caragiale), totuşi ne aflăm într-un spaţiu afectiv şi spiritual peren prin sensurile sale general-valabile, copleşitor prin interiorizare, densitate şi naturaleţe.

Aşadar, avem de a face, în această nouă viziune, cu un Caragiale universal, cultivat nu pe dimensiuni şi detalii nesemnificative, ci pe esenţă, substanţă, expresivitate, introspecţie, stil şi reală originalitate. Originalitate care provine şi din simbioza extraordinară a echipei de actori, fiindcă este evident că textul a născut o echipă, un nucleu artistic de mare talent, capabil să exploreze profund, în dimensiuni noi, acest material de viaţă şi literar caragialian – mereu uluitor, mereu neliniştitor şi ambiguu prin pasiunile, prin incertitudinile, prin dezechilibrele interioare pe care le aduce şi le conţine.

Dorinţa răzbunării, spiritul justiţiar, dominante la Anca (Mariana Mihuţ), vinovăţia, brutalitatea, dar şi sentimentul remuşcării care-l încearcă pe Dragomir (Mihai Constantin), onestitatea şi integritatea lui Gheorghe (András Demeter) şi, în fine, delirul mistic şi tot chinul lui Ion (Horaţiu Mălăele) au fost impecabil redate de aceşti mari actori, rezultatul fiind un spectacol viu, percutant, încărcat de pasiuni puternice, de procese psihologice profunde, de patosul lucidităţii, de adevăr artistic şi de stări ce se transmit, fără îndoială, şi ascultătorului.

Coloana sonoră se dovedeşte atent gândită în planul compoziţiei radiofonice, iar muzica inspirată intervine acolo unde e nevoie şi atât cât e nevoie, ca un acompaniament afectiv menit să potenţeze stările, ideile, relaţiile dintre personaje, crescendo-ul piesei.

Spectacolul Năpasta de I. L. Caragiale va fi difuzat în premieră sâmbătă, 17 decembrie 2011, la ora 23.00, la Radio România Actualităţi.

Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Patricia Prundea. Producţia şi regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Domnica Ţundrea.

 

1 comentariu la „Premieră la Teatrul Național Radiofonic: „Năpasta” de I. L. Caragiale”

  1. Cunoscand Inventivitatea regizorului dan Puican, talentul sau de a strange intr-un nucleu actori de mare talent, a caror nume sunt o garantie a realizarii acestui spectacol radiofonic, nu pot decat sa astept cu nerabdare acest nou act de cultura al redactiei Tetrului radiofonic. Expunerea redactorului domnica tundrea, legata de aceasta noua premiera, patrunde esenta geniului Caragelian, in care particularul, capata valoare de universal ridicand aceasta intamplare ” sateasca”, la inaltimea unei tragedii grecesti antice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *