Premiul European pentru Literatură 2013

ioana parvulescu

În cadrul ceremoniei de deschidere a Târgului de carte de la Göteborg, în Suedia, Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a anunțat câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru Literatură ediția 2013. Cei 12 câştigători din țările selectate în acest an sunt: Isabelle Wéry (Belgia), Faruk Šehić (Bosnia Herțegovina), Emilios Solomou (Cipru), Kristian Bang Foss (Danemarca), Meelis Friedenthal (Estonia), Lidija Dimkovska (fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Katri Lipson (Finlanda), Marica Bodrožić (Germania), Tullio Forgiarini (Luxemburg), Ioana Pârvulescu (România), Gabriela Babnik (Slovenia) și Cristian Crusat (Spania).

Scriitoarea Ioana Pârvulescu a fost recompensată cu acest premiu pentru romanul Viaţa începe vineri, publicat în 2009 la Editura Humanitas.

Premiul European pentru Literatură are scopul de a scoate în evidență bogăția creației literare europene contemporane, de a promova circulaţia operelor în Europa şi de a stimula interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare provenind din alte ţări europene. Premiul este finanțat prin Programul Cultura al Uniunii Europene și este organizat anual de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Librarilor Europeni, Consiliul Scriitorilor Europeni şi Federaţia Editorilor Europeni.

Detalii și pe pagina Premiului European pentru Literatură:

http://www.euprizeliterature.eu/news/20130926/winners-2013-eu-prize-literature-announced

Câștigătorii Premiului European pentru Literatură 2013 – sursa:

http://www.cultura2007.ro/noutati_doc_138_premiul-european-pentru-literatura-2013_pg_0.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *