Presa culturala – „Cenusareasa” jurnalismului romanesc? Presa online – „fetita cu chibrituri”?

Ma cam fura lumea basmului, de vreo cateva saptamani. Poate e un spatiu linistit, fara griji, pe care mi l-am setat din copilarie. Si cred ca e un taram unde avem nevoie sa fugim cu totii din calea crizei pe toate planurile care ne „secera” zile, rabdare, curaj.
A parut un subiect arid azi, sa discuti despre presa culturala si jurnalismul online, intr-o perioada in care abia stim pe unde sa ne ascundem de public care vede in multi dintre noi posibili moguli sau instrumente ale acestora, ori in care poate nu avem nici bani de biletul la teatru, daramite liniste sa ii gandim cronica…imi parea mie, ca preconceptie, arid subiectul, insa nu a fost deloc. Din nou meritul invitatilor, doi colegi pentru care cariera nu inseamna, vorba lor, 3 saptamani de lucru in redactie si apoi sa scrii manual de jurnalism.

Geo Alupoae (RFI Romania), fost coleg la Radio Romania International, redactor la Radio Top ’91 Suceava, critic de teatru, jurnalist cultural. Indeletnicirea aceasta din urma o are datorita pasiunii. Nu, desigur ca nu i-a adus niciodata profit. Imi spune ca publicul doreste cultura, insa nu i se da, pentru ca si jurnalismul a cazut prada consumerism-ului. Si totusi…exista public pentru toate domeniile jurnalistice, exista insa mai putin curaj si mai putina preocupare de a atrage audienta pentru cultura. Suntem noi de vina, jurnalistii? Spune ca da, si noi, dar si graba cu care curg zilele, apar grijile, ne „setam” prioritatile. Este modest si pozitiv si imi pare rau ca s-ar putea sa nu il mai avem prea mult in tara.

Florin Budescu (Starea presei) stie multe „transee” din jurnalism. Fie de la Galati, unde a fondat un post de radio si l-a pus in picioare, fie de la Mediafax, BBC sau publicatiile pe care le-a „slujit” ca ziarist. A fost candva acreditat la Guvern, nu mai are incredere in clasa politica actuala, crede in produse jurnalistice bine documentate. Spune ca este foarte greu sa fii pe cont propriu si profitabil in presa si ca, la fel ca alte „ramuri” ale jurnalismului, cultura trebuie finantata. Fara finantare, se zbate in promiscuitate, oricata bunavointa am/ar avea. Si mai spune ceva, fara a regreta comunismul (chiar am vrut sa ma asigur ca nu e nostalgic si am nuantat intrebarea): spune ca preocuparea pentru cultura era inainte de 1989 serioasa pentru ca exista un sistem. Un sistem care, in afara lozinicilor patriotarde si a festivismului, ne silea sa luam cultura ca pe un medicament in doze mici, regulate, amar la inceput, dar absolut necesar pentru sanatatea unui popor.

Am incercat sa aflam impreuna de ce subiectele culturale „nu vand”. Pentru ca „vand” cele derizorii, pentru ca patronii de presa urmaresc „rasuflari scurte” (Florin Budescu), adica acele castiguri aparute imediat. Pentru ca si noi, jurnalistii, ezitam sa ne apucam de „constructii” pe termen lung, care sa incurajeze fenomenul cultural.

Cum nu ma lasa „verbul” in pace, am vrut sa le stiu parerea despre gestul actorului Claudiu Bleont, care acum cateva zile, la Arad, si-a dat pantalonii jos in fata jurnalistilor, la o conferinta de presa. Un gest care i-a „blocat” pe multi, si pe care Geo il considera ca raspuns la stimuli precum stres, revolta, oboseala. Florin spune sa ni-l aducem aminte pe Bleont din „Pas in doi” si sa incercam sa ii iertam greselile omenesti.
Zic si eu ceva aici, in emisiune nu am spus, pentru ca eram moderator. Eu cred ca niciun actor, oricat de mare ar fi, nu ar trebui sa aiba asemenea „iesiri”. Bleont era in fata jurnalistilor, nu intr-o piesa de teatru, nu in film. Cum ar fi fost ca si cameramanii, reporterii, fotografii, sa se dezbrace si sa ii arate, la fel ca el, ca nici lor nu le e jena ca o au mica? La politete ma refer.
Daca doresti respect, trebuie sa arati respect. In orice domeniu ai activa.
Inregistrarea audio/video a emisiunii, la sectiunea Video.

2 comentarii la „Presa culturala – „Cenusareasa” jurnalismului romanesc? Presa online – „fetita cu chibrituri”?”

  1. Unii spun că se doreşte o stare de „necunoaştere” a maselor şi că incultura e promovată, dincolo de beneficii pecuniare, pentru o mai uşoară manipulare. Eu cred însă şi în incompetenţă, pentru că există totuşi aşa-zise încercări făcute de „n” instituţii care se soldează cu un produs hilar, o „struţo-cămilă” cu o spoială de cunoştinţe prost interpretate, de un semidoctism cras. Asta se întîmpla şi la sfîrşitul anilor 40 şi-n anii 50 cu vestitele broşuri de popularizare (nu toate!) şi-au reînflorit după 1990. Observînd parcursul unui student la jurnalism de azi(din nou trebuie să mă refer la uscături), iar mă întreb, cum să se schimbe ceva cînd propria cultură este precară sau inexistentă. Am avut destui colegi care nu au citit un vers din Eminescu sau un articol al lui Caragiale (care, apropo, a scris „aia cu Goe, şi nu mai ştiu ce…”) – cei doi titani ai scrisului gazetăresc de la noi, şi au terminat zisa facultate cu 10 pe linie. Oricum, azi, pentru mulţi jurnalismul înseamnă tabloidul – şi se pregătesc pe linia asta…
    Pe de altă parte tind să-i cred pe cei care spun că publicul e educat şi educabil şi că e o prostie asta cu „îi dăm ce ne cere”. În ideea asta nu cred că cineva, în 1990 a cerut ca pe coperta din spatele almanahurilor să apară tipe dezbrăcate – s-a făcut pur şi simplu şi acolo am rămas pînă astăzi.
    Apropo de actori, tot la revoluţie, Caramitru îi spunea, ştiindu-se în off, lui Dinescu: „Fă-te că lucrezi!” Şi nu ştiu cum…aşa am rămas, după geniala vorbă spusă atunci.

  2. Ma bucur ca nu sunt o „uscatura” de student la jurnalism care in curand va fi ori tonomat ori tabloidist..(uite cum se nasc cuvintele …) La cultura generala am zece. Pe linie. Iar de la jurnalism am pretentia sa fie tratat ca o arta. Nicidecum ca un mestesug….De-o parere…asa.Ce zici Alex. te pui cu mine?

Lasă un răspuns la Bilutza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *