Prima expoziție de grafică Rudy Roth

rudy roth expozitie de grafica desene

cronica plastica liber sa spunLa Déesse du temps perdu (Zeița timpului pierdut) se intitulează prima expoziție personală de grafică a lui Rudy Roth, deschisă la Biblioteca Metropolitană București. În prezența unui numeros public, care a înfruntat în ziua vernisajului (1 octombrie 2013) capriciile vremii, expoziția, veritabil eveniment al vieții culturale bucureștene, a fost prezentată de criticul de artă Marina Roman și s-a bucurat de participarea actorului Dorel Vișan, care ne-a încântat cu o parabolă foarte potrivită momentului și a recitat poeme de Rudy Roth. Roxana Moișanu (harpă celtică) a interpretat două piese din epoci și în stiluri diferite, Privighetoarea de Deborah-Henson Conant și Valsul elvețian preferat de Peter K. Moran.

banner expozitie rudy roth

Deși desenează de multă vreme, Rudy Roth a amânat ieșirea în public, pe simeze – formulez astfel pentru că desene ale sale au apărut în volumele de poezie: Lucian Blaga, Pașii profetului, ediție trilingvă (franceză, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2008; Lucian Blaga, Lauda somnului, ediție multilingvă (franceză, spaniolă, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2010; Mircea Albulescu, Ultimele noduri, Iași, Editura Ars Longa, 2010. Într-o tehnică doar în aparență simplă, desenul în creion, pe care mulți o evită astăzi, artistul exprimă convingător un univers imaginar distinct, original, care, în selecția din această primă expoziție, are ca puncte de plecare ciclul de romane ale lui Marel Proust, În căutarea timpului pierdut. Într-o prezentare din catalogul expoziției, Rudy Roth explică: „De ce Zeiţa timpului pierdut? În primul rând pentru că multe dintre lucrările prezentate în cadrul expoziției își trag seva din scrierile lui Marcel Proust, fiind ele însele rezultatul unei deșteptări a conștiinței, a unei mutații structurale a spiritului și minții, a unei renașteri. În al doilea rând – în viziunea mea – intuiția, percepțiile sau emoțiile individuale, impulsurile și energiile creative și nu raționalismul mecanicist relevă de cele mai multe ori forma completă a adevărului. Iar în toate acestea percep, regăsesc, simt un sacru feminin, tangibil și atemporal, dar caligrafic ascuns în premisa că, intrinsec, natura esenței vieții transcende conceptul de gen. Ca atare, zeița timpului pierdut guvernează clipele netrăite sau insuficient trăite, speranțele abandonate. Ea însăși există în femeia care nu și-a pierdut aderența la visele ei și care poartă încă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului.”

rudy roth in cautarea timpului pierdut

Rudy Roth, În căutarea timpului pierdut

Rudy Roth surprinde prin combinarea neașteptată de forme, obiecte, volume, spații devenite metafore plastice. Așa sunt ceasul, care devine aici fie suport al figurii mitologice (Eva, Bucurându-te de viață), fie simbol tutelar ca în multe desene; clepsidra, din care care poate deriva trupul primei femei (Timpul primei femei); globul (Imn către zeița Nikkal, Antechronos, Trinitate, Profetul), instrumentele muzicale, unele trimițând la vârsta mitologică a omenirii (Lira, Visul Euridicei, Pan); cheia (Nașterea lui Ianus) ș.a.

eva rudy roth femeie biblie figuri mitologice

1 – Eva; 2 – Bucurându-te de viață

Ca într-un poem, ideile se ascund și se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerență imagistică și un echilibru compozițional încântătoare. Fiecare dintre aceste desene ar putea avea, la rigoare, o cheie de descifrare, pornind de la titlu, de la posibila „poveste” pe care el o ascunde sau urmând doar „punerea în pagină”, felul în care se combină liniile, contururile, volumele, luminile și umbrele. „Timpul și lumina împart o singură umbră”, spune Rudy Roth, elocvent pentru universul său imaginar.

grafica de rudy roth ishtar bendis mitologie viziune originala desen

1 – Timpul primei femei; 2 – Imn către zeița Nikkal; 3 – Antechronos;  4 – Trinitate; 5 – Profetul; 6Lira; 7 – Visul Euridicei; 8 – Pan; 9 – Nașterea lui Ianus; 10 – Adam și Eva; 11 – Metamorfoza lui Ishtar; 12 – Bendis

Întâlnim în aceste desene multe figuri mitologice din spații și culturi diferite, din aceeași dorință de a redescoperi cu mijloacele proprii ale artistului simboluri pe care uneori, grăbiți, le uităm sau le tratăm cu superficialitate, când de fapt ele sunt mereu de redescoperit, sunt tot atâtea invitații la meditație: Adam și Eva, cuplul primordial în Biblie; Pandora, prima femeie de pe pământ în mitologia greacă; Ishtar, zeița fertiltății, a dragostei și a războiului în mitologia akkadiană, asiriană și babiloniană; Bendis, zeița Lunii, a pădurilor, a farmecelor și a nopții în mitologia dacică; Nikkal, zeiță-simbol al fertilității în Canaan și Fenicia. Dar, se poate observa, nimic nu este convențional, desprins pe cale livrescă, adică doar o ilustrație care să sugereze figura mitologică, pentru că modul de a trata un subiect, o temă are în desenele lui Rudy Roth amprenta puternică a viziunii personale și mijloace de exprimare pe măsură în tehnica aleasă.

pandora mit semnificatie rudy roth desen creion

1 – Pandora; 2 – Nașterea Evei; 3 – Un înger damnat

Vă invit să vedeți expoziția La Déesse du temps perdu, deschisă la Biblioteca Metropolitană București, Sediul Central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) până vineri 18 octombrie 2013. Program de vizitare: Luni–miercuri: orele 12.00–19.00; joi, vineri: 9.00–16.00: sâmbătă: 9.00–13.00. Intrarea liberă.

Costin Tuchilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *