Programul zilei de joi, 17 septembrie 2015

festivalul george enescu editia 2015

Joi, 17 septembrie 2015, la ora 17.00, la Ateneul Român va concerta Orchestra Mozarteum din Salzburg, cu un program Mozart (Uvertura la opera „Don Giovanni”, KV 527, Concertul pentru pian şi orchestră nr. 23 în La major, KV 488) – Beethoven (Simfonia nr. 7 în La major, op. 92). Dirijor: Thomas Dausgaard. Solist: Dan Grigore. 

La ora 20.00, la Sala Palatului este programat primul dintre cele două concerte ale Royal Liverpool Philarmonic Orchestra, sub conducerea muzicală a lui Vasily Petrenko, avându-l ca solist pe violonistul Alexandru Tomescu. În program: Poemul simfonic „Fântânile Romei” de Respighi, Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 82 de Glazunov, Simfonia nr. 1 în do minor, op. 13 de Rahmaninov.

În seria „Concertele de la miezul nopții”, de la ora 22.30, la Ateneul Român: Corul de Cameră „Preludiu”, dirijat de Voicu Enăchescu, cu lucrări de compozitori români:  D.G. Kiriac, Ștefan Popescu, Ion Vidu, Nicolae Lungu, Constantin Arvinte, Tudor Jarda, Ioan D. Chirescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Vasile Popovici, Vasile Spătărelu, Richard Oschanitsky, Alexandru Pașcanu, Dan Dediu, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Dan Buciu, Felicia Donceanu, Gheorghe Cucu, Tudor Flondor, George Enescu.

Toate cele trei concerte se transmit în direct la Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Pe site-ul „Liber să spun” puteți citi informații complete despre programul concertelor și recitalurilor programate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, biografii ale artiștilor, cronici muzicale și articole de sinteză. 

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu

 Vezi: Arhiva Festivalul Internațional „George Enescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *