Radio România 85 (2)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1934–1938

1934

Denumirea publicaţiei radiofonice oficiale devine „Radio Radiofonie. Televiziune. Ştiinţa pentru toţi”.

În perioada 1933–1936, inginerii Mircea Georgescu şi Alexandru Brăilescu realizează harta undelor româneşti pentru o mai bună acoperire a întregului teritoriu naţional de către emisiunile de radio.

În 1934, se reorganizează grila programului vorbit prin completarea ştirilor de la orele 19.00. Fiecărei zi i se alocă o rubrică specială: luni – emisiune sportivă; marţi – emisiune de ştiinţă şi curiozităţi; miercuri – emisiune despre mişcarea culturală; joi – microfonul călător; vineri – Ora radiofoniei; sâmbătă – Ora femeii şi a căminului; duminică – Caleidoscopul săptămânii.

15 ianuarie: Este dat în folosinţă postul naţional Radio România de la Bod, cu un emiţător provizoriu 20 KW, pe o lungime de undă de 1875 m, pus la dispoziţie de firma Marconi.

Martie: Revista Societăţii devine „Radio Universul” (prin coeditare cu grupul de presă Tudor-ArgheziUniversul).

30 aprilie: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, (denumirea Radio România în acea perioadă) este pusă sub controlul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

În luna mai se face reorganizarea radiojurnalului prin transmiterea a cinci emisiuni distincte difuzate la orele: 7.00, 12.00, 19.00, 23.00, 23.45.

17 iunie: Debutează „Ora soliştilor”, emisiune muzicală la cererea ascultătorilor.

7 septembrie: Tudor Arghezi susține conferința O carte: Biblia.

Liviu Rebreanu este, încă din 1933, până în 1936, vicepreședinte al Consiliului de Adiministrație al Radioului. Președinte al Consiliului de Adiministrație în perioada 1933–1936: general adjutant N. M. Condiescu. Din consiliu face parte în continuare, ca membru, profesorul Dragomir Hurmuzescu, părintele radioului românesc.

Începând din 1934 până în 1938, Perpessicius susține cu regularitate la RadioPerpessicius Cronica literară.

După trei ani de transmisii în direct de suces, în perioada 1932–1934, teatrul la microfon intră într-un relativ impas.

Directorul (referentul) programul muzical este compozitorul și dirijorul Alfred Alessandrescu. În perioada 8 septembrie 1934–27 august 1935 se tranasmit 42 de concerte simfonice ale Orchestrei Radio, dirijori fiind: Constantin C. Nottara, Dimitrie Cuclin, Theodor Rogalski, Ionel Perlea, George Georgescu, Ion Nona Ottescu, Alfred Alessandrescu. Ionel Perlea apare frecvent la pupitrul Orchestrei Radio.

1935

Numărul abonaţilor radio din România abia atinge procentul de 1% din populaţie.

Consiliul de Administraţie aprobă noul „Regulament pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România”.

Cu o trupă stabilă de 15 actori, cu care repeta uneori câte şase ore pe zi, Victor Ion Popa încearcă să recâştige ascultătorii teatrului radiofonic şi câteva dintre piesele transmise în 1935 sunt succese sigure: Operaţia la inimă de Ernst Weiss, tradusă şi regizată de V. I. Popa (6 ianuarie; jucau: Romald Bulfinski, Jules Cazaban, Ion Gheorghiu), Don Quijote de la Mancha, dramatizare de Al. Lohan după Cervantes, Actorul din Hamlet de Mihail Sorbul, Călătoria în lună de Karl Beer, în versiunea radiofonică a lui Liviu Rebreanu. Prima, Operația la inimă era un „reportaj ştiinţific pasionant, pe care decorul sonor l-a ilustrat cu prisosinţă.” (Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic, studiu publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972). Era, după cât se pare, un experiment pe care V. I. Popa îl dusese la bun sfârşit, lărgind astfel nu atât orizontul repertorial al teatrului radiofonic, cât posibilitatea sa de asimilare a unor forme noi, moderne în epocă, de teatru.

dramaturgul-victor-ion-popa

Victor Ion Popa

Culisa acustică a teatrului radiofonic se îmbunătăţeşte substanţial odată cu folosirea tot mai frecventă a discurilor cu zgomote şi efecte, cumpărate din străinătate. Vechile practici de a realiza zgomote în studio cu obiecte de tot felul sunt abandonate, devenind amintiri nostime. Unul dintre cei mai devotaţi realizatori de emisiuni de teatru radiofonic, Dem Psatta, scenarist, actor, regizor, este citat de Victor Crăciun cu o astfel de amintire: „Trebuind să imităm zgomotul unui motor de uzină, l-am realizat frecând ritmic un făraş cu o măturică. Aeroplanul în mers era şi mai nostim: un ventilator în mişcare a cărui elice izbea un cartonaş. Tunetul îl realizam cu o tablă de zinc tremurată prelung [aflată de altfel şi astăzi în inventarul instrumentelor de percuţie ale orchestrelor simfonice, n.n.], iar trăsnetul prin plesnirea a două tipsii de alamă, luate pe furiş din orchestră.” În presa de specialitate era lăudat un instrumentist din Orchestra Radio, Moschitz, care imita orice zgomot.

dem psatta

Dem Psatta

Introducerea discurilor nu fusese însă ferită de riscuri: pentru că pe un disc se afla un inventar de zgomote, înregistrate într-o ordine aleatorie, regizorul tehnic putea bineînţeles greşi. La o piesă, aminteşte Dem Psatta, în loc de lătratul unui câine, a pus acul aparatului pe şanţul alăturat, unde era înregistrat un plânset de copil. Nimic nu mai putea fi reparat în condiţiile transmisiei în direct.

Tot în această perioadă, în anii ’30, Radioul achiziţionează aparatura necesară pentru a înregistra pe disc unele dintre emisiunile difuzate în direct. Înregistrarea se făcea în regia tehnică, în timp ce în studio se vorbea în direct la microfon, fără posibilitatea de a fonoteca ulterior.

1936

1 ianuarie: Este pus în funcţiune emiţătorul de 150 kW putere de la Bod. În deschiderea programului, se transmite mesajul regal de Anul Nou, urmat de cuvântul subdirectorului Gh. D. Mugur.

statia bod

Stația Bod

10 ianuarie: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România este trecută în subordinea Ministerului de Interne prin Oficiul Emisiunilor Radiofonice şi al Cinematografelor.

5 martie: Eugen Lovinescu ţine la emisiunea „Universitatea Radio” o conferință importantă: Poezia lirică de după război până azi.

afis-oedipe-g-enescu-premiera-mondiala-paris-13-martie-1936

Vineri, 13 martie 1936: Radio România transmite în direct de la Opera din Paris premiera mondială a operei Oedipe de George Enescu, tragedie lirică în 4 acte pe un libret de Edmond Fleg după Sofocle. Direcţia muzicală: Philippe Gaubert, regia: Pierre Chéreau. În rolul titular: baritonul André Pernet.

4 aprilie: Legea pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii (publicată în Monitorul Oficial, nr. 80) e promulgată prin „Decretul regal”, nr. 808. Noua denumire a Radioului va fi Societatea Română de Radiodifuziune.

13 aprilie: Se emite pe două programe: Radio Bucureşti şi Radio România Bod.

15 august 1936: Denumirea oficială a instituţiei devine Societatea Română de Radiodifuziune, denumire păstrată până în 11 iunie 1948.

În toamna anului 1936 intră în funcţiune un cablu radiofonic subteran Bod-Bucureşti cu o staţie de amplificare la Vrăjitori-Câmpina.

george enescu

George Enescu

6 decembrie: George Enescu dirijează pentru prima dată Orchestra Radio, programul cuprinzând trei dintre creaţiile sale: Simfonia I în Mi bemol major şi cele două Rapsodii române, concertul fiind foarte primit de ascultători.

sfaturi pe intunerec n iorga editia princeps

În 1936 apare la Editura pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, volumul Sfaturi pe întunerec, conferințe ținute la Radio de Nicolae Iorga începând din 1931. Acesta era chiar titlul conferinţelor radiofonice ale lui Nicolae Iorga. Al doilea volum de Sfaturi pe întunerec va apărea în 1940. Nicolae Iorga a selectat în aceste două volume 110 conferințe, data ultimei conferințe selectate fiind 9 decembrie 1938.

Conferințele lui Nicolae Iorga au fost reeditate integral de Sanda și Valeriu Râpeanu în 2001, la Editura Casa Radio: volumul Nicolae Iorga, Sfaturi pe întunerec, conferințe ținute la Radio, 1931–1940, „Biblioteca Radio. Seria Magister”, 767 pagini, 2001.

 „Care erau temele lui Iorga? Tot ceea ce frământa societatea la acea vreme a fost dezbătut de Iorga în conferinţele sale. A «disecat» în maniera sa proprie sensul cuvintelor din «vocabularul esenţial» al oricărui român: Războiul şi pacea în sufletul poporului român, Despre drept şi libertate ş.a. Nu exista subiect pe care Iorga să nu îl atingă. În volum veţi găsi, dacă veţi avea curiozitatea, conferinţe despre mare, despre teatre, despre datini şi sărbători, despre Goethe.

Cum suna o conferinţă ţinută de Nicolae Iorga? La început, vocea îi era molcomă, liniştită, apoi din ce în ce mai învolburată, pe măsură ce «se ambala» pe un subiect. Se spune că N. Iorga avea un extraordinar dar al al improvizaţiei, el niciodată nu-şi scria discursul pe care avea să-l ţină la microfon. Nu avea la el decât o bucăţică de hârtie pe care scria cuvintele-cheie ale temei pe care urma să o dezbată. Tudor Teodorescu Branişte are o amintire despre modul în care Iorga îşi pregătea conferinţele: «Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă aflu la Radio când era programat Iorga copleşit de munca de fiecare zi, venea grăbit, în ultimul moment dar întotdeauna la timp. Strângea mâinile celor care îl întâmpinau, arunca pe un scaun pălăria şi servieta şi intra în cabină. Se aşeza pe scaun şi scoţând din buzunarul vestei un petic de hârtie de dimensiunile unei cărţi de vizită, pe care erau însemnate cu slova lui măruntă trei-patru cuvinte ca puncte de reper, începea să vorbească, întâi cuvintele veneau cu oarecare pauze între ele. Îndată ce se încălzea, frazele se alcătuiau tot mai repezi, tot mai înaripate. Nu ridica niciodată glasul, ca la tribună. Păstra tonul unei discuţii amicale cu ascultători nevăzuţi»”. (Citat din articolul Nicolae Iorga in integrum de Gabriela Simon, „Cotidianul”, 21 iunie 2001).

nicolae iorga

Nicolae Iorga

În anii 1936–1937, dramaturgia naţională este reprezentată la teatrul radiofonic prin piese de Caragiale (O noapte furtunoasă cu Al. Ghibericon, Victoria Mierlescu, Maria Voluntaru, Conu Leonida faţă cu reacţiunea cu V. Antonescu şi Sonia Cluceru), dramatizări după schiţele lui Caragiale realizate de regizorul Ion Şahighian (Un voiaj de plăcere) şi: Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, care îi avea în rolurile principale pe Ion Manolescu şi Eugenia Popovici, Viforul de Delavrancea (cu Ion Gheorghiu în rolul lui Ştefăniţă Vodă şi Dem Psatta în Luca Arbore), Rapsozii de Victor Eftimiu, Muşcata din fereastră de Victor Ion Popa. Se reiau cu succes montări mai vechi: Săptămîna luminată de Mihail Săulescu, care se difuzase în premieră în 3 martie 1929, fiind bine primită şi Călătorului îi şade bine cu drumul după I. Al. Brătescu-Voineşti, reluată frecvent probabil la cererea ascultătorilor. Din dramaturgia universală, slab reprezentată în aceşti ani, reţine atenţia comedia Vicleniile lui Scapin de Molière. Apar în mod curent în distribuţii: Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Morţun, George Vraca, Maria Mohor, Ana Luca, Sorana Ţopa, Ion Gheorghiu, Ion Finteşteanu, Sonia Cluceru, Maria Voluntaru, Costache Antoniu, Gr. Mărculescu, Al. I. Ghibericon, Ion Sârbul, Agepsina Macri-Eftimiu, N. N. Matei, Silvia Hodoş, N. Brancomir, G. Baldovin, Ion Manu, Eugenia Popovici, Nataşa Alexandra, Victoria Mierlescu, Ma¬rietta Sadova, Elvira Godeanu, G. Demetru, Clody Bertola, Emil Botta, Mircea Balaban, Al. Critico, Sabina Muşatescu, Coco Demetrescu, Lily Carandino, Paul Stratilat, Dem Psatta.

1937

Preşedintele Consiliului de Administraţie este în acest an și în 1938 generalul C. Ştefănescu-Amza.

1 aprilie: Dan Sărăţeanu este numit Director General cu delegaţie. Vasile Ionescu redevine subdirector general.

9 iulie: În „Monitorul Oficial“ nr. 178/1937, apare Regulamentul de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune.

5 august: Este aprobat noul Regulament pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune. Structura de conducere era următoarea: Consiliul de Administraţie, Director General şi şase direcţii: Direcţia Generală, Direcţia tehnică, Direcţia Programelor, Direcţia Contencios, Direcţia administrativă, Direcţia comercială.

30 octombrie: Christian Musceleanu creează primul post experimental de televiziune la Politehnica Bucureşti.

Decembrie: Încep emisiunile experimentale ale postului pe unde scurte Dacia Română (cu o putere de 250 w şi 31,64 m lungime de undă).

 19 decembrie: Este inaugurată emisiunea „Ora militară”.

În 1937, Societatea se dotează cu o organigramă: un Consiliu de Administrație, care fixa principiile de organizare și conducere; un Comitet de direcție, care controla activitatea Societății; o Direcție Generală, care includea Directorii adjuncți și Secretariatul general (arhiva și registratura); o Direcție a programelor vorbite și muzicale; o Direcție tehnică; Direcția contencios; Direcția administrativă; Direcția comercială. Exista un Președinte și un Director general numit de Consiliul de Administrație.

Pe 31 decembrie Societatea Română de Radiodifuziune va trece în subordinea directă a Președinției Consiliului de Miniștri.

Tot din 1937 începe să emită, experimental, postul de radio internațional, pe unde scurte, lungimea de undă de 32,5 m, cu o putere de emisie de 300 W.

1938

Ianuarie: Societatea trece în subordinea Preşedintelui Consiliului de Miniştri, Direcţia Presei şi Propagandei. Sub acelaşi control intra Oficiul Naţional de Turism, Serviciul Cinematografelor, Direcţia de Presă de pe lângă Ministerul de Externe şi Agenţia Rador.

10–11 februarie: Instaurarea dictaturii regale. Noul regim va determina restructurări atât în programele de radio cât şi în administrarea societăţii.

Maria-Tanase la radio

Maria Tănase

20 februarie 1938: Debutul radiofonic al Mariei Tănase. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea. Taraful lui Matache era format din doi violoniști, un basist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

 16 aprilie: Decret-lege de reglementare a funcţionării posturilor de radio-emisie.

15 iunie: Prima emisiune „Ora românească pentru străinătate” e adresată Angliei.

31 august: Decret-lege prin care Societatea Română de Radiodifuziune se subordonează Secretariatului de Stat al Presei şi Propagandei. Comitetul de Direcţie urma să fie format din doi administratori delegaţi şi directorul general.

24 septembrie: Prima emisiune „Munca şi lumina”.

Pe 28 august 1938, un decret promulgat de regele Carol al II-lea prevede ca toate instituțiile publice, cu caracter propagandistic, să treacă sub directa supraveghere a Subsecretariatului de Stat al Presei și Propagandei. Decretul viza, desigur, și Societatea Română de Radiodifuziune. Titularul Subsecretariatului de Stat avea dreptul să-i înlocuiască pe cei doi administratori ai Consiliului de Administrație. În competența Consiliului, ramânea, astfel, doar gestiunea financiară a societății. În pofida perioadei dictaturii, radioul își continuă misiunea.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 3, anii 1939 – 1943, click aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *