Recital Diana Ionescu la Londra

Institutul Cultural Român de la Londra continuă parteneriatul cu prestigioasa instituţie St. Martin-in-the-Fields din Trafalgar Square. De data aceasta, tânăra pianistă Diana Ionescu va concerta în cadrul seriei „Pianists of the World”, ce runeşte tineri muzicieni talentaţi din toate colţurile lumii. Recitalul de vineri, 23 martie 2012, ora 13.00, va include „La Cathédrale engloutie” (Preludii, Caietul 1) de Claude Debussy, Sonata nr.1 în fa minor, op. 11 de Schumann şi Ciaccona în re minor de Bach-Busoni.

Pianista româncă Diana Ionescu este considerată una dintre cele mai complexe interprete ale generaţiei sale. Îndrumată încă de la o vârstă fragedă de personalităţi precum Sanda Bobescu, Olga Szel şi Dan Grigore, iar mai târziu de Alexis Weissenberg, Marta Argerich, Lory Wallfisch şi Richard Goode, ea a fost încurajată în mod constant să-şi dezvolte abilităţile extraordinare de care a dat dovadă încă din copilărie. Numeroasele premii obţinute în competiţii internaţionale (Premiul I la Concursul „George Enescu” – Bucureşti 2001; Premiul ,,Alexis Weissenberg”, The Glass Seller’s Trophy – Londra 2010), precum şi prestaţiile de marcă în cadrul marilor festivaluri („George Enescu” 2001, Verbier Festival 2006, Progetto Martha Argerich 2008, St. Prex Classics 2010–2011) au transformat-o într-un vector important al culturii române în străinătate.

În timpul studiilor la Guildhall School of Music and Drama cu Joan Havill şi Ronan O’Hora, a avut numeroase concerte în Marea Britanie, pe scene prestigioase precum Wigmore Hall, Barbican Hall, Queen Elizabeth Hall, Purcell Room, LSO St Luke’s, St Martin-in-the-Fields, CBSO Birmingham, Covent Garden. Colaborările ei cu Cvartetul Belcea, Cvartetul Transilvan, cu violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, cu soprana Teodora Gheorghiu, precum şi cu orchestre prestigioase – Orchestra Naţională Radio, Orchestra Filarmonicii din Bucureşti, Guildhall School Orchestra – i-au asigurat concerte şi înregistrări de cea mai înaltă calitate. Pentru toate aceste realizări, i s-a decernat ,,Diploma Ambsadorilor” pentru contribuţia la parteneriatul cultural româno-britanic (22 octombrie 2011).

În prezent, îşi finalizează teza de doctorat pe tema lucrărilor solo pentru pian ale lui Enescu, sub îndrumarea prof. Ronan O’ Hora şi a prof. Alexander Lingas. Printre proiectele sale se numără înregistrarea integralei sonatelor pentru pian de Mozart pentru Radio România.

Colaboarea dintre ICR Londra şi St Martin-in-the-Fields va contiuna pe 29 iunie cu un concert susţinut de pianista Mădălina Rusu, iar pe data de 23 octombrie 2012 cu un duet Horia Văcărescu (vioară) – Chiho Tsunakawa (pian).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *