Recital Konick la Sala Radio

Marţi, 8 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Sala Radio, Cvartetul de clarinete „Konick” vă propune un recital cu un program variat și atrăgător: Dansuri româneşti de Béla Bartók (aranjament de Marco Mazini), Două dansuri din Codex Caioni de Ioan Căianu (aranj. Ioan Dobrinescu), Menuet de Luigi Boccherini (aranj. Barbara Wilhelm), Dans ungar de Johannes Brahms (aranj. Laurence Scott), Humoreska de Antonin Dvořák (aranj. Ken Abeling), selecţiuni din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, Cântând cu Anton Pann de Ioan Dobrinescu, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, Bagatella de Ion Scărlătescu, Zaraza de Benjamin Tagle Lara, Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara? de Ion Vasilescu, Iubesc femeia de Ionel Fernic, Adios Muchachos de Julio Cesar Sanders, Inima-i un telefon de Ion Vasilescu, Good night darling de Gerd Villnow şi Ciocârlia (aranjamente de Ioan Dobrinescu).

Înfiinţat în anul 2009, Cvartetul „Konick” este alcătuit din patru muzicieni de excepţie: Mihai Dina, Andrei-Cristian Theodoru, Vasile Mocioc, Cristian Eugeniu Petrişor.

Cei patru membri ai cvartetului sunt artişti consacraţi a căror activitate artistică însumează numeroase concerte şi recitaluri. Repertoriul ansamblului valorifică o variată paletă stilistică, ce include lucrări din creaţia universală şi românească, împletind totodată valsul, jazz-ul, tango-ul sau muzica de café concert cu muzica clasică.

Succesele de care se bucură concertele şi recitalurile Cvartetului „Konick” reflectă atenţia pentru o alegere minuţioasă a programelor, menite să atragă un public cât mai divers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *