Recital de pian la patru mâini: Maria Indricău, Anamaria Biaciu-Popa

luni la ora 5 dupa amiaza unui interpret pian la patru maini

eveniment liber sa spunLuni, 7 aprilie 2014, la ora 17.00, în Sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui intepret” (fondator: Mirela Zafiri) va avea loc Recitalul de pian la patru mâini susținut de Maria Indricău și Anamaria Biaciu-Popa. Intrarea liberă.

Cele două muziciene propun un program pe cât de amplu și dificil, pe atât de biblioteca metropolitana bucuresti siglafrumos. Vom asculta Petite suite (Mica suită) de Claude Debussy, Jeux d’enfants (Jocuri de copii), op. 22 de Georges Bizet și suita Le carnaval des animaux (Carnavalul animalelor) de Camille Saint-Saëns, transcripție pentru pian la patru mâini de Lucien Garban.

Cele două pianiste, Maria Indricău și Anamaria Biaciu-Popa, au absolvit Universitatea Națională de Muzică din București (studii Licență și Masterat). În prezent sunt profesoare de pian principal la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Din anul 2012 formează un duo pianistic și susțin recitaluri la Ateneul Român, Palatul Șuțu, Biblioteca Metropolitană București, Școala Gimnazială de Arte nr. 5, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni. În luna februarie 2013 au înregistrat 60 minute de muzică la televiziunea TvTrinitas.

Repertoriul clasic abordat este foarte divers și antrenant. Acesta cuprinde lucrări ale compozitorilor: Maurice Ravel, Gabriel Fauré, Cécile Chaminade, George Gershwin, Serghei Rahmaninov, Claude Debussy, Jacques Ibert, Piotr Ilici Ceaicovski, Anton Rubinstein, Camille Saint-Saëns, George Bizet și lista rămâne deschisă, pianistele fiind în continuă acumulare de lucrări.

maria indricau anamaria biaciu popa recital pian la patru maini

Maria Indricău, Anamaria Biaciu-Popa

Maria Indricău, născută în 1976, a absolvit Liceul de muzică „Dinu Lipatti” din București și a urmat apoi studiile la Universitatea Națională de Muzică din București (secția Pedagogie muzicală și secția Instrumentală – pian principal, și studii de Masterat).

A susținut recitaluri în țară (București, Sinaia, Constanța, Ploiești, Cluj, Piatra-Neamț) și în străinătate, la Stuttgart, Ljubliana în cadrul conferinței D.A.A.D. (2010) și la Bad Wildbad în cadrul Festivalului „Clara Schumann”(2011).

Începând din anul 2002 este profesoară de pian principal la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, iar în perioada 2007–2008 a colaborat în cadrul Centrului Cultural M.A.I.

le carnaval des animaux saint saens

Anamaria Biaciu-Popa, născută în 1985, a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. La Universitatea Națională de Muzică din București a studiat la clasa profesoarei Veronica Gașpar, urmând și cursurile de Masterat până în 2011. În prezent este profesoară de pian principal la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Participă la numeroase cursuri de măiestrie atât în țară (București – Festivalul Internațional „Micul Paris”), cât și în străinătate (Italia, Austria, Germania, Luxemburg).

A susținut recitaluri solo și camerale în București (Ateneul Român, Muzeul Național „Cotroceni”, Aula Palatului Cantacuzino, Biblioteca Metropolitană București, Sala ArCub, Muzeul „C. I. Nottara”, Sala „Dalles”, Universitatea Națională de Muzică din București, Palatul Șuțu, Centrul Cultural Maghiar, Teatrul Act), în Focșani, Bușteni, Pitești, Comune di Tuscania – Italia, la Conservatorul din Luxemburg, Kulturzentrum Aixheim – Germania.

Din anul 2010 patricipă la înregistrări TV Trinitas și susține recitaluri alături de violoncelistul Eugen-Bogdan Popa. Anul 2012 concretizează formarea duo-ului pianistic împreună cu Maria Indricău.

A interpretat fragmente muzicale în filmul Efectul Genovese, Casa de producție TVR (2013).

În cadrul Colocviului Național de Muzicologie (Iași, 2014) a publicat o lucrare în volumul 9 al Studiilor de Muzicologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *