Retrospectivă de pictură Emil Ciocoiu la Teatrul Naţional din București

emil ciocoiu Viziune in viitor

eveniment liber sa spunCea mai amplă expozitie de pictură de până acum, desfăşurată simultan în toate spaţiile expoziţionale de la Sala Mică, Sala Media şi noua Sală Studio (fosta Operetă), se va deschide joi, 26 septembrie 2013, sub titlul Emil Ciocoiu la TNB – Retrospectivă de pictură.

Ce eveniment putea fi mai potrivit să inaugureze, în noua stagiune 2013–2014, generoasele spaţii expoziţionale şi foaiere ale Teatrului Naţional „I. L.Caragiale” din București, aflat în plină metamorfoză şi devenire, decât Retrospectiva de pictură a unui cunoscut artist român şi european al penelului, Emil Ciocoiu?

Născut în România în 1948, Emil Ciocoiu este unul dintre cei mai importanţi pictori români ai momentului. Stabilit de mult timp în Germania, el are o carieră de excepţie, cu prezenţe pe simeze celebre ale lumii şi în colecţii renumite. Expoziţia de la Teatrul Naţional este prima retrospectivă a artistului, ocazionată de împlinirea a 65 de ani şi va aduce la Bucureşti peste 100 de lucrări de mare valoare realizate de Emil Ciocoiu, reprezentative pentru creaţia sa şi pentru ideile pe care le promovează. Curatorul expoziţiei este Marius Tiţa, autorul singurei monografii în limba română a pictorului Emil Ciocoiu.

retrospectiva emil ciocoiu

Acest eveniment, care face parte din programul TNB Parateatral – Arte vizuale, deschide şirul unor viitoare alte expoziţii menite să aducă pe simezele de „acasă” şi alţi artişti români afirmaţi dincolo de frontiere, într-un demers firesc de integrare a acestora în patrimoniul culturii naţionale. În cadrul aceluiaşi program, lucrări reprezentative ale unor reputaţi artişti plastici ca Ion Sălişteanu, Vladimir Şetran, Ion Stendl, Viorel şi Alexandru Mărginean, Olga Morărescu-Mărginean, Horia Flămând, aflate în custodia Teatrului Naţional, au fost deja expuse în foaierele noilor săli recent inaugurate. Acestor vecinătăţi onorante vine să li se alăture acum Emil Ciocoiu.

Tot joi, 26 septembrie 2013, la ora 12.00 va avea loc o pre-vizionare a amplei expoziţii retrospective a pictorului Emil Ciocoiu, expoziţie al cărei vernisaj va avea loc în aceeaşi zi, la ora 18.00.

Cu acest prilej se vor putea vedea cele peste 100 de lucrări expuse în toate noile spaţii expoziţionale ale Teatrului National, ghidaţi chiar de artist şi de curatorul Marius Tiţa. Expoziția va rămâne deschisă până în 25 noiembrie 2013. Invitat special la această întâlnire: Augusto Medici, directorul prestigiosului trimestrial italian de artă şi cultură „ContemporArt”.

muzica picturii emil ciocoiu

Emil Ciocoiu, Muzica picturii

Absolvent, în 1974, al Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (clasa prof. Gheorghe Şaru), Emil Ciocoiu câştigă prestigioasa bursă Aman şi se impune ca unul dintre cei mai promiţători tineri artişti. În 1980 se stabileşte în Germania, la Aachen. Emil Ciocoiu şi-a construit o carieră de înalt prestigiu, cu numeroase expoziţii personale şi participări la expozitii de grup şi evenimente artistice din întreaga lume. Lucrarea sa Sharon Quartett face obiectul donaţiei pe care marele colecţionar de artă Peter Ludwig a făcut-o pentru muzeul de artă contemporană din capitala Chinei, Beijing.

emil ciocoiu flori

Emil Ciocoiu, Flori

În 2002, Emil Ciocoiu deschide o expoziţie chiar la sediul NATO de la Bruxelles, iar în 2006 la Palatul Berlaymont al Parlamentului European din Bruxelles, alăturându-şi arta şi prestigiul personal efortului naţional de a adera la organizaţia nord-atlantică şi, respectiv la Uniunea Europeană.

În 1996 a revenit pe simezele din România, pentru prima dată de la plecarea sa din ţară, cu o amplă expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă al României. În 2008 realizează trei expoziţii personale în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova, urmate de altele la Galeria Galateca (2010 şi 2011) şi la Palatul Parlamentului (2012).

Adriana Popescu

Mai multe informatii  pe: www.ciocoiu.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *