Șapte nuvele, șapte repere în literatura arabă

7 nuvele arabe editura ars longa colectia alif cronica de george grigore

cronica literara liber sa spunLa o distanță destul de mare în timp de la publicarea singurelor antologii de nuvele arabe în traducere românească – Cele mai ieftine nopți. Nuvele arabe, în 1971, și Antologia nuvelei arabe, 1980 –, Christian Tămaș, cunoscut traducător de literatură arabă, dar și nuvelist cu un larg palmares, se hotărăște să ofere publicului cititor din România o nouă perspectivă asupra nuvelei arabe contemporane.

După o selecție extrem de riguroasă bazată pe studiile sale despre fenomenul literar arab, Christian Tămaș se oprește asupra a șapte nuvele, ce se constituie în exponente ale producției literare arabe din a doua jumătate a secolului al XX-lea. În ciuda numărului restrâns de nuvele pe care le cuprinde, această nouă antologie face dovada unei diversități de inspirație, de stil, de abordare, ce reflectă, fără doar și poate, marile jocuri ale vremurilor, pe fundalul unei tradiții culturale milenare care transpare în toate aceste scrieri, dându-le un aer comun, inconfundabil.

Aflată într-o dialectică continuă între specific și universal, între autentic și inovat, nuvela arabă și-a început călătoria în secolul al XIX-lea, în perioada Renașterii arabe (Nahda), atingând pe la mijlocul secolului al XX-lea o maturitate care o situează foarte aproape de locul prim din literatură, ocupat însă până astăzi de poezie, arta, prin excelență, a arabilor.

nuvela araba traducere de christian tamas

Născută din imitarea modelelor europene, cu precădere din literaturile franceză, engleză și rusă, nuvela arabă, după o perioadă de tatonare, de străduință de împăcare între proza clasică arabă și noile curente literare venite din import, își croiește propiul său drum, propria sa identitate… Înglobând, de cele mai multe ori, valori inerente culturii arabo-islamice, de la învățăminte coranice, la tradiții profetice, la legende, la mitologii populare, la basme, la scrierile în proză ale unor înaintași clasici, precum al-Jahiz sau Ibn Tufayl, arta nuvelei începe să strălucească în literatura arabă, începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. De la resemantizarea cotidianului, a banalului, prin încărcarea sa cu profunde semnificații (Yahya Haqqi, Fuad al-Takarli, Tahir Wattar), la irumperea fantasticului în orice eveniment, orice gest (Ibrahim al-Kuni), la fantasmagoricul și umorul negru (Zakaria Tamer), la tragism și demnitate în suferință (Yusuf Idris), la descrieri amănunțite de un realism crud (Abd al-Rahman al-Sharqawi), la sondarea psihicului omului contemporan, împins permanent să-şi schimbe personalitatea ca să poată trăi într-o lume pe care nici măcar nu şi-o doreşte (Jabra Ibrahim Jabra), la conflictul dintre mentalitățile arabe, cu rădăcini tocmai în Jahiliyya (Perioada Preislamică) și provocările lumii moderne (Mikha’il Nu‘ayme), la încălcarea tabuurilor sexuale și, implicit, la crima de onoare (Ghada Samman)…

Ca o recunoaștere internațională a calității prozei arabe moderne – nuvelă și roman, deopotrivă – scriitorul egiptean Naghib Mahfuz este recompensat în 1988 cu premiul Nobel pentru literatură. Mahfuz nu este, însă, singular în peisajul literaturii arabe din secolul al XX-lea. Expresivitatea, subtilitatea cuvintelor, aluzia fină, umorul de calitate, întrepătrunderea planurilor într-o arhitectură ingenios construită se regăsesc, în egală masură, și în nuvelele altor scriitori arabi, precum palestiniano-irakianul Jabra Ibrahim Jabra, sudanezul Tayyib Saleh, sirianul Hanna Minah și mulți alții.

cronica literara literatura araba editura ars longa

Creativitatea, pusă în evidență prin aprofundarea simbolului, prin încadrarea unor evenimente din istoria de început a arabilor în contemporaneitate, prin resuscitarea unor cuvinte peste care se așternuse tăcerea, prin inventarea altora, prin adăugarea de noi sensuri unor verbe banale, prin aducerea dialectului, întrețesut cu araba clasică, în redarea dialogurilor fac ca nuvela să fie în plină ascensiune în literatura arabă.

Reîntorcându-ne la cartea de față, Christian Tămaș s-a străduit nu numai să aleagă scriitori reprezentativi, dar și ca aceștia să fie de pe întreg cuprinsul lumii arabe, de la centru, Egipt, Liban, la extremități, Maroc și Irak. Partea cea mai mare o deține Egiptul, cu trei scriitori din totalul celor șapte, lucru ușor explicabil având în vedere rolul de avangardist pe care l-a jucat și continuă să-l joace acesta, începând cu primele manifestări ale Renașterii arabe și până în prezent.

christian-tamas2

Scriitorii incluși în această antologie, intitulată 7 nuvele arabe și apărută recent în colecția „Alif” a Editurii Ars Longa, au creat adevărate școli literare, influența lor în lumea arabă fiind de necontestat la ora actuală, iar recunoașterea lor drept corifei ai literaturii arabe contemporane este unanim acceptată. Așadar, sunt prezenți, din Egipt: Abd al-Rahman al Sharqawi, cu Vise mărunte, Edward al Kharrat, cu Pe scenă, Yusuf Idris, cu O tavă din cer; din Liban: Mikha’il Nu‘ayme, cu Nunta de diamant; din Tunisia: Izz al Din al Madani, cu Povestea lămpii; din Maroc: Muhammad al Zafzaf, cu Copacul cel sfânt; din Irak: Fuad al Takarli, cu Un depozit lăuntric.

Bun cunoscător al limbii arabe, mișcându-se cu lejeritate în cadrul culturii arabo-islamice, cu abilități de critic literar și, pe deasupra, el însuși scriitor de nuvele, Christian Tămaș reușește să ofere cititorului român șapte nuvele arabe îmbrăcate în strai neaoș românesc, fără minusuri față de originalele arabe, fără cunoscutele – din astfel de traduceri – exotizări obositoare, ci într-un stil lin, plăcut la lectură.

George Grigore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *